IORDACHE, MIŢA
MIŢA
Iordache! Unde e Nae?
IORDACHE
Nu ştiu; a plecat de azi-dimineaţă şi până acuma nu s-a mai întors. Trebuie să fie, ca să mă pot duce şi eu la masă.
MIŢA
(trântindu-se pe un scaun)
Am să-l aştept şi eu…
IORDACHE
Dar daca vine târziu, eu ce să fac? Să rabd de foame? Trebuie să închiz prăvălia şi să mă duc la mâncare…
MIŢA
Nu ştiu, nu voi să ştiu de nimic… (patetică.) Iordache…
IORDACHE
Ce?
MIŢA
Iordache, sunt nenorocită…
IORDACHE
A simţit Crăcănel ceva…
MIŢA
Aş! Crăcănel! – îţi spui că sunt nenorocită…
IORDACHE
Pentru?
MIŢA
Nae! Nae, pe care l-am iubit, pe care l-am adorat pentru eternitate, până la nebunie… Tu ştii cât l-am iubit?
IORDACHE
Ei! Da. Ei! Ce?
MIŢA
(montându-se treptat)
Nae mă traduce.
IORDACHE
Aş!
MIŢA
Mă traduce la sigur.
IORDACHE
Fugi de-acolo!
MIŢA
La sigur… De opt zile nu l-am văzut. Îi scriu: „Bibicule, Mangafaua pleacă mâine miercuri la Ploeşti, remâi singură şi ambetată; sunt forte rău bolnavă; vino, să-i tragem un chef…” Şi Năică nici nu-mi răspunde. Iubeşte pe alta, mi s-a făcut semn. În cărţi cade mereu gând la gând cu bucurie, cu dragoste, cu temei, cu întâlnire pe drum de seară cu o damă de verde.
IORDACHE
Aş! Nu mai crede în mofturile cărţilor, frate…
MIŢA
Trebuie s-o ştiu, trebuie s-o aflu… şi să vedem… O să fie un scandal… da un scandal… cum n-a mai fost până acuma în „Universul”.
IORDACHE
Aş! Nu-i nimica! Ţi-ai făcut spaimă de gelozie. (dând din umeri, urcă până-n fund, unde dă piept în piept cu Catindatul de la percepţie.)
MIŢA
Un muşteriu! Poate mă cunoaşte… Nu voi să mă compromentez. Trec să aştept în odaie. (iese pe după paravan în dreapta.)