OANA, GENUNEA, ŞMIL şi PETRU RAREŞ, la urmă SANDOMIR.
PETRU RAREŞ (se opreşte în uşa din fund şi vorbeşte cu Despotovna): Eleno, nu fi copil… Nu mă face să vorbesc degeaba… N-am nimic…
OANA: Nimic!
PETRU RAREŞ: Pregăteşte de plecare… Tu, copiii şi Şmil…
ŞMIL: Eu? Să plec? Unde?
PETRU RAREŞ: Până la amiază să porniţi la Ciceu…
ŞMIL: La Ciceu?… Fie şi la Ciceu…
GENUNEA: El rămâne?… Nu e primejdie…
PETRU RAREŞ (vine spre grupul din faţă): A!… Şi voi?… Ce faci, Oană?
OANA: Vorbeam cu Genunea…
PETRU RAREŞ (pe gânduri): Vorbeai… Şi ce vorbeai?
GENUNEA: Povesteam bătălia de la Cirimuş…
PETRU RAREŞ: Adevărat, Şmil?
ŞMIL: Aproape adevărat…
PETRU RAREŞ (Genunei): Numai atât?
GENUNEA: Atât…
PETRU RAREŞ: Adevărat, Şmil?
ŞMIL: Să ne închipuim c-ar fi adevărat…
GENUNEA: Şi veni vorba de Corbea…
PETRU RAREŞ: A! Corbea mi-ar fi fost de folos… Şi mie, şi ţie…
GENUNEA: Mie?
PETRU RAREŞ: Amândurora… Şi n-aţi mai vorbit altceva?
GENUNEA (cu îndrăzneală): Ba da, măria-ta… Eu întrebam pe Oana şi Oana pe mine că ce-i fi având măria-ta de teai schimbat?… Nu mai eşti cum erai…
ŞMIL: Ei, adevărat!
PETRU RAREŞ: Hî… Şi cum eram când eram?
GENUNEA: Voios, şi de câte ori ne întâlneai…
PETRU RAREŞ: …De câte ori vă întâlneam…
GENUNEA: …ne…
PETRU RAREŞ: Ei, spune!
GENUNEA: …ne sărutai…
PETRU RAREŞ: O, să vă sărut şi-acum… Na, iacă… (Le sărută.) Eşti mulţumită?
ŞMIL: De ce nu?
GENUNEA: Nu!
ŞMIL (surâzând): Da ce să-ţi facă?
GENUNEA: Altădată…
PETRU RAREŞ: A fost ca niciodată… Şi va fi iar ca totdeauna… (O sărută de mai multe ori.) O, dar tu te-ai făcut mare… (Surâzând.)
ŞMIL (râzând): Şi ce are a face?
PETRU RAREŞ: Şi eu îmbătrânesc…
ŞMIL: Dar ce, vrei să mori de tânăr?
PETRU RAREŞ: Vezi, Oană, ce copil rău şi alintat? (Le ia de mână.) D-aş şti că-mi micşorez grijile, vi le-aş spune, dar ştiu că le-aş spori, mâhnindu-vă şi pe voi… Lucruri trecătoare… Să treacă… Şi iar voi fi cum am fost…
ŞMIL: Ei, acum v-a lămurit domnul!
OANA: Facă-se voia ta, frate!
GENUNEA: Eu mă rog luceafărului de dimineaţă să vie iarăşi, şi luceafărul m-ascultă, şi mâine când s-o crăpa de ziuă va scânteia iar la apus ca cel mai frumos diamant al cerului…
ŞMIL: Ca din psalmi vorbeşte!
PETRU RAREŞ: A, nu se poate!
(Oana tresare, aducându-şi aminte de vorbele din somn ale lui Petru Rareş.)
GENUNEA: Ce să nu se poată, măria-ta?
PETRU RAREŞ: Pod peste mare şi scară la Dumnezeu…
ŞMIL: E, ai aflat?
PETRU RAREŞ (pe gânduri): Duceţi-vă…
(Ies prin dreapta.)
PETRU RAREŞ: Şmil, tu crezi în Dumnezeu?
ŞMIL: Cum să nu cred?
PETRU RAREŞ: Şi-n răsplata ce va veni?
ŞMIL: Astă?… Nu ştiu ce să zic… Să fie aşa!…
PETRU RAREŞ: Nu te sfii, Şmil…
ŞMIL: Iacă, nu m-oi sfii…
PETRU RAREŞ: Crezi tu că Dumnezeu ar răbda nepedepsite pe slugile necredincioase stăpânului lor?
ŞMIL: Necredincioase?… Ş-apoi de ce să nu le pedepsească stăpânul lor? Vrei să se facă Dumnezeu sluga stăpânului lor?
PETRU RAREŞ: Pe lumea cealaltă, Şmil…
ŞMIL: Dacă pe lumea asta stăpânul le ceartă cu băţul, ce are să facă Dumnezeu pe lumea cealaltă? Cineva îţi scoate un ochi, îi scoţi şi tu un ochi. Dumnezeu să-i scoată şi pălălalt? Să rămâie orb? Ar fi nedrept şi rău. Ar fi cum sunt oamenii. Şi eu îl cred dreptatea însăşi, bunătatea însăşi, izvorul milostiv al tuturor harurilor de pe pământ!
PETRU RAREŞ: Dar dacă sluga necredincioasă scapă nepedepsită de mâna stăpânului?
ŞMIL: Dumnezeu are să zică stăpânului: Pentru ce n-ai pedepsit-o la vreme?… Eu am altă treabă.
PETRU RAREŞ: Da, Şmil, da! Stăpânul e vinovat că n-a deschis ochii la vreme… Sunt bolnav, Şmil bolnav…
ŞMIL (îl pipăie): Bolnav? Şi pentru ce nu mi-ai spus?… Ce ai?
PETRU RAREŞ: Nu acolo!
ŞMIL: Bine, bine, ştiu iu…
PETRU RAREŞ: Să te văd…
ŞMIL (surâzând): N-ai nimic!
PETRU RAREŞ: Sufletul mi-e bolnav, Şmil.
ŞMIL: Astă?… Doftorul Baloş, doftorul Groza, cu paloşele lor… Iu n-am ce să fac sufletului… (Intră Sandomir prin fund.)
SANDOMIR: Măria-ta… (Îi dă o carte.)
PETRU RAREŞ: De la logofătul Baloş? (Citeşte.) Turcii au trecut Dunărea…
ŞMIL: A!
PETRU RAREŞ: …leşii aproape să năvălească… muntenii, şi ei… O! mai sunteţi? Vă încape moşia Moldovei!
ŞMIL (speriat): Da un să încapă?… Măria-ta, ai zis să plec?
PETRU RAREŞ: Cu doamna la Ciceu…
ŞMIL (înfricoşat): Oriunde…
(Domnul îi face semn să iasă. Şmil iese prin dreapta. În timpul acesta intră Mogârdici prin fund, prăfuit şi abia răsuflând.)