(Despre Mitropolia Moldaviei) Octombrie 1841
România era creștină încă din veacul III. Desele năvăliri a barbarilor nu putură stârpi sămânța credinței, care de la Dragoș luase o întindere mai mare. Alexandru cel Bun urzi episcopiile de Roman și de Rădăuți, și mitropolia Moldaviei, care pănă atunci era închinată la Ohrida, fu prochiamată liberă și neatârnată prin un act a împăratului Bizanției, Ioan Paleologul. De atunci Biserica Moldaviei s-a păstorit de cătră mitropoliți aleși de înaltul cler și de nobilime dintre arhiereii cei mai însemnați.
După emigrația lui Cantemir, căzând țara în ghearele fanarioților, mitropoliții, la înscăunarea lor, luase drept obicei a cere și încuviințarea patriarhului de Constantinopoli, care totdeauna li se da. Pe atunce, mitropolitul Antonie întâmplându-se a pribegi în Rusia, patriarhia, făr-a mai aștepta alegerea, numi de-a dreptul la scaun pre arhiereul grec Nechifor, bătrân cucernic ce se afla de multă vreme locuind în Moldavia. Faptele bune și cuvioșia acestui barbat potoliră cârtirile poporului asupra acestei urmări arbitrare; însă abuzul sporind din zi în zi, mitropolitul Iacov Putneaianuarie 7260 (1752) slobozi o sinodicească carte iscălită de tot soborul, prin care arătând drepturile mitropoliei Moldaviei, sfințite de împăratul Paleologul și întărite de un consiliu compus de prefericiți patriarhi și arhiepiscopi, drept sfânt și firesc a popoarelor de care se bucura Moldavia de a avea păstori spirituali numai din pământeni; în sfârșit supremația ce-și luase patriarhia Constantinopolii și însușirea abuzivă de a nu se rândui mitropolit fără știrea și încuviințarea ei, restatornicește vechea legiuire a țării, blastemă și afurisește în viitor pre călcătorii acestui așezământ, și legiuiește ca în veci să nu mai strămute astă pravelă, și să nu se mai încredințeze cârma arhipăstorească la străini ierarhi.
Rămăsese însă deprinderea ca fiecare mitropolit, după ce se alegea, să înștiințeze pre patriarhie și să-și capete încuviințarea. Puțin câte puțin deprinderea se socoti datorie și murind mitropolitul Gavriil Calimah, domnul stăpânitor, cu unirea a tot clerul și a nobilimei, chemă la scaun pre Leon, episcopul de Roman, și pentru politeță înștiință și scaunul ecumenic. Patriarhia văzând că a să scape înrâurirea ce avea, se plânse Porței de aceasta, arătând că ar fi o jignire a dogmelor bisericești; după care Devletul porunci să se strice acea alegere, iar patriarhul sumețindu-se în acea poruncă, argosi pre mitropolitul Leon.
Din toate privilegile Moldaviei, ale relegei rămăseseră încă neatinse și intriga voia a lovi și în aceste! însă duhurile se revoltară; domnul, în unire cu toată obștia, nu voiră a se supune, ci se jăluiră Porții de astă calcare a dreptului națiilor, făcând o pomenire a vechilor tractate cu care țara se supusese protecției turcești. Așadar, sultanul, prin un firman adresat domnului Alexandru Mavrocordat din anul Egirei 1200 (1785) pe la sfârșitul lunii gemaziel ahir (iulie), arată că încredințându-se din caidurile (arhivele) împărăției de acest drept legiuit a Moldaviei, îl întărește și poruncește a fi pururea nestrămutat.
Ce-au folosit însă și sinodiceasca carte a lui Iacov Putneanul și firmanul sultanului? Atâta că grecii s-au înlăturat de la scaunul mitropoliei; dar înrâurirea lor secretă tot rămase, căci dacă mitropolitul nu-ți dă voie să te desparți de soție, dacă nu-ți învoiește măritișul cu o rudenie ș.c.l., ești sigur că, mijlocind la patriarhie, ai să le capeți. Și ce urmează din aceasta? Puterea relegii se calcă, miniștrii ei se desprețuiesc, pentru că în slăbiciunea lor tac, și nu cutează a protesta asupra unui abuz ce le sapă independința, ce nu poate să le-o contesteze nime. Vale!