GENUNEA, CORBEA, SANDOMIR şi MOGÂRDICI. Mai târziu, ŞMIL.
(Mogârdici şi Sandomir vin din partea stângă. Şe opresc puţin şi privesc la Genunea şi Corbea. Mogârdici e cu o cicatrice proaspătă.)
MOGÂRDICI (lui Sandomir): Frumoasă de pică, o icoană… Sărutăm dreapta.
SANDOMIR: Şi p-a stângă…
MOGÂRDICI: P-amândouă…
GENUNEA: Dincotro?
MOGÂRDICI: D-aci, de lângă dumbravă… (Lui Corbea.) Şi tu ce te plimbi aşa?
CORBEA: Aşa mă plimb eu…
MOGÂRDICI: Eu de ce nu mă plimb?
GENUNEA (râzând): Apoi dumneata eşti…
MOGÂRDICI: Sunt… de ce să nu fiu? Ce te uiţi aşa?… Nu-mi şade bine?… Cam răzbuzată crestătura asta… Că mi-a zis doftorul Şmil: Nu pune muna, că nu eşti cupil. A! o să te faci urât ca dracu! Ei, parc-ar fi obrazul lui vodă! zic eu. Şi dacă n-o să fie… nu e al dumitale? Şi dacă e al meu, ce? zic eu. Că Maria mi-a spus: No, că nu face ghignica, că borbatul să nu hie mai slut ca Ducăse-n pustii. (Sandomir şi Genunea râd.) Şi Maria e ţeapănă, şi grasă, e dintr-o slană, cum zice ea.
GENUNEA (râzând): Cine e Maria?
MOGÂRDICI (arătând pe Sandomir): Să-ţi spuie el, că el ştie…
SANDOMIR (râzând): Iubita lui…
GENUNEA: Aşaaa… aşa, bădiţă Mogârdici?
MOGÂRDICI: Ba vezi că nu… Dacă m-a ales ea pe mine! Ca un mal… Din ea ai tăia şi-ai face patru ca dumneata…
GENUNEA (râzând): Ş-o iubeşti?
MOGÂRDICI: Cum să nu?… S-ar putea?… Şi anul ăsta iam scris… Maria, lângă Feldioara, la Zierer sasul, cu anul băgată…
GENUNEA (râde): Şi de când n-ai văzut-o?
MOGÂRDICI: Merge p-al şaptelea…
GENUNEA (râzând): De şapte ani?… Şi-ţi scrie?
MOGÂRDICI: Niciodată!
GENUNEA (râzând): S-o fi măritat?
MOGÂRDICI: Treaba ei…
GENUNEA (râzând): O fi murit?
MOGÂRDICI: Dumnezeu s-o ierte!
GENUNEA (râzând): Atunci, cum o iubeşti?
MOGÂRDICI: Iacă, iacă, iacă… Ce râzi? Ce e de râs?… Iacă bine!… De câte ori îmi cade cât-o puică în palmă, eu mă gândesc la Maria şi mi se pare…
CORBEA (aspru): Mogârdici!
MOGÂRDICI: Ei, asta e! Genunea a venit cu noi ş-a noastră e… S-a deprins ea, că multe a auzit…
GENUNEA: Şi rugăciuni, şi sudălmi…
MOGÂRDICI (scoate un petec de piele): Sandomir, ia uităte tu… bine-oi fi scris?
SANDOMIR: Dagă Maie, tot gasă eşti, să nu te mai îngaşi. (Râde.) Lipsesc toate râţele…
MOGÂRDICI: Iacă… Iacă… Şi ce râdeţi?… (Genunei.) Eu râd de râţa dumitale?… Ia citeşte, Corbea… or tu nu ştii să citeşti?
CORBEA: Am învăţat şi eu…
SANDOMIR: De când?
MOGÂRDICI: De când iubeşte… Corbea… e bălaie, smeadă sau roşcovană? Vădană sau fată mare?
CORBEA: Te ţii de fleacuri… om bătrân…
MOGÂRDICI: Eu, bătrân?… Acum să văd pe Maria, şi grozav aş întineri!… Nu te supăra, Corbeo, că viaţa ostaşului ce e? Ca fulgul pe apă, ca frunzele codrului… Vine toamna… rânduri-rânduri se scutură… Şi ne vine rândul şi nouă… De n-am şugui, ne-am alege cu zile pustii şi-am închide ochii fără pic de mângâiere… Adu mâna… Tu eşti trist… Nu ştiu ce ai… Te-ai schimbat… Înainte nu vorbeai şi erai vesel… Acum vorbeşti şi suferi…
CORBEA (trist, îi dă mâna): Să ne iertăm, Mogârdici…
MOGÂRDICI: Să ne iertăm? De ce să ne iertăm?
GENUNEA: De ce să vă iertaţi?… I-ai făcut ceva? Ţi-a făcut ceva?
CORBEA: Iubirea e tăria oştirii…
SANDOMIR: Are dreptate… Eu iubesc pe vitejii mei şi mă bat voios, ostaşii mei pe mine şi mă scot din nevoi…
MOGÂRDICI: Vodă nu fu p-aici?
GENUNEA (îngrijorată): De ieri s-a dus cu nişte izvoade şi n-a mai venit…
MOGÂRDICI: Scoate izvoade? Pregăteşte nunta!
CORBEA (tresărind): Unde mi-s minţile?… Pe domn căutam… (Iese repede prin stânga.)
GENUNEA: Ciudat… bietul Corbea!
