Aşadar, fără a depărta în totul înrâurirea apusului în întâmplările lumii noastre, începutul lor este în noi. Legătura politică şi socială a românilor, slavonilor şi maghiarilor au fost ura şi dritul istoric. Nimică nu poate tălmăci puterea urii neamurilor decât studiile năravurilor, idiomurilor, tradiţiilor şi muzicii fieştecărui neam; această studie cuprinde toată istoria, originile popoarelor, psihologia, literatura, prefacerea ideilor dintr-un neam în altul şi de la un neam la alt neam întemeind şi născând deosebire naţionalităţilor.
Acea studie în scurt se cuprinde în poezie, în muzică şi în idiom; cu cât popoarele sunt mai departe de civilizaţie, cu atâta obiceiurile, tradiţia şi poezia au mai multă putere.
Neamul român încă îi în faza tradiţiilor. Să ne uităm la formele civilizaţiei; întâi este familia ce se statorniceşte, al doilea familia ce se preface în neam şi al treilea neamul în popor; cu neamul se începe limba şi poezia. În ziua când istoria se preface în cronică, poezia îşi întinde aripile şi zboară sau se preface în poezie literară. Spre a găsi dar temeiurile limbilor, îi de nevoie de a se întoarce înapoi şi a lua limba în gura celor ce au făcut-o, pentru că atunce este expresia a neamului întreg, şi literatorii, sub pedeapsă de a se depărta cu totul de originile limbii, sunt siliţi la o asemenea studie. Să luăm, de pildă, un cântec vechi. Tradiţia locului sau tradiţia omenirii, trecută din neam în neam, cântată spre ajutorinţa aducerii-aminte, cântecul acela trece din veac în veac, încărcându-se încălătoria sa de fapte şi de idei nouă, păstrând însă o formă rapidă, strânsă, totodată istorie şi poveste; căci limba obştească stă într-o cumpănă cu civilizaţia; poporul în toate treptele sale înfăţişează ototime, unde toate nevoile, interesurile şi patimile se acufundă. Încet câte încet neamul se preface în popor sau naţie; bogăţiile particularnice şi dignităţile îşi fac loc; treptele se deosebesc mai tare; civilizaţia în marşa ei progresivă modifiază limba şi năravurile; istoria uită de unde a pornit, nu se mai amestecă cu tradiţiile şi cu năravurile spre tălmăcirea faptelor; şi stă un minut la punctul acela unde viaţa tradiţiilor se preface în viaţă istorică, şi limba,năravurile şi aplecările se întipăresc în sufletul unui neam. Tocmai(la) acel punct suntem astăzi; dacă vom călca sănătos şi după logică, vom avea limbă şi literatură, precum şi originalitatea noastră; dacă, dimpotrivă, vom alerga după visurile pedanţilor, vom rămâne în patosul unde ne găsim.
În învăţătura năravurilor, muzicii şi a poeziei ne vom putea încredinţa de originile limbii noastre, de naşterea naţionalităţii neamului român, de fireştile noastre aplecări şi de luptele ce coloniile romane au petrecut până a se preface în sfârşit din romani în românii de astăzi. Dacă acea învăţătură ne-a dovedi că elementul de baştină latin, elementele celtice şi mai târziu mongoale şi slave, amestecându-se, au dat viaţă unui nou neam, apoi latinismul pur pică de la sine, şi vom fi încredinţaţi că literatura trebuie să se razeme pe toate elementele care au intrat în limbă şi în neam. Latinii ne trebuie, cum am zis, ca o introducere în viaţa noastră.