IORDACHE, CATINDATUL (legat cu o basma la fălci)
CATINDATUL
(către public, coborând)
Pfii! Al dracului mă doare!… Dar ştii cum?… lucru mare… Nu mai merge… M-am hotărât. Trebuie s-o încerc şi p-asta…
IORDACHE
(care l-a urmărit, coborând înaintează un scaun până în mijlocul scenii)
Ia poftiţi! Poftiţi!…
CATINDATUL
(hotărât)
Ştii s-o scoţi? Scoate-mi-o!
IORDACHE
N-ai idee cum ţi-o scot; până să clipeşti din ochi, o dată, pac!… Ia poftiţi! Poftiţi!…
CATINDATUL
Uf! Mersi!
IORDACHE
Ia poftiţi…
CATINDATUL
Ce n-am pus, domnule? Ce să-ţi mai spui? Ce n-am pus? Mi-am tăbăcit gingiile… Ce n-am pus?
IORDACHE
Ce să-i spui, domnule? E odată vătămată, s-a isprăvit: picături de rădăcină de cleşte.
CATINDATUL
Ce n-am pus?… În sfârşit, astăzi m-a învăţat unul de la noi de la percepţie…
IORDACHE
A! D-ta eşti de la percepţie?…
CATINDATUL
Da, catindez până la o vacanţă. Nu e vorba, am cu ce trăi; am parte în bogasierie la Ploeşti; îmi trimete parale Nenea Iancu; dar ştii, orişicât poţi zice, trebuie pentru ca să-ţi faci o carieră ca tânăr…
IORDACHE
Mai e vorbă…
CATINDATUL
A! Eu aş fi avut parale multe, daca nu mă-ncurcam în trataţie de amor pe vremea războiului. O iubeam, o iubeam!… şi ea mă traducea… cu un ofiţer de itidenţie.
IORDACHE
Ei, ş-acuma?
CATINDATUL
Acuma… nu-ţi spui? Catindez la percepţie. (mâhnit.) Dar catindez de mult… Ştii, catindezi azi, catindezi mâine, o lună, două, trei, un an… Bine, până când? Nu zic să mă facă ajutor, ori reghistrat, domnule, dar măcar acolo ceva.
IORDACHE
Adică să te înainteze.
CATINDATUL
Măcar un copist de clasa a doua.
IORDACHE
Şi acuma câtă leafă primiţi în mână?
CATINDATUL
Nu ţi-am spus că sunt catindat? Nimic, de doi ani de zile, nimic. (şade.)
IORDACHE
Nimic?
CATINDATUL
Nimic…
IORDACHE
Dar… reţinere nu vă face?
CATINDATUL
Asta, ce-i dreptul, nu…
IORDACHE
Tot e bine… Ei!… ia dezleagă-te.
CATINDATUL
Pentru ce?
IORDACHE
Legat, nu poci…
CATINDATUL
Ce?
IORDACHE
Pentru că nu poţi căsca gura.
CATINDATUL
Pentru ce să casc gura?
IORDACHE
Aminteri cum să ţi-o scot?
CATINDATUL
Ce să-mi scoţi?
IORDACHE
Ei, asta-mi place! Pentru ce ai venit aicea?… Măseaua…
CATINDATUL
Măseaua?
IORDACHE
Ei da, măseaua. (merge şi scoate instrumentele dintr-o masă.) Ştii cum ţi-o scot?… până să clipeşti din ochi (revine lângă Catindat) odată… pac!
CATINDATUL
(care s-a sculat)
Uf!
IORDACHE
Şezi…
CATINDATUL
Mersi, am şezut destul…
IORDACHE
Trebuie să stai jos… ca să am loc în sus să trag… d-a-m-picioarele cum?
CATINDATUL
N-o mai scoţ… mi-a trecut.
IORDACHE
Cum ţi-a trecut?
CATINDATUL
Nu ţi-am spus că m-a învăţat unul de la noi de la percepţie… zice c-a citit în cartea lui Matei.
IORDACHE
De la Matei citire?
CATINDATUL
Nu vanghelistul, ăsta e altul, e doftor de bătături în Italia şi face şi văpsea pentru păr…
IORDACHE
Ei?
CATINDATUL
Ei? Să zicem că mă doare! Întâi rabd cât pot… pe urmă, pui doftorii; pe urmă, daca văz că nu mai merge, mă duc hotărât la bărbier să mi-o scoaţă… bun! Cum intru…
IORDACHE
Ei! Prin urmare…
CATINDATUL
Cum intru, zic serios: ştii s-o scoţi? Scoate-mi-o! De par examplu, adineaori la d-ta… D-ta nici nu înţelegeai ce vreau eu… Şi pe urmă, mă dau în vorbă, mai de una, mai de alta… Dar când intru, simţ odată ca un cuţit (arată la falcă), cald, şi pe urmă rece; pe urmă din vorbă-n vorbă, vii d-ta, subfirugul, cu cleştele: atunci deodată simţ iar un cuţit… rece, şi pe urmă numaidecât cald… şi pe urmă nu mai simţ nimic… Vezi d-ta, pesemne, nu ştiu cum devine care va să zică de este al naturii lucru ceva, că măseaua, în interval de conversaţie, de frică trece… Ei… al dracului italianul!
IORDACHE
(care a ascultat cu multă atenţie)
Fugi, d-le, cu superstiţiile italieneşti… Îmi pare rău de d-ta, om tânăr!… Bine, d-ta nu vezi cum e naturelul la toate, că trebuie să aibă o bază, măcar cât de mică, dar să fie bază. Ce nu are bază cum poate să fie naturel? Ori să-mi spui d-ta că Matei ăla al d-tale – că eu nu-l cunosc – te-a învăţat adică să mergi prin ploaie fără umbrelă şi să zici, numai aşa la un capriţ, că e soare… şi să nu te ude… Auzi d-ta mofturi italieneşti!
CATINDATUL
Aşa e, decât n-are a face cu măseaua. (face o grimasă în partea măselii.)
IORDACHE
Ba prea are a face.
CATINDATUL
Ba nu. (altă grimasă.)
IORDACHE
Ba da, tot lucru naturel…
CATINDATUL
Ba nu!… (altă grimasă.) Hait!
IORDACHE
Ce?
CATINDATUL
Iar m-a apucat (începe să se plimbe) dar rău… rău de tot…
IORDACHE
Vezi… vorba mea… ştiu eu…
CATINDATUL
(oprindu-se în loc din umblet, şi cu un ton foarte hotărât)
Ştii s-o scoţi? Scoate-mi-o!
IORDACHE
Şezi…
CATINDATUL
(hotărât)
Adu cleştele. (şade.)
IORDACHE
(merge, ia cleştele şi revine)
Zi că te-a ciupit un purice… odată… pac!
CATINDATUL
(uitându-se ţintă la cleşte şi apoi sculându-se)
Mi-a trecut. Ai văzut? Vorba mea… ştiu eu… Al dracului italianul!…
IORDACHE
(plictisit)
A!
CATINDATUL
(foarte mulţumit)
Salutare, neică, şi mersi! (pleacă.)
IORDACHE
Stai, domnule!…
CATINDATUL
Nu mai pot… e târziu… am treabă la canţilerie, am o groază de avizuri de făcut… Salutare, neică, şi mersi! (iese repede prin fund.)