CRĂCĂNEL, DIDINA, CATINDATUL
DIDINA
(intrând)
S-a hotărât! Nu pot să scap de dobitocul ăsta… mă cunoaşte.
CATINDATUL
(urmărind-o pe pasul de polcă, şovăind puţin)
Mască, nu te las; trebuie să facem o polcă.
DIDINA
(plictisită)
Mersi, mască, nu joc; fii băiat cumsecade şi nu te mai ţine după mine…
CATINDATUL
(aparte)
Straşnic le tachinez!…
DIDINA
Ţi-am spus o dată că aştept pe cineva?
CATINDATUL
Ce adică, eu nu sunt cineva?
DIDINA
(foarte plictisită)
Ba da, decât aştept pe cineva să mă ducă acasă…
CATINDATUL
Da’ ce, eu nu te poci duce acasă?
CRĂCĂNEL
(aparte)
Ăsta să fie? că prea e obraznic. (observă scena.)
DIDINA
(împingând pe Catindatul, care vrea s-o ia de zor la polcă)
Vai de mine! Mi-am găsit beleau cu d-ta, îmi scoţi sufletul! (aparte.) Ce să fac? Cum să scap? A! (tare.) Mască, am să te rog ceva: aşteaptă-mă un minut aici… Mă-ntorc îndată…
CATINDATUL
Da’ te-ntorci?
DIDINA
Mai e vorbă…
CATINDATUL
Să te-ntorci, să nu pleci până nu ne vedem, că ai pierdut ceva.
DIDINA
(plecând)
Eu?
CATINDATUL
Da… (aparte.) Acu am s-o tachinez…
DIDINA
Aş! Mofturi!
CATINDATUL
Zău!… Cum ai venit, ‘ai? N-ai venit cu pampon? Vrei să te duci fără pampon?!
CRĂCĂNEL
(sărind)
PAMPON?!
DIDINA
Pampon?! Hotărât, mă cunoaşte, trebuie să-mi schimb costumul, să-mi piarză urma… (iese repede. Catindatul se repede să iasă după ea; Crăcănel îl urmăreşte, îl apucă în uşe şi-l trage cu putere înapoi.)
CRĂCĂNEL
(cu tonul sfidător şi melodramatic)
Eu sunt Bi-bi-cul, ne-ne Ian-cu-le!
CATINDATUL
Eu nenea Iancu? Fugi d-acolo!
CRĂCĂNEL
(crescendo)
Eu sunt Bibicul, nene Iancule; nu mai pofteşti? Poftim de! Ba nu, nu! Ia poftim…
CATINDATUL
Ce să poftesc, domnule? Ştii că eşti curios d-ta!…
CRĂCĂNEL
(crescendo)
Eu sunt Bibicul, nene Iancule!
CATINDATUL
Bine, d-ta poţi să fii Bibicul, dar vezi că asta-i asta, că eu nu sunt nenea Iancu… Nenea Iancu e frate-meu…
CRĂCĂNEL
Atunci, nen-tu Iancu al d-tale, este o canalie!
CATINDATUL
Da’ pentru ce, d-le?…
CRĂCĂNEL
Asta mă priveşte pe mine…
CATINDATUL
Ba priveşte familia, să mă ierţi…
CRĂCĂNEL
Şi-l aştept aici, pentru ca să-l iau de piept şi să am o tălmăcire cu d-lui… Să vedem: pentru ce? Da, pentru ce?
CATINDATUL
Aş! Îl aştepţi degeaba: nenea Iancu e la Ploeşti…
CRĂCĂNEL
Mofturi! E la Bucureşti…
CATINDATUL
(sărind)
Nenea Iancu la Bucureşti?
CRĂCĂNEL
Da, şi are să vie aici! Îl aştept!
CATINDATUL
(aparte)
Nenea Iancu! Să vie aici! M-am topit… Sunt nenorocit!
CRĂCĂNEL
Şi o să fii faţă şi d-ta la tălmăcire; am să te pui faţă ca să vezi şi d-ta pentru ce nen-tu Iancu al d-tale este o canalie.
CATINDATUL
(aparte)
Nenea Iancu! Vine nenea Iancu, şi ăsta cum mă cunoaşte, o să mă spuie, o să mă puie faţă!… Trebuie să-mi piarză urma: trebuie să-mi schimb costumul… (iese fuga în fund la stânga.)
CRĂCĂNEL
Fuge să-i dea de ştire lui nen-su Iancu! Trebuie să-l ţiu de scurt. (iese fuga după Catindatul. Se aude în bal semnalul cadrilului.)