IANKE, IONEL, ANA și CADÂR
CADÂR (iese în prag, o recunoaște, și uluit și duios): Fru-mooos estem! Ca un trandafir de la Eyub frumos estem! Frumos! Ana-Aniki înapoi venit! Dai voie Cadâr sărutam… (O sărută printre lacrimi.) Ana-Aniki!
ANA: Ana-Aniki a ta, moș Cadâr. I-a fost dor de tine… N-ai uitat-o, spune?
CADÂR: Uitat? Ana-Aniki în inima, în casa ținut, cum ținut Coran. Asta fata, Ianke bre, tu făcut? Asta fata așa frumos? Halal bre! Asta soare în casa estem – asta soare la inima bătrâna estem… numai Cadâr singur estem… (și plânge.)
ANA: Moș Cadâr! Ai să mă faci să plâng.
CADÂR: Asta mâna lui Allah! Asta comoara de la Allah! Ana-Aniki… iubeștem puțin moș Cadâr bătrân… viața râdem puțin…
ANA: Dar te iubesc, moș Cadâr, te iubesc mult… Apoi de ce crezi că am venit eu aici? Hai? Să-mi dai coșulețul meu cu bomboane… Unde-i coșulețul meu cu bomboane?
CADÂR: Bomboane de la inima dam… de la Allah! Ana-Aniki… iubeștem puțin moș Cadâr, suflet dam… Tot suflet dam Cadâr la Ana-Aniki… așa micuț plecat, așa frumos întors… Când Ana-Aniki la Cadâr venim, Allah venim în casa (o sărută), mereu Cadâr când singur estem… Halal, Ianke bre! La Allah al tău când mergem putem lui spune: Ianke urât fost, sărac fost, dar vrednic la Allah fost, frumusețe de la Allah pe pământ adus… cântec de la Allah pe pământ cântat… Halal, Ianke, bre!… în gradina lui Allah, bun grădinar fost!