PETRU RAREŞ, GENUNEA, mai în urmă, ŞMIL şi MOGÂRDICI.
GENUNEA (vine repede din dreapta): Doamne…
PETRU RAREŞ (o sărută): Ce sunt măririle şi slava alăturea de farmecele tale? Amăgiri… deşertăciuni…
GENUNEA: O, doamne!
PETRU RAREŞ (dus pe gânduri): Şi când mă gândesc că d-atâtea ori am strâns în braţele mele această comoară, mâinile mele nu s-au poleit? Nu s-a scuturat nimic din podoaba ta asupra bărbăţiei mele?… Aşa ar gândi, avându-te aici, orice tânăr… eu sunt ostaş şi domn!… Groza se strecoară prin pădure… Cine ţi-a dăruit ochii şi luminile care picură, încotro se duc, două rotocoale mai senine ca cerul şi mai albastre ca floarea inului?
GENUNEA: O, bată-i focul de ochi…
PETRU RAREŞ (pe gânduri): Liciu împânzeşte crângul…
GENUNEA: Ce zici, măria-ta?
PETRU RAREŞ: Zic că tu eşti cel mai frumos copil din lume, şi, d-ai avea aripi, ai zbura în văzduh!… Vin ai?
GENUNEA (repede): Să-ţi dau?
PETRU RAREŞ: Corbea, încăierându-se, apropie încăierarea…
GENUNEA: Cum?
PETRU RAREŞ: Zic să dai răniţilor, să prindă la inimă…
GENUNEA (cu bărdaca în mână): Am dat la câţi au venit… Bea…
PETRU RAREŞ: Fereşte-te să nu-ţi sorb şi mâna… (Bea.) Sandomir, nu aşa de repede…
GENUNEA (uitându-se împrejur): Sandomir?… Nu-l văd pe Sandomir…
PETRU RAREŞ: Şi-ar trebui ca ochii tăi să pătrundă codrii şi zidurile… frumuseţea lor să netezească calea şi mângâierea lor s-apropie totul… Mai degrab, Matiaş!
GENUNEA: Ce ai, măria-ta? Vorbeşti şi ce te gândeşti…
PETRU RAREŞ: Să vorbesc pe negândite?
GENUNEA: Vreau să zic că te fură gândurile…
PETRU RAREŞ: Mă gândesc că omul nu ştie când îi vine ceasul… N-auzi un ropot de cai?
GENUNEA (cu frică): Nu… nu aud…
PETRU RAREŞ: O mişună prin pădure, şi crengi rupte, şi frunze călcate?
GENUNEA (ascultă): Deloc…
PETRU RAREŞ: Pune urechea la pământ… sau nu… Obrajii tăi s-ar coborî mai jos ca tălpile mele, şi Dumnezeu a pus obrajii tăi mai presus de scaunul pe care stau eu… (Tresărind.) Nu-i vezi?
GENUNEA (înfricoşată): O! măria-ta, ce ai?
PETRU RAREŞ: Ostenit… Ast-noapte n-am dormit…
GENUNEA (îi sărută mâna şi i-o mângâie): Culcă-te oleacă, măria-ta…
PETRU RAREŞ: Să mă culc?… Tocmai când norodul îmi strigă: Sus, că eşti domn!…
GENUNEA (o trec lacrimile): Aş vrea… dar nu mai vreau nimic…
PETRU RAREŞ: Ba să vrei ceva: să biruim! (Genunea tresare. Mogârdici vine din dreapta.) Ai venit?
MOGÂRDICI (concentrat): Am…
PETRU RAREŞ: Caii, odihniţi?
MOGÂRDICI: Mâncaţi, odihniţi, înşeuaţi.
PETRU RAREŞ: Poruncă să încalece…
MOGÂRDICI: Poruncit.
PETRU RAREŞ: Caii mei…
MOGÂRDICI: Pregătiţi…
PETRU RAREŞ: Să-i aducă.
MOGÂRDICI: Adus.
PETRU RAREŞ: Patru?
MOGÂRDICI: Patru.
PETRU RAREŞ: Să te ţii gata, să pornim…
GENUNEA (chinuită de griji): Unde, Mogârdici?
MOGÂRDICI (uitându-se repede la domn): La nuntă.
GENUNEA: Ce nuntă?
MOGÂRDICI: A mea!
GENUNEA (supărată): Altădată spuneai, glumeai, acum: patru? Patru!… Ai? Am!… Şi faţa cruntă…
PETRU RAREŞ: Ca la nunta lui…
MOGÂRDICI: Mă cunună vodă!
GENUNEA: De ce aşa de scurţi şi de repezi la cuvânt?
MOGÂRDICI: Mă grăbesc, ca la nuntă, n-am vreme…
PETRU RAREŞ: Pleacă şi să m-aştepţi.
MOGÂRDICI: Cu bine, măria-ta!
PETRU RAREŞ: Să dea Dumnezeu!
MOGÂRDICI: Amin!
(Se duce repede prin dreapta.)
GENUNEA: O! doamne, crezi că sunt copil? (Şmil vine din stânga.)
PETRU RAREŞ: Şmil, nu prea ai de lucru…
ŞMIL: Dacă împărăţeşti şi peste lei şi peste miei… Sănătoşi? Lei!… Răniţi? Miei!… Îi leg? Iar zmei… Unul nu mai e în cortul de adăpost… de ce s-au grăbit?
