IANKE, apoi ANA cu IONEL și TAKE – chemându-i.
IANKE: Ana!
ANA: Da!
IANKE: Vino încoace!
ANA: Ce-i papa?
IANKE: Uite ce-i. (și arată banii.)
ANA: Papa! (îi sare de gât.)
IANKE: Iote, iote! Cum se cunoaște că ești fata maică ti… cum ai zărit un pachet de hârtii, mi-ai și sărit de gât! Așa! așa!… Sărută pe ovrei aista bătrân… că el îi tatăl tău, nu-i așa?
ANA: Da, da, e papa al meu… Am înțeles tot.
IANKE: Ai înțeles și tu? Bravo! Vino să te sărut… și du-te de-ți fă bagajele, dar să nu vadă Take.
IONEL: Bravo, nene Ianke!
IANKE: De ce nene? Poți să-mi spui și tată…
IONEL: Da, tată… (iese.)
IANKE: Ei așa! Tatăl… tău! Și el te lasă să pleci. Și-i rupi inima că ți-i tată, nu-i așa? Spune?
ANA: Da.
IANKE: …Dar te lasă să pleci ca să fii tu fericită și să nu mai plângi… și să nu te mai gândești la tren… nu mai întreba… cum și ce… că a fost greu, dar ce nu ar fi făcut un tat că mine, că doar ți-s tat, nu-i așa?
ANA: Da, papa.
IANKE: Ei bravo! Dacă zici tu, te cred… Tu trebuie să știi… dar păcătosul de Take nu-l lasă pe Ionel… nu te speria. Fugiți fără să afle. Am să fac eu așa că nici n-are să-i pară rău când o să-i spun ce-am aflat acum… E o chestie mare… dar în sfârșit, asta-i altă treabă! Și uite, iei să-i dai lui Ionel de la Cadâr. Și-acum du-te și fă geamantanul repede. Ți l-am pregătit eu,… tatăl tău… și să ieșiți pe din fatță că am deschis oblonul… și să fii fericită și să te gândești că-s bătrân și păcătos și că te iubesc… că ești fata mea… și du-te și lasă o scrisoare că ai fugit… Asta-i un fel de certificat. Și în colț v-am oprit o trăsură, că să vă duceți la tren… Acu puteți să vă duceți la tren… (Din prag Ana se mai întoarce o dată, îl sărută și iese repede.)