Pe mare, 4 August.
Șase ore și jumătate dimineața. Barca No. 1 se întoarce la bord cu provizii din Kavarna. Toată lumea‑i la posturile de plecare; la ora 7 virăm ancora.
Lanțul ancorei trosnește la cabestan în smuncituri cadențate – la unele vase cu pânze, acolo unde puterea aburului n‑a înlocuit munca omenească, se mai poate vedea cât de chinuitoare este viața omului de mare – cu mușchii încordați, sprijinind picioarele goale în puntea udă, oamenii împing cu pieptul în manelele cabestanului care învârtindu‑se prinde zalele lanțului scrâșnind la fiecare salt.
Ancora sus – și alunecăm lin pe apa moartă a golfului. Cum trecem farul de la Kaliakra, începe Mircea să prindă viață și pleacă legănat pe valuri scurte și răpezi ce undulează fața goală, nemărginită, a mării.
Vreme închisă; cerul înfășurat; și‑n aerul dimineții se simt fiori reci de boare umedă pe care‑i aduce de la larg un suflu ușor de briză. Coasta pustie și stâncoasă rămâne perdută în urmă, pe când noi cu pânzele întinse ne afundăm în golul depărtării.
Ofițerul de quart, de pe comandă, strigă capul la compas ce trebue urmat: Sud 74 Est – aceleași cuvinte le repetă de la cârmă bătrânul Micheli pilotul, răgușit, cu ochii țintă pe sticla busolei ca să prindă numărul scris în dreptul liniei de credință.
Departe, la orizont, se ivește albind o pată; toți privesc cercetând în zare; au și început a‑și da păreri – când te afli pe întinsul pustiu al mării, un lucru de nimic te pasionează la culme. Se recunoaște o corabie frumoasă ce trece prin babordul nostru.
Tocmai târziu străbate și soarele printre norii rupți în pale, anume parcă să deschidă drum săgeților de aur ce se frâng reci de crestele valurilor, poleind o pată de pe fața mării în locul acela spre răsărit.
Mânați de adierea vântului ce ne bombează pânzele, înaintăm mereu pe o mare luminată de jocul scânteierilor orbitoare.
Nicăeri mai mult ca în largul mării nu te uimește înfățișarea minunatelor fenomene ale naturii.
Cine ar putea ști din câte se petrec înăuntru, în lumea sânului mării, numai acolo sub pata aceia aurie de la suprafață în ploaia caldă a razelor!…
Mințile omenești – pururea cercetătoare – n‑au izbutit încă a lua în stăpânire întreaga lume a fundului mării, cu nesfârșitele bogății ce zac în neștire, cu miriadele de vietăți locuitoare, popoare ce nasc, trăesc luptând și mor în abisul nepătruns al fundului.
Pe când pământul, mut și neclintit, de veacuri întregi destăinuește luminând ascunsul minunilor naturii, înșelătoarea mare, veșnic neastâmpărată și vorbitoare, păstrează încă tainele ascunse ale firii în noaptea sânului ei viețuitor.
Un iubitor al mării, Gustave de La Landelle, arată în câte chipuri se răspunde la întrebarea: ce este marea?
„O enciclopedie viețuitoare, răspund învățații. Nu‑i decât o picătură de apă în infinit, susțin filosofii. Naturaliștii spun că nu‑i decât un amestec imens de apă sărată.
Gramaticii o definesc numai ca simpla apă care înconjoară continentele. Chimiștii susțin că nu‑i decât un volum enorm de protoxid de hidrogen ținând în disoluție chlorura de sodiu. Matematicii declară că este un corp căruia nu‑i pot calcula suprafața. Fisicienii îi văd numai fenomenele de mare, vânturile, echilibrul și curenții. Poeții clasici o văd locuită de mulțimea zeilor și zeițelor; poeții romantici o fac să râdă și să plângă; poeții realiști îi descriu ororile; poeții fără adjectiv, cântă imensitatea și binefacerile sale. Iar pentru voiajor și negustor, nu‑i decât un larg drum. Pentru omul de Stat și diplomați este o chestiune. Pentru regi este un imperiu. Pentru popoare, un câmp de bătălie. Pentru pictor nu‑i decât un fond de tablou.
Istoricul susține că marea este arena unde s‑au dezlegat cele mai mari conflicte ale timpurilor vechi și moderne. Marea amintește vecinic de acele călătorii pentru războae, pentru cuceriri, pentru descoperiri, de la fabuloasa expediție Argonaută până la acele ale polurilor Nord și Sud. Marea este Salamina, Războaiele Punice, Acțiuni, Cruciadele, Abukir, Trafalgar, Navarin, Roma, Cartagena, Veneția, Genua, Spania lui Carol Quintut, Holanda, Franța lui Ludwig al XIV și Colbert, ea este Puterea Britanică.
Marea a făcut pe Cristofor Columb și toate marile descoperiri ale lumii.
Marea pentru romancieri este acel gigantic teatru unde se agită toate pasiunile omenești modificate prin o existență excepțională. Iar pentru marinari, este o carieră, o profesiune, un meșteșug… ea mai este și un asil, o mamă care hrănește, o a doua patrie, un obiceiu, o pasiune… și câte odată încă, ea este sclavia, exilul, închisoarea, moartea!…