(Rețetă) April 1838
Una din cele mai mari supărări a traiului din provinție este curiozitatea care un iașan deșteaptă, când, din nenorocire, vro nevoie îl silește a ieși în ținut. Abia apucă a se coborî din trăsură, și gloata curioșilor încungiură pre postilion.
— Cu cine ai venit?
— C-un boier. (Pentru postilion tot ce nu e țăran este boier.)
— Cum îl cheamă?
— Nu știu.
— De unde vine?
— De la posta din urmă. Și râzând că l-a pâcâlit, postilionul lasă pre curios să caute pre alții, ca să-i deie mai lămurit răspuns.
În vremea aceasta, locuitorul capitalei se culcă și doarme fără să știe ce revoluție a făcut venirea lui. Dar târgul fierbe pănă seara, când toți provințialii se adună și se așează la preferanț. Nu e vorbă decât de noul venit; șoșotesc, vorbesc, născocesc, alcătuiesc.
— Oare însurat e? — Tânăr e? — Bătrân e? — Ce caută? ce vrea? la ce a venit? — Știe franțozește? — Cum îl cheamă? — Ce familie? — A să șeadă aici? — Știe contradanțul cel nou?— și…. și… Îi vine cuiva, auzindu-i, să crăpe de necaz.
Măi dăunăzi vorbeam c-un june prieten de astă supărăcioasă boală de ținut, ce asuprește pre bieții iașeni.
— Eu am aflat o rețetă, îmi răspunse, cu care am scăpat. Am avut trebuință, sunt acum vro trei luni, să mă duc pănă la târgul… Cum am ajuns, a doua zi am dat un prânz mare, la care am invitat pre toți magnații târgului, mari, mijlocii și mici; barbați, femei, babe, fete ș.a.
S-au cam mirat de astă poftă, dar au venit cu toții. Am mâncat, am băut, și când am văzut că erau gata a se duce, i-am rugat să mai îngăduie puțin, și suindu-mă în picioare pe un scaun, le-am făcut acest cuvânt:
„Boieri, cucoane și cuconițe!
„Eu sunt de la Iași;
„Șed în casă cu chirie în mahalaua Păcurarii.
„Trăiesc din venitul unii moșioare ce am.
„Mă numesc B.B.
„Am venit aici ca să scap de tina și de pulberea Iașilor, și o să șed vro lună.
„Sunt trei ani de când a murit tatăl meu, și șepte de când a murit maică-mea.
„Am o soră măritată în Bucovina, care trăiește foarte bine cu bărbatu-său ce ține moșii cu anul, și are velniță cu mașină, și un unchi la București, care șede pe Podul Mogoșoaiei n.751.
„Sunt holtei, și n-am gând să mă-nsor.
„După slujbă nu îmblu.
„Nu-mi bat capul de politică, și n-am nici o opinie.
„Nu sunt nici bun, nici rău. La biserică merg rar. Nici fac, nici primesc vizite. Vorbesc puțin. Nu știu nici mazurcă, nici valț. Nu joc nici stos, nici vist, nici preferanț.
„Obicinuiesc a mă culca la șepte, și a mă scula la unsprezece ceasuri.
„Mă bărbieresc de trei ori pe săptămână.
„Iarna port pieptar de flanelă și galoși blăniți.
„Am două frace, trei surtuce și patru părechi pantaloni.
„Boieri, cucoane și cuconițe!
„Vă rog să nu bănuiți că vi le spun aceste, fiind chiar în interesul domniilor-voastre ca să nu vă mai osteniți a le afla. — Mă închin cu plecăciune!”
Ideea acestui june părându-mi originală și nimerită, o împărtășesc d-tale, ca una ce poate să-ți slujească și pe acolo.
Adio!