PETRU RAREŞ, MOGÂRDICI, CORBEA, CREMENE şi SANDOMIR.
MOGÂRDICI: Bine că venirăţi… Un nebun… Se-nchină, sărută pământul… Ce-o fi vrând? Nu ştiu…
SANDOMIR: Ce vrei, străine?
PETRU RAREŞ: Vreau ce vrea Moldova şi Dumnezeu!
MOGÂRDICI: Nu vă spusei eu?… Dar ce vrea Dumnezeu şi ce vrea Moldova?
PETRU RAREŞ: Dumnezeu vrea legea şi Moldova pe Ştefan cel Mare!
MOGÂRDICI: E, Ştefan e ţărână…
PETRU RAREŞ: Cel ce-a pierit trăieşte încă, cel ce trăieşte va pieri iar şi din el va răsări iarăşi…
SANDOMIR: Ce glas! Îţi merge la inimă…
CREMENE: Parc-ar fi cu minte… dar, nu pricep…
PETRU RAREŞ: În curând vei pricepe… Chemaţi pe Baloş şi pe Groza… Aci, dinaintea castelului, să judece şi să aleagă.
(Corbea face semn lui Cremene ca să-i cheme.)
MOGÂRDICI: Ce-o fi vrând?
CORBEA: N-a spus?
MOGÂRDICI: Ce-a spus?
CORBEA: Mult…
MOGÂRDICI: Ai priceput?
CORBEA: Priceput.
MOGÂRDICI: Tot?
CORBEA: Cât e dat omului să priceapă: Că e un om. Mogârdici.
MOGÂRDICI: Eu deloc.
PETRU RAREŞ: Ascultă, Mogârdici… căci Mogârdici te cheamă.
MOGÂRDICI: Doar n-a să mă cheme Ma-jea-rul!
PETRU RAREŞ: …ţie ţi-am spus ceea ce ei nu ştiu, şi parcaş fi suflat vorbele mele într-o jitniţă au pe gârliciul pivniţii de sub pridvorul castelului…
MOGÂRDICI (râzând): Da, cunosc!
PETRU RAREŞ: De e cineva om, îl cunosc nu după chipul lui…
MOGÂRDICI: Dar după ce?
PETRU RAREŞ: …ci după sufletul lui…
MOGÂRDICI (râzând): Eu n-am suflet?
PETRU RAREŞ: Ba ai, dar e întunecat…
MOGÂRDICI (râzând, dă sarica jos şi arată la cap): Ei, nu vă spusei eu?
PETRU RAREŞ: O! poţi să pai şi mai înzăoat… Sub platoşa ta, d-ar fi şi de 50 de oca, stă un suflet bun şi moleşit…
MOGÂRDICI: Ai?
PETRU RAREŞ: …iar nu suflet bun, dar tare, cum se cuvine unui ostaş. Şi cin şi-a bătut joc de tine c-un coif de vicleim şi c-o za parc-ar fi de râmlean? Ei, d-ar purta-o un om din Râm de acum cincisprezece sute de ani… Dar o porţi tu, Mogârdici…
MOGÂRDICI: Mi se pare că m-a luat la vale…
PETRU RAREŞ: E un mare meşteşug să îmbraci pe un om cu veşminte omeneşti şi să nu paie om…
MOGÂRDICI (supărat): Poi te-aş pofti să vii şi mâine… să-ţi deschid…
PETRU RAREŞ: Mâine se va vedea dacă astăzi n-ai fost paiaţă. Un fier mâncat de rugină îl arunci în foc şi-n apă şi salege ceva… Nasul tău prea e roşu şi prea ţi-e frică de suliţă pe care o ţii în mână…
MOGÂRDICI (vrea să-l împungă cu suliţa): Uite… Uite…
CORBEA (dându-i peste suliţă): Îl cunoşti?
MOGÂRDICI: Nu.
CORBEA: Atunci?
MOGÂRDICI: Dar vrei să-mi fie prieten? Ei, ce are, mă rog, nasul meu?… Cam roşu, ca un măr domnesc, din pricina soarelui. Uite-acolo, da ce, ţi-am cerut pe fiică-ta or pe sor-ta de nevastă?
PETRU RAREŞ: Fată n-am, soră… o fi trăind?
MOGÂRDICI: Ai or n-ai?
PETRU RAREŞ: O mai fi trăind?
MOGÂRDICI (râzând): De s-a născut şi n-a ieşit cu picioarele înainte, trăieşte… Să n-ai nici o grijă…
PETRU RAREŞ: A!… Nu, nu se cade să mă supăr de-o închipuire de om…
MOGÂRDICI (râzând): Închipuit, eu?
PETRU RAREŞ: Închipuit? nu; închipuire? da.
MOGÂRDICI (râzând): Ei, nu vă spusei eu?
(S-aude o mişcare.)
CORBEA: Sât!… Logofătul Baloş, cu mersul lui de neam ales, şi Groza, cu părul roşcat ca focul, cu barba alburie… cât e de gros şi calcă a lup flămând…