TAKE, IANKE, CADÂR dormind, IONEL și BABA SAFTA
IANKE: Pii! Uite baba Safta! Să vezi că tot săpun vrea. Eu dorm. Să nu mă mai trezești, ticălosule, că te ia mama dracului!
BABA SAFTA: Dom’ Take, stafide ai?
TAKE: Am, o sută douăzeci și opt kilogramul!
BABA SAFTA: Scumpe foc maică, nu pot să dau atâtea parale pentru o pustie de colivă.
TAKE: Nu pot mai ieftin babă, încearcă și dumneata alături.
BABA SAFTA: Jupâne! (îl zgâlțâie.) Jupâne!
IANKE: Ce vrei? Iar săpun? N-am săpun!
BABA SAFTA: Nu, stafide!
IANKE: Ihî! Cât?
BABA SAFTA: O jumătate de kilogram pentru o colivă!
IANKE: Ce vorbești? Îți faci coliva de pe acu?
BABA SAFTA: Eh! Pomană, maică, pomană.
IANKE: Dar eu nu dau de pomană.
BABA SAFTA: Știu, maică, dar poate lași mai ieftin.
IANKE: Mai ieftin! Decât cine mai ieftin?
BABA SAFTA: Ia, decât dom’ Take aista. Tare s-a mai scumpit și el. Parcă n-ar fi suflet de creștin.
IANKE: Bine c-am ajuns eu! Ce te făceai dumneata altfel? Ei, și cât ți-a cerut Take?
BABA SAFTA: O sută douăzeci de lei maică – avere!
IANKE: O sută douăzeci de lei? Ce vorbești? Așa de ieftin? De unde a scos el așa un preț? Să știi că sunt false. Eu nu pot să le dau fără o suta patruzeci.
BABA SAFTA: Ei hai o sută douăzeci! Că nu vreau să mă mai întorc la el.
IANKE: Așa să am eu bine dacă pot mai jos de o sută optzeci.
BABA SAFTA: N-am făcut nici o treabă… Dar turcu de ce nu ține stafide?
IANKE: Întreabă-l pe el.
BABA SAFTA: El dă ieftin, săracul, îi bun suflet de creștin.
IANKE: Ce să-i faci? Dacă Dumnezeu n-a vrut să ne facă turci pe toți!
BABA SAFTA: Da bomboane n-ai, maică?
IANKE: Asta ține numai Cadâr. Așa e învoiala noastră. Ce ține el, nu ținem noi.
BABA SAFTA: Așa?
IANKE: Păi ce, n-are drept să trăiască? Din ce să trăiască?
BABA SAFTA: Apoi, cumpăr de la el… Bună ziua, maică!
(Și baba trece la Take în prăvălie.)
IANKE: Buna ziua! (Iese în prag și șade iar pe scaun.)
IONEL (intră în prăvălie după babă): Stafide? Tată, cât dai stafidele?
TAKE (de dincolo): O sută douăzeci și opt, tată.
BABA SAFTA (încet lui Ionel): Mai ieftin nu se poate, maică?
IONEL: Nu dă voie stăpânul. Dar hai să-ți mai las eu de la mine opt lei.
BABA SAFTA: Așa, maică, așa. Să trăiești! Dar bomboane n-aveți?
IONEL: Tată, bomboane n-ai?
TAKE (de dincolo): La Cadâr!
BABA SAFTA: Ooof! Că greu e când trebuie să târguiești de la străini!… Bomboane! (Iese, îl scoală pe Cadâr.)
IANKE: I-ai lăsat mai ieftin?
IONEL: Eh! Câțiva lei!
IANKE: Prost, prost, foarte prost! Mâine vine să ceară pe degeaba. Hai să zic să fii cinstit și să nu dai lipsă la cântar. Dar inima bună la negustorie…
IONEL: Știu, dar dumneata de ce n-ai vrut să-i vinzi? Știu că ai aceleași prețuri ca tata, nu?
IANKE: Ce? Facem aici hoție de clienți, pentru un fleac de cinci parale? În mahalaua asta n-avem prăvălie decât noi doi. De la el cumpără creștinii și de la mine ovreii. Cine nu-i nici creștin, nici ovrei, cearcă pe unde poate, ca zgârcita asta de babă ori scârbosul cela de Ițic. Pe așa niște clienți poți să-i dai dracului,că nici noi nu sărăcim, nici dracul nu câștigă.