În sanatoriu se mai petreceau și altfel de scene; unele grotești și amuzante ca de exemplu, întâmplarea aceea cu un tânăr conte dintr-o mare și nobilă familie străină ce venise la Berck pentru un discret tratament arsenical. Era un tânăr blond ca mătasea porumbului, fusese în nu știu ce misiune la Buenos Aires și acolo descoperi extraordinarele femei aduse pentru prostituție din toată lumea, petrecu tot timpul cu ele, până aflară părinții și îl rechemară acasă. Dar răspunsul fu că el nu mai părăsește în niciun caz Buenos Aires-ul unde se simte cât se poate de bine. În zadar fură toate amenințările și chiar suprimarea trimiterii banilor, pentru că tânărul conte tot împrumuta de la personalul diplomatic al legației țării lui care cunoștea familia și știa că nu va lăsa datoriile neachitate.
În fine, prin diferite șiretlicuri, reușiră ca să-l îmbarce pe un vapor spre Europa însoțit de un agent, pentru pază mai bună și siguranță că se va înapoia. Era, de altfel, necesară această precauțiune care până la urmă se dovedi totuși inutilă, pentru că ajunși cu vaporul la Neapole, tânărul conte izbuti ca să scape de sub supravegherea agentului, să se împrumute cu bani destui și să stea ascuns până la plecarea primului vapor spre America de Sud pe care se îmbarcă cu destulă satisfacție. Și astfel contele veni până în Europa și făcând aici un scurt popas, se întoarse în orașul visurilor lui unde mai stătu doi ani de zile până se îmbolnăvi și fu astfel nevoit să se întoarcă.
În sanatoriu nu prea avea cunoștințe, își făcea ca tratament doar injecții și umbla deci pe picioare, încât era mai tot timpul prin oraș și mai ales la un bar american, unde îl învățase pe chelner să-i prepare niște coktailuri speciale cu alcooluri combinate după rețete sud-americane. Era pentru dânsul un fel de exil, într-o insulă în care se puteau totuși găsi toate alcoolurile pe care le doreai, și fete frumoase câteodată, și plăci de gramofon cu ultimele melodii șic.
În acest bar și cu astfel de distracții, își petrecea contele existența de robinson crusoe, căscând de plictiseală și îmbătându-se câteodată crunt „ca să-i mai treacă“. În ajunul plecării se îmbătă chiar atât de cumplit, încât pentru repararea stricăciunilor ce le făcuse în odaie trebui să plătească un important supliment, iar pentru a putea pleca cu toate hainele și bagajele în regulă mai trebui să aștepte câteva zile.
Și totuși în seara aceea nu băuse exagerat de mult, însă avea o extraordinară amărăciune ce-i lichefia sufletul și când se întoarse la miezul nopții la hotel, amețit și nesigur pe gesturi, după ce sărută de mai multe ori cu putere pe bătrâna supraveghetoare zbârcită și urâtă care îi deschise, se închise în odaia lui, fără a încuia totuși, se dezbrăcă în pielea goală și începu să aranjeze lucrurile din cameră pentru a face ordine.
Puse plăcile de gramofon pe care le avea pe radiatorul fierbinte, dădu drumul la apă în chiuvetă și puse la murat într-însa o pernă, așeză cu atenție salteaua din pat în mijlocul odăii pentru a dormi la răcoare, sparse un bec și un lighean de porțelan, apoi venindu-i să verse, pentru a nu murdări nimic în odaie, deschise sertarele comodei în care avea rufe și haine, dădu la o parte totul, vărsă în fundul sertarelor și acoperi bine cu rufele curat spălate ca să nu se vadă nimic.
Când a doua zi pe la prânz, camerista deschise ușa și intră, îl găsi pe conte dormind liniștit, în pielea goală, cu gura întredeschisă, jos pe saltea, în timp ce de pe caloriferul încărcat cu plăci picura un clei negru și compact din discurile care în contact cu căldura se topiseră și formau o pastă lipicioasă și informă ce se scurgea de-a lungul țevilor înfierbântate.
Exemplare de acestea treceau adesea prin sanatoriu și amuzau câteva zile pe bolnavi, înfuriind bineînțeles pe director care nu prea înțelegea asemenea glume.