GENUNEA, un ostaş rănit, CORBEA, mai târziu, ŞMIL.
GENUNEA (c-o carte de rugăciuni): Dau să mă rog şi-mi alunecă ochii pe rânduri… Gândul, la mâinile lui aspre care mângâie aşa de potolit. O, Doamne, îndură-te, apără şi păzeşte pe domnul ţării…
UN OSTAŞ (rănit, vine din stânga): Olecuţă de vin…
GENUNEA: Îndată… (Îi dă ulcica.) Te doare?
OSTAŞUL: Nu mă doare… Mă ia cu sfârşeală de la lingurea… Mulţumim… (Se duce. Corbea vine din dreapta.)
GENUNEA: A! Corbea… Iar dumneata?
CORBEA (răsuflă repede): Iar…
GENUNEA: Cauţi pe domn?
CORBEA: Nu… nu pe domn…
GENUNEA: Pe vornic?
CORBEA: Nici pe vornic…
GENUNEA: Pe tata?
CORBEA: Nici pe logofătul Baloş…
GENUNEA: Ei, pe cine cauţi?
CORBEA: Caut pe cineva… M-a trimis…
GENUNEA: Cin te-a trimis?
CORBEA: Am uitat cine m-a trimis…
GENUNEA (surâzând): Sufli ca un cal după ce-a ridicat la deal o povară…
CORBEA: Da, suflu, mai greu ca armăsarul care mă dusen spinare.
GENUNEA: Stai… (I-arată un copac.) Să-ţi dau niţel vin…
CORBEA: Mulţumim, stau…
GENUNEA: Poftim, bea…
CORBEA (aduce oala la gură): Am băut, mulţumim…
GENUNEA: Ai venit repede?
CORBEA: Foarte repede…
GENUNEA: De departe?
CORBEA: O, de departe…
GENUNEA: Dincotro?
CORBEA: Dincolo… ba nu, de la apus… nici de la apus…
GENUNEA (surâzând): Ăi fi venind de undeva…
CORBEA: Mi-am uitat ca pământul… Să mă odihnesc… Mi-a luat Dumnezeu minţile…
GENUNEA (pune mâna pe mâna lui): Ce căldură ai!
CORBEA: Da, am căldură…
GENUNEA: Şi cum ţi se bate inima!
CORBEA: Da, îmi bate…
GENUNEA: Să te fi certat domnul?
CORBEA: Niciodată nu m-a certat domnul…
GENUNEA: Parcă ieşişi din bătălie…
CORBEA: În bătălie n-am inimă…
GENUNEA: Ei, ce ţi s-a întâmplat?
CORBEA: O, nimic…
GENUNEA (privindu-l lung): Corbeo, şi alaltăieri nu ştiai de unde vii şi ţi se bătea inima…
CORBEA: Alaltăieri?… Am venit încet… şi deodată o trudă din senin…
GENUNEA: Alaltăieri… bine… Dar azi? Fiindcă venişi repede şi de departe?
CORBEA: Se vede… Stai, Nunea!… De ce nu stai?
GENUNEA: Dumneata eşti ostenit, eu nu sunt ostenită…
CORBEA: Stai… fiindcă… nu eşti ostenită…
GENUNEA (surâzând): Mai departe or mai aproape?
CORBEA: Unde vrei, Nunea…
GENUNEA: Ciudat!… Dumitale ţi-e frică de război? Bleau — tinichea; tablă de fier cu care se îmbracă la capete osia carului.
CORBEA: Mie?… O, nu!
GENUNEA: Dar îţi place?
CORBEA: Nu ştiu… De-i place domnului, îmi place şi mie…
GENUNEA: Atunci… povesteşte-mi cum te-ai bătut la Feldioara…
CORBEA: M-am bătut cum se bate…
GENUNEA: Spune-mi peste câţi ostaşi erai, cum i-ai dus, cum ai luat prapurul crăiesc, cum ai fost rănit, unde, cine tea îngrijit… aşa…
CORBEA: Să fi avut ca la o sută. Eu mergeam înainte şi ei după mine, până am ajuns la ăl cu prapurul. L-am pălit şi iam luat prapurul. Vornicul Groza mi-a zis: Ce faci, Corbeo? Ce să fac?… M-a înşfăcat şi… nu mai ştiu… M-am pomenit într-un cort oblojit la genunchiu stâng, la umărul drept şi la cap… Şi m-a îngrijit Dumnezeu… Nu ştiu să povestesc…
GENUNEA (râzând): Spune-mi un basm…
CORBEA: Basmul e ce s-a întâmplat altora, şi eu nu ştiu să înşir ce mi s-a întâmplat mie…
GENUNEA (râzând): Nu ştii nici unul?
CORBEA: Ba… aş şti unul…
GENUNEA: E, spune-mi-l…
CORBEA: Aş şti unul… c-o fată frumoasă, frumoasă, de îngheţau apele, şi c-un băiat nalt şi urât…
GENUNEA: Dacă era nalt, nu era urât…
CORBEA: …care se bătea cu zmeii şi cu săcuii…
GENUNEA (râzând): Cu cine?
CORBEA: … cu zmeii şi cu… Muma-Pădurii… şi-i biruia…
GENUNEA: A, dacă se bătea şi-i biruia nu era urât…
CORBEA: …căci iubea pe fata frumoasă-frumoasă… şi ea nu-l iubea…
GENUNEA: Ce proastă!
CORBEA: …şi nici nu aflase că băiatul o iubea…
GENUNEA: Ce neroadă!
CORBEA: …şi băiatul nu-i spunea…
GENUNEA: Ce prost!
CORBEA: …că-i era frică…
GENUNEA: O! ce nerod!
CORBEA: …până a murit mai mult vrând ca nevrând…
GENUNEA: Săracul!
CORBEA: Şi fata, aflând de câte se petrecuseră, a plâns… a plâns… şi-atât.
GENUNEA: Săraca! Şi de ce-i era lui frică să-i spuie?
CORBEA: Vezi că ea era de neam şi el un biet ţăran ajuns după multe şi multe…
GENUNEA: Şi dacă era ţăran? Era viteaz, nu era de rând.
CORBEA: Şi-avea mâinile aspre şi pârlite, şi-ale ei erau albe şi rumene…
GENUNEA: Ş-ale domnului sunt aspre… şi sunt aşa de bune, că toată ziua le-aş săruta…
CORBEA (tresărind): Şi el bănuia că ea iubea pe altul…
GENUNEA: Cum iubea pe altul?
CORBEA: Cum se iubeşte…
GENUNEA: Cine-i spusese?
CORBEA: Nimeni… Simţise el…
GENUNEA: Şi ea era iubită de ăl pe care-l iubea?
CORBEA: Nu ştiu…
GENUNEA: Ce tristă poveste!
CORBEA: Dacă nu ştiu alta mai veselă… Te rog, dă-mi olecuţă de vin… (Genunea se duce să-i aducă. Corbea se uită după ea.)
GENUNEA: Poftim, Corbea… Nu bei?
CORBEA: Nu… nu mi-e sete…
GENUNEA: Ziseşi că…
CORBEA (emoţionat): Mi s-a părut… Se va sfârşi curând…
GENUNEA: Ce să se sfârşească?
CORBEA: Povestea mea…
GENUNEA: Nu s-a sfârşit?
CORBEA: Nu încă… mai e…
GENUNEA: N-a pierit el? Nu l-a plâns ea? Ce mai e?
(S-aude zgomot. Vine Mogârdici şi Sandomir.)