PETRU RAREŞ: Ca la nuntă… Cunun pe Mogârdici…
ŞMIL (râzând): O, frumos ginere… n-am ce zice…
PETRU RAREŞ: O, viteaz soldat!
ŞMIL: Să nu-şi sperie mireasa…
PETRU RAREŞ: O ia cu binişorul… De nu?… Repede, în goana calului. Şi se face frumos, că o mie de oameni întorc capul după el! De zece ori am chefuit la nunta lui Mogârdici!
ŞMIL: Ce spui?… D-atâtea ori s-a însurat?
GENUNEA: Şi se-nsoară şi Mogârdici, şi Cremene, şi Sandomir, şi Baloş…
ŞMIL: O!
GENUNEA: …şi vornicul Groza, şi vistiernicul Matiaş…
ŞMIL: Alei!
GENUNEA: …şi pârcălabul Liciu…
ŞMIL: Şi moşneagul cela?
GENUNEA: …şi măria-sa Petru-vodă…
ŞMIL (râzând): Oameni însuraţi şi bătrâni… Încai, la voi, n-o să se ştie care să fie socru, ginerele or tatăl? Sandomir şi logofătul Baloş! Ei, şi dacă s-ar zăpăci miresele? Are să intre fata la tata şi mama la băiat… A, se pricep ele mai bine… Se duc amândouă la Sandomir… (Încet Genunii.) La ce ascultă?
GENUNEA: Să înceapă lăutarii…
ŞMIL: Ei, nu zice fleacuri, Nunea… Ce vorbeşti aşa, fără să râzi?
PETRU RAREŞ: Ascultaţi…
ŞMIL: Iacă, ascult…
PETRU RAREŞ: N-auziţi nimic?
GENUNEA: Nimic…
PETRU RAREŞ: Un vuiet ca de mare răscolită… Oh! d-ar izbuti Corbea…
GENUNEA: Corbea?
PETRU RAREŞ: …să-i vâre ca-ntr-o albie…
GENUNEA (pe gânduri): Povestea nu s-a sfârşit?
PETRU RAREŞ: …l-aş face spătar…
GENUNEA (inspirată): Va izbuti, măria-ta!… Povestea nu s-a isprăvit!
PETRU RAREŞ: Ah!… Pocuţia este a mea!
ŞMIL: Nu eşti, măria-ta, Petru-vodă… şi dumneata, Nunea, fata lui Baloş?… Eu nu vă înţeleg!
PETRU RAREŞ: Ia!… O răpăială!
GENUNEA: Da, da…
ŞMIL: E vântul, măria-ta!
PETRU RAREŞ: Ce vânt!
ŞMIL (la o parte): Şi fata şi vodă, să juri că n-ar fi în minţile lor… Doi nebuni… La asta nu mă pricep…
GENUNEA: S-ar auzi şi glasuri…
PETRU RAREŞ: Nu încă…
ŞMIL: Aude şi glasuri… dar când o auzi şi măria-sa?
PETRU RAREŞ (pune urechea la pământ): Ascultă, Nunea!
GENUNEA (pune urechea la pământ): Ascult!
ŞMIL: E, vorbiţi ca oamenii…
PETRU RAREŞ: Ai auzit?
GENUNEA: Auzit!
PETRU RAREŞ: Strigătele alor noştri au început…
ŞMIL: Vântul, măria-ta, clatină codrul…
PETRU RAREŞ: O, Şmil, un copil pricepu, şi pe tine nu te taie capul!… Ce vânt? Nu vezi? Copacii, ca de piatră…
ŞMIL: Ce să fie?… Să fie bătălie?… Ai lui Mogârdici nu se mişcă… Şi nu-i aud: Alelei!… Doină! Doină!
GENUNEA (tresărind): A! Sabia, măria-ta!
PETRU RAREŞ: Prea devreme!
ŞMIL (auzind zgomotul bătăliei în depărtare): O! ce neghiob, Şmil, ce neghiob!… Mai limpede ce vorbeau ei, şi iu să nu-i pricep! (Speriat.) Ia sabia, măria-ta, de ce stai!
PETRU RAREŞ: Ca să birui! (Se închină. Genunea se închină şi ea. Şmil, privindu-i cu spaimă, se ia după ei, începe crucea, şi se opreşte.) Nunea, sabia!
GENUNEA: (se repede în cort şi-i aduce sabia lui Ştefan cel Mare): Sabia lui Hristos!
PETRU RAREŞ (ia sabia şi o trage afară): O! d-ar preţui ea în mâna mea tânără încă cât preţuia în mâna lui de bătrân, ar fi destul s-o arăt, şi biruinţa să plutească asupra ostaşilor noştri!… Ce mormăi, Şmil?
ŞMIL: Ca norocul să nu se despartă de prapurul Moldovei şi glasul măriei-tale să sune ca tubele care dărâmară zidurile Ierihonului!
PETRU RAREŞ: Nunea, coiful! (Îi dă coiful.) Oţel mort, vei scânteia de mânie ca să străluceşti de bucurie! (Genunea dă să sărute pe Rareş.) N-am vreme! Ah! de ce Dumnezeu nu făcu pe om ca sufletul din el! Vă las, mă duc, zbor! (Iese repede prin dreapta şi se aude strigând.) E! Mogârdici! Mogârdici!
MOGÂRDICI (s-aude şi nu se vede): Aici!
PETRU RAREŞ: Calul!
MOGÂRDICI: Pe Ţinteş?
PETRU RAREŞ: Fă-te vijelie, Ţinteş, şi haiti!