Istoria literaturii române

În rubrica aceasta aşază Gaster câteva cărţi poporane, dintre care unele sunt în strânsă legătură cu literatura nescrisă, prin aceea că s-au făcut între ele împrumuturi reciproce.

VIAŢA ŞI PILDELE LUI ISOP

Probabil că e de origine arabă. Cel mai vechi manuscris în care aflăm aceasta e de la începutul sec. al XVIII-lea (1705). Cuprinde viaţa fabulistului şi o sumă de fabule, care variază în manuscrisele şi ediţiile de mai în urmă.

Esop sau Isop era un sclav frigian, care din tinereţe a dat semne de mare deşteptăciune, ceea ce contrasta cu chipul său de o urâciune neobişnuită. Fiind vândut unui neguţător, a fost trimis cu mai mulţi tovarăşi să ducă mai mulţi saci cu diferite obiecte dintr-un loc într-altul. Esop a luat în spinare sacul cu pâini, ce era mai greu decât toate celelalte. Tovarăşii au râs de el, dar, pe măsură ce mergeau, pâinile se mâncau şi povara lui Esop se micşora din ce în ce, pe când a celorlalţi rămânea la fel. Cumpărat de către filozoful Xant, el se arată mai isteţ decât acesta şi dobândeşte libertatea. Ajungând la împăratul Vavilonului luă de suflet un copil, care mai târziu îl pârî pe nedrept împăratului că e un vânzător. În primejdie să-şi piardă viaţa, scăpă prin isteţimea sa. Aceasta e biografia lui Esop.

Pildele sale sunt maxime şi mici fabule.

FLOAREA DARURILOR

Tipărită întâia oară la începutul sec. al XVIII-lea (1700) cuprinde maxime ale filozofilor şi sfinţilor: Socrate, Aristotel, Ovidie, Sf. Isidor, Sf. Augustin, Toma Achinatul (Toma d’Aquino).

PILDE FILOZOFEŞTI

E o colecţie de maxime, „după limba cea proastă grecească, tălmăcite rumâneşte”. Prima ediţie e de la începutul secolului trecut (1713), a doua de la finele aceluiaşi secol (1783). Sunt mai ales precepte religioase:

Frica lui Dumnezeu iaşte săvârşirea cea mai mare şi netemerea cea mai mare greşeală;
Frica lui Dumnezeu curăţeşte inima;
Eu mă tem de Dumnezeu şi după Dumnezeu nu mă tem de altul fără numai de cel ce nu se teme de Dumnezeu.