(Băile de la Ems) August 1855
Facultatea din Berlin ne trimisese la Ems. Vrând-nevrând, deci a trebuit să o ascultăm: ne-am suit în vagon și: mână băiete! Mână băiete, adică, șuieră mașină!
După ce ne-am oprit o zi ca să vizităm Hanovru, ne-am urmat călătoria pănă la Colonia, unde trebuia să lăsăm fiara de uscat ca să luăm pre cea de apă.
Cel întăi lucru a unui călător, după ce ajunge în Colonia Agripina, este să vizite domul (această biserică măreață, cea mai mare zidire de stilul gotic din lume, care, începută la 1248, nu e încă gata, și nici va fi în timpurile noastre), și apoi fabrica lui Jean Marie Farina, care are privilegiul a parfuma cu apa lui ambele emisfere, însă informându-ne de locuința acestui vestit distilator, ni se răspunse că în Colonia sunt 23 de Jean Marie Farina, și toți se zic cei adevărați.
În câteva oare, vaporul te duce la Coblența, stație a călătorilor pe Rin, unde vapoarele se urmează regulat ca omnibusurile.
Eram acum aproape de sfârșitul drumului nostru. Am luat o trăsură care într-o oară făgădui să ne transpoarte la Ems. Chirigiul nostru trecând pe sub tunurile cetății Ehrenbreitstein, zidită pe coasta unui deal în dreptul Coblenței, ne spuse că artileriștii prusiani zic că cetatea aceasta nu se poate lua nici cu un chip. Nefiind competenți în asemene materie, l-am crezut ușor.
Curând intrarăm în ducatul de Nassau, care numără 38 mile patrate, adică ceva mai puțin decât un ținut al nostru.
Nimică mai frumos și mai pitoresc decât drumul acesta pe o șosea minunată, care după ce atinge țărmurile Rinului, unde se vede de ceea parte frumosul palat de Stotzenfels, apoi cotigește și apucă malurule Lanului. O cavalcadă de engleze călări pe măgari ne anunță că intrăm în oraș. Oraș! Vorbă mare! Mai nimerit am zice sat, dar sat alcătuit de vro șăptezeci de frumoase oteluri ce se întind pe o vale îngustă pintre care curge Lanul. Aice toate casele sunt făcute nu pentru proprietarii lor, ci pentru străinii ce vin; de aceea, de la octomvrie și pănă la mai, Emsul este pustiu, însă cum se arată primăvara, el începe a se găti ca să priimească mulțimea călătorilor, pre care îi aduc la izvorul tămăduirii, din tuspatru punturile cardinale, regulat de două ori pe zi, trăsurile de la Coblența. Atunci începe a se desmorți Emsul, începe a trăi din mila fântânii Keselbriunen care dacă s-ar întâmpla să sece, zău nu știm ce ar face locuitorii lui.
Poziția acestui orășel e atât de romantică, îngrijirea atât de mare, încât nu te poți opri de a nu te plăcea în paradisul acest încântător, deși șederea în el te ține cam scump.
După ce ne-am așezat la otelul des Quatre Saisons unde fusesem recomandați, ne-am grăbit a ne duce să vizităm locul unde neguțitorii îți vând feluri de scumpe nimicuri.
Ne-am primblat prin grădina și frumoasa alee ce se întinde de la izvor pănă la casa cu patru turnuri. La urmă, am intrat în salonul de conversație. Aice era întinsă o masă lungă îmbrăcată cu postav verde, în mijlocul căreia sta o ruletă, coțcă privilegiată care scurge pungile străinilor, căci alteța sa duca de Nassau nu învoiește supușilor săi să joace jocuri de hazard. Am găsit acolo mai mulți moldoveni cunoscuți. Moldovenii au ajuns acum, de unde nu-i sameni, acolo răsar.
Băile de Ems sunt frecventate de o soțietate aleasă. Pe la începutul timpului curei vin nemții, rușii, leșii; iar în iulie năvălesc franțezii și englezii; atunci nemțoaicele se eclipsează de crinolina și volanele parizienelor; însă deși eticheta face petrecerea îndestul de monotonă, cel puțin ai mângăierea că te găsești într-o adunare cumsecade. De la 7 și pănă la 9 oare, vezi trecând pe promenadă feluri de figuri care de care mai țanțoșe.
Vezi acest ofițer ce se primblă la braț cu un june elegant în civil? Unul e duca de Meiningen și celalalt prințul Gheorghe de Prusia. Iată contele de Morny. Văzându-l cineva fără nici o decorație, vorbind operă și Bois de Boulogne cu contesa d’Imécourt, ar zice că e un fașionablu de la jockey-club, iar nicidecum prezidentul corpului legislativ, și intimul lui Napoleon III. Dar figura astă poznașă ce face să râdă pe duca de Richelieu? Acesta-i Levassor, comicul de la Palais-Royal, care a venit aici ca să ne facă să petrecem câteva seri vesele.
Iată doamna Calerghi, fiica lui Neselrode, prințesa Rezinska, contesa Potoțca ș.a. Dama astă tomnatică, dar plăcută încă, întovărășită de două fete atât de elegante una altia, încât nu l-ear putea cineva deosebi dacă, prin un joc a naturii, n-ar fi una brună și alta blondă, dama asta e o americană bogată ce nu-i nici prințesă, nici marchiză; republicanii acești de piste ocean sunt mai presus de asemene deșertăciuni. Ea e doamna Hutton, nimic mai mult; dar, zău! dacă lumea nouă produce asemene frumuseți, nu știu de ce mai șede cineva în cea veche?
