OANA, GENUNEA şi ŞMIL.
OANA: De două zile vorbeşte puţin şi aspru…
ŞMIL: Puţine are el pe cap al lui? Oamenii vorbesc multe când n-au nimic de spus.
GENUNEA: De mă vede, surâde trist. M-apucă de mâini, clatină din cap. Eh-hei, Nunea, Nunea… Du-te, Nunea… Am treabă.
ŞMIL: Şi dacă are treabă? Vrei să zică: Vino-ncoa, Nunea, că am treabă?
OANA: Turcii au să cadă negură asupra ţării…
GENUNEA: Nu e asta… Când a mai fost aşa de posomorât înainte de război? Şi se plimbă şi tace… Şi nimeni nu ştie ce se petrece în el…
ŞMIL: O! ho-ho! tu ştii ce se petrece într-un bondar?
GENUNEA: Nu.
ŞMIL: Ş-ai vrea să ştii ce se petrece în capul domnului? Adică cum, să fie domnul mai puţin ca un bondar?
OANA: Bolnav?… Mănâncă ca şi mai nainte… Şi rănile i s-au închis… Nici nu erau adânci…
ŞMIL: …Rănile nu-i erau adânci? Dar cât vreai să fie?… Şmil, tu nu eşti doftor, Oana e doftor!
OANA: A, nu, Şmil, nu… Ast-noapte, târziu, l-am auzit strigând. Am sărit în vârful picioarelor. M-am strecurat pe cerdacul de lângă odaia lui de culcare. Am ascultat. L-am auzit: Nu, nu, nu se poate! Ce nu se poate?… Nu ştiu…
GENUNEA: Să nu se coacă ceva?
ŞMIL: Ce să se coacă? Un bostan?
GENUNEA: Ei, Şmil… Unii boieri…
OANA: Boieri?
GENUNEA: Bănuiesc…
ŞMIL: Şi ce să vrea boierii?
GENUNEA: Nu ştiu…
ŞMIL: Nu ştii care boieri… nu ştii ce vor… Atunci ce ştii?
OANA: Erai pe Cirimuş… Ce-a făcut după biruinţă?
GENUNEA: Vorbi boierilor ca din carte. Mulţumi lui Dumnezeu. Înălţă pe ostaşi în cinuri. Şi când aduse pe Corbea… (o îneacă emoţia) pe pat de ramuri… O! Corbea, Corbea, căci n-ai trăit!
ŞMIL: Săracul Corbea… ca un stejar verde lovit de trăsnet!
OANA: De ce lăcrimezi, Genunea?
GENUNEA: Ce viteaz a pierdut Moldova!
ŞMIL: Şi dumneata, Nunea, şi dumneata…
OANA: Ei, ce-a zis pe urmă?
GENUNEA: Cine?
OANA: Domnul…
GENUNEA (pierdută în amintiri): Domnul?… A, da… Vise stinse d-a pururea!… Şi-a dat sufletul, lumea se învălui în neguri…
ŞMIL: Ah! mi-e milă de Nunea…
OANA: Ce spui?
GENUNEA (tresărind): Că soarele scânteia şi că domnul, auzind că vin turcii, a răcnit şi s-a pus pe râs, şi-a pornit spre Suceava… Şi nu mai e nici departe din ce era…
ŞMIL: Adevărat, ca grâul frumos care tânjeşte de ploaie!
GENUNEA: Eu am descusut pe tata…
ŞMIL: În loc să-l coasă, ea-l descoase… Şi să mai ai un copil aşa urât, aşa c-un păr, aşa c-o faţă… Logofătul Baloş navea ce ciopli când te-a făcut pe tine…
GENUNEA: M-am rugat… M-am făcut că plâng… şi tata… În zadar. Nunea, Nunea, tu vrei să-mi calc cuvântul? Dat domnului? Da. Atuncea, nu!