IORDACHE, CRĂCĂNEL
CRĂCĂNEL
(intrând prin fund furios, cu pălăria stricată şi tăvălită. Iordache se dă la o parte)
A! Asta nu, asta nu poate să rămâie jos!… Ai mai pomenit d-ta una ca asta, d-le?
IORDACHE
Ce, d-le!
CRĂCĂNEL
D-le, adineaori ştii că am plecat de aici.
IORDACHE
Da.
CRĂCĂNEL
N-apuc s-ajung în colţ şi auz pe urmele mele: „Pst! Pst! Bibicule!” Pe mine mă cheamă Telemac, Mache, nu mă cheamă Bibicul. Îmi văz de drum… Iar: „Pst! Pst! Bibicule!” Eu merg, înainte… Când mă pomenesc că m-apucă cineva pe la spate de guler. Mă întorc. Zice: „Te faci că n-auzi, Bibicule, ‘ai?” Eu zic: „Nu mă cheamă Bibicul, d-le, mă cheamă Telemac, Mache”. – „Bibicule, zice el, deodată; eşti un mizerabil! Ai făcut un abuz mare; ai înşelat o femeie, dar ai a face acuma cu un bărbat. De mult de caut. Avem să ne răfuim amândoi. Acu nu-i vreme, dar până una alta, ca să ştii cu cine ai a face, poftim o arvună!”… N-apuc să răspunz, domnule, şi şart! Part! Trosc! Pleosc! Patru palme: îmi turteşte pălăria şi mi-o aruncă cât colo. Până să mă plec s-o ridic, infamul se suie într-o trăsură şi pleacă… Chem sergentul… nimini! A! Dar trebuie să ştiu cine este dobitocul ăsta smintit… Trebuie să ştiu! Cum îl cheamă?
IORDACHE
Ştiu eu cine e ăla?
CRĂCĂNEL
Este mizerabilul care era adineaori aici cu d-ta, când am venit eu.
IORDACHE
Nu ştiu cum îl cheamă…
CRĂCĂNEL
Trebuie să ştii, trebuie să-mi spui: nu plec de aicea până nu aflu; chem poliţia, fac scandal!… (se plimbă făcând gesturi exasperate.)
SCENA XII
ACEIAŞI – CATINDATUL, NAE, apoi PAMPON
CATINDATUL
(intră prin fund, cu mâna la falcă, văitându-se)
A! A! A! M-a apucat rău… (se trânteşte pe un scaun.)
IORDACHE
Şi ai venit iar la doftoria lui Matei? Nu mai merge, tânărule…
CRĂCĂNEL
D-le, înţelege odată şi spune-mi…
NAE
(ieşind din odaie şi coborând)
Ce e? Ce e, domnule?
CRĂCĂNEL
Domnule! Un dobitoc, un infam, care era adineaori aici, m-a insultat cu palme pe mine, Mache, ca drept Bibicul…
NAE
Pampon a fost! (cătră Iordache încet.) Treci dincolo, i-a venit rău nebunii. (Iordache iese iute la dreapta.)
CATINDATUL
A! A! A! (se zvârcoleşte pe scaun.)
NAE
(Catindatului)
Ce e? D-ta ce pofteşti?
CATINDATUL
(sculându-se şi arătându-şi falca, hotărât)
Ştii s-o scoţi? Scoate-mi-o!
NAE
Şezi. (Catindatul şade.)
CRĂCĂNEL
Domnule, n-am vreme de stat. Spuneţi-mi cum îl cheamă…
NAE
(alegându-şi instrumentele)
Nu ştiu, domnule, de unde vrei să ştiu eu numele la toţi muşteriii! (cătră Catindat.) A din fund de tot? (Catindatul dă din cap că da.) Dezleagă-te. (Catindatul face fasoane. Nae îl apucă cu putere şi-l dezleagă.)
PAMPON
(apărând în fund)
Aha! Bibicule, iar d-ta! (Crăcănel se dă înapoi.)
NAE
(cu un ochi la ce se petrece între Pampon şi Crăcănel, şi cu altul la Catindat, pe care îl ţine cu putere cercând să-i vâre mâna în gură, şi care se zbate şi nu vrea să se lase)
Numai s-o văz! N-o scoţ!
CRĂCĂNEL
(înaintând un pas spre Pampon, făcându-şi inimă şi voind să-i dea fiori)
Domnule! Mă cunoşti d-ta pe mine?
PAMPON
Cum să nu, Bibicule! (se apropie binişor de Crăcănel, şi vrea să-l apuce.)
CRĂCĂNEL
(scăpând şi ocolind pe după mobile)
A! Ajutor! Poliţie! Vardist! (Pampon îl urmăreşte neîmpăcat; Crăcănel vrea să iasă prin dreapta pe după paravan, se întâlneşte piept în piept cu Iordache care intră, şi care-l respinge.)
NAE
(care după o luptă, a reuşit să vâre mâna în gura Catindatului)
Şezi binişor!
CATINDATUL
(gemând cu gura înfundată şi zvârcolindu-se)
A! A! A!
IORDACHE
(care a venit de după paravan, încet lui Nae)
I-a venit pandaliile, era să-şi taie gâtul cu briciul.
CRĂCĂNEL
E nebun! Ajutor! Poliţie! Vardişti! (iese în fugamare prin fund.)
PAMPON
Stăi, Bibicule! (iese furios după el.)
NAE
(trăgând cu putere)
Nu mişca! (după ce a tras, iese repede în dreapta, urmărit de Iordache.)
CATINDATUL
(văitându-se cu mâna la falcă)
A! A! A! Mi-a scos alta! Măsea nevinovată, domnule!…