O, ce toaletă eccentrică la dama astă mică ce dă brațul marchizului de Chabannes, dar cât o prinde de bine, și cât e de gentilă miss Sheppart!
— Miss Sheppart? Ce-i aceea?
— E o mlădiță a Albionului răsădită în macadamul Parisului. Mai mult nu știu, și nici vreau să vă spun.
Nu vă mirați de eleganța toaletei astei dame nalte și palide. Dumneaei e madama Gerson. Toate aceste bogate atururi iese din magazinul bărbatu-său, cel întăi (magazinul vreau să zic) din Berlin.
Pe bancul acela, lângă câțiva lorzi englezi, șăde generalul rus Enghelhard, ce vorbește c-un june ofițer din marina franceză, care-și pierdu un picior la Crâm. Ei fumă și conversează cu atâta familiaritate, încât n-ai gândi să sunt dușmani.
Precum videți, nu se poate nime jălui că nu e în bună companie, dar — o rezic — petrecerea e sarbedă, și viața îndestul de monotonă.
La 5 oare dimineața alergi la izvor, și pănă la 9 înghiți la apă caldă primblându-te — dacă nu plouă — prin grădină, și ascultând orhestru. Aice întâlnești tot aceeași soțietate, însă în haine de baie. Dacă vremea e închisă, vezi englezii învăliți în mari șaluri de lână, care le dă o înfățișare foarte poznașă; iar în boneta și capotul acesta, n-ai gâci pre dama cea elegantă ce-ai întâlnit-o aseară la promenadă. La 9 oare nu mai vezi pre nime la izvor. Toată lumea s-au tras pe-acasă ca să dejune, și să-și facă toaleta, încât două oare promenada și salonul sunt deșerte. La 11 încep a ieși. Ia seama bine să nu te ademenească magararii care te-așteaptă cu dobitoacele lor la scară. Mossie! Mossie! Vollen Sie reiten? îți strigă cu toții. De cumva din ochi-ți prepun că poate mai te-ai îndupleca a face o cursă, te-ai prăpădit! Te vezi încungiurat, înhățat în brațe și pus pe un magar care pleacă fuga, duduit cu bățul dinapoi de cornacul său, încât când te trezești, ești acum pe potica muntelui. Dacă ai scapat de cursa asta, n-ai decât a te duce în salon, unde jucătorii s-au adunat, sau la cabinetul de cetire, unde curiozii răscolesc jurnalele, ori la colonadă, unde lălăii cască gura pe la mărfurile expuse prin magazine.
Dar a trecut o săptămână. Ai călărit pe mai mulți magari, ai vizitat Nassau, Stoțenfels, Kemenau ș.c.l.., toți munții și colnicele. Cunoști toate obrazele cu care te întâlnești mai de multe ori pe zi; ai învățat de rost toate polcele ce le executează orhestrul, ai făcut inventariul tuturor bagatelelor din colonadă, ți-ai cercat norocul la ruletă, ți s-a lâncezit sufletul de apă caldă, în sfârșit poate ai avut noroc ca noi, să râzi de cântecele lui Levassor, să asculți încântătoarea vioară a lui Vieuxtemps, și fermecătorul glas a privighitoarei nordului Jenny Lind, ce să mai faci? monotonia te-a săturat, și urâtul începe a se ivi.
Atunci contele Bismark, comisarul ducăi, iscodește vro nouă petrecere. Vezi anunțat odată că mâine fiind ziua aniversară a a.s. ducăi, va fi iluminație strălucită, serenadă cu muzică și armonie la redută. Poți vedea toate aceste pentru un florin? Altă dată, că la promenadă va juca muzica militară. Nu te-amăgi însă; ai s-auzi tot acele arii, tot de acei muzicanți, dar în haine militărești. Uneori e un steeple chase de nou soi. Într-o dimineață am văzut că se strânsese toți magararii din Ems și împregiurimi, cu urechiații lor cursieri. Întrebând ce va să zică asta, un poznaș ne răspunse că se pregătise cavaleria ducăi de Nassau ca să meargă să iaie Sevastopolul; era o alergare de magari, unde biruitorul se poartă pe una și singura stradă a Emsului, ca un triumfător roman.
Ne se mai spusese că codrii ducatului sunt plini de vânat, și că poți căpăta ușor și ieftin voia de a vâna, întovărășit de un pădurar; încât dacă te vei scula înaintea soarelui, și te vei înturna după apusul lui, negreșit poți întâlni două, trei căprioare: dar ți se dă de știre că nu poți trage în dobitoc, decât dacă are mai bine de un an, sau mai puțin de zece. Atunci cercetezi…
— Metrica căprioarei?
— Ba nu; dar când trece dobitocul, te întorci cătră pădurar și-l întrebi: — Ce vrâstă socoți că poate să aibă căpriorul acesta? Pădurarul se uită cu o căutătură ispitită, și-ți răspunde: „unsprezece luni!” sau „doi ani și jumătate, poți să-l împușci”. Mai de multe ori vânatul se folosește de conversația asta, și se face nevăzut; se întâmplă însă uneori, de ai vreme să tragi și să cadă. Atunci pădurarul ia dobitocul, care e destinat pentru masa ducăi, și îți lasă mulțămirea să te crezi bun vânător.
Frunzele însă încep a îngălbeni, avgust e cătră sfârșit, și nopțile s-au mărit. Nu-ți rămâne atunci altă de făcut, dacă nu vrei să pierzi toată iluzia Emsului, decât să alergi iute la Coblența, să te sui în cel întăi tren, fără să mai întrebi unde merge, și să te duci — unde te trage inima sau interesul.