SANDOMIR: Ca şi cum n-ar fi în minţile lui…
GENUNEA: Şi mi-a spus o poveste tristă, tristă… Un băiat care iubea pe o fată, şi nu-i spunea, şi-i era frică… Povestea nu era tristă, el era trist… De v-aş spune-o, aţi râde…
MOGÂRDICI: Eu bănuiesc c-ar fi…
GENUNEA: Ce bănuieşti, Mogârdici?
MOGÂRDICI: Dumneata mă întrebi?
GENUNEA (pe gânduri): De ce nu?
MOGÂRDICI: Să mă încredinţez eu, şi-ţi spui…
GENUNEA: Să te încredinţezi?… Nu s-a sfârşit povestea lui?… Ah! tristă fu povestea pe care mi-o spuse. (S-aude zgomot. Şmil intră prin dreapta. Genunea îi iese înainte.)
MOGÂRDICI: Mă Sandomir… Corbea iubeşte pe sor-ta!
SANDOMIR: Oare?… Aşa să fie?
GENUNEA: Şmil…
ŞMIL: Nunea…
GENUNEA: Ai mulţi?
ŞMIL: De la hărţa din urmă vro douăzeci… Eu nu ştiu ce le fac, că li se închid rănile ca şi cum ai cârpi o rochie ruptă…
GENUNEA: Să te sărut, Şmil…
ŞMIL: Şi de ce să mă săruţi? Iu sunt bătrân… Iu să te sărut pe dumneata…
GENUNEA: Că-i îngrijeşti bine… (Îl sărută.)
ŞMIL: Intră fără să se vaiete… Unul cu mâna ruptă, altul cu falca zdrelită… Şi ies fluierând… P-un biet… cum îi zice… aşa… iunac, l-au adus leorcă de sânge… coastele rupte… măruntaiele borşite… Şi n-a scos un oftat… L-am îngrijit nu zic bine, nu zic rău cât am putut, cât am ştiut… N-a vrut Dumnezeu… Ieri noapte mi-a zis: Şezi la capul meu şaprinde o iască. Am aprins. A mişcat buzele ca şi cum s-ar ruga… S-a închinat ca voi… A întors capul… A răsuflat adânc… Şi şi-a dat sufletul… O! viteji sunt moldovenii cum n-am mai văzut!… Şi Mogârdici a fost pe la mine… o! ho! ho!
MOGÂRDICI (imitând pe Şmil): Şi Mogârdici a fost pe la mine…
ŞMIL: Al dracului ca cupilul lui tat-său…
MOGÂRDICI: Ca cupilul lui tat-său…
ŞMIL: Cum mă mişcam de lângă el, el cu mâna haţ! (Se ciupeşte de obraz.)
MOGÂRDICI: El cu mâna haţ!
ŞMIL: Parcă-l mânca ceva… Până s-a făcut ca un drac!
MOGÂRDICI: Taci! că-mi aminteşti de Maria!
ŞMIL: Ce Marie?
MOGÂRDICI: Ce, nu ştii?… Braşoveanca, de… lângă Feldioara… La Zierer sasu… Băgată cu anu…
ŞMIL: Bagă-te tu la dracu cu anu, nu cu luna…
SANDOMIR (râzând): Nu te supăra, Şmil…
GENUNEA (râzând): Aşa e Mogârdici, vesel şi nebun…
ŞMIL: El s-a făcut mai urât ca dracu… Nu mă pot uita la el!
MOGÂRDICI (se repede şi ia pe Şmil în braţe): Şmilică, neică…
ŞMIL: Lasă-mă, lasă-mă… Să nu spui la cineva că te-am îngrijit iu…
MOGÂRDICI: Dar ce am, bre omule?
ŞMIL: Dar ce n-ai?… Cu barba ca un ţap, cu părul necisălat, cu ochii ca de broscoi şi cu obrajii rupţi… Ai, ai, ţi-e mai mare mila de sufletul lui dac-o fi având suflet…
GENUNEA: O, Şmil, Şmil…
ŞMIL: Lasă-l, Nunea, că nu m-ascultă… Să nu te mai îmbolnăveşti… Să te duci dracului de pomană, scârnăghia dracului!… Aşa bulnav nu-mi trebuie!
MOGÂRDICI: Dacă mă răneşte, mă?
ŞMIL: Şi tot la obrazu ăla… Întoarce tu şi p-ălălalt, c-aşa scrie la voi la evanghelie… Î… urât eşti!… Păcat că nu mai am făşii curate…
GENUNEA: Făşii curate? Stai… (Se duce şi caută în cort.)
(Mogârdici ia pe Şmil de barbă.)
MOGÂRDICI: Şmil… Şmilică…
ŞMIL: Că d-astea eşti un nebun bun…
GENUNEA (vine cu albituri în mâini): Şmil… mai am două cămăşi curate… Sunt de in… Le dăruiesc răniţilor tăi…
ŞMIL: Cum se poate? Dumitale nu-ţi trebuie? Şi cum să le fac?
GENUNEA (rupându-le): Aşa!
ŞMIL (emoţionat): O! Doamne, Doamne, îşi dă şi cămaşa de pe ea ca să aline durerile moldovenilor! Sfânta ţară în care cresc bărbaţi aşa de viteji şi femei aşa de bune!
(Şmil ia cămăşile, o sărută pe frunte şi se duce prin dreapta. S-aude buciumul.)
GENUNEA: Vine domnul!