PETRU RAREŞ, GENUNEA şi mai târziu ŞMIL.
GENUNEA (intră prin dreapta, bate din picioare şi-i pune mâinile la ochi): Te-am speriat!
PETRU RAREŞ: Oh, mi-a sărit inima!
GENUNEA: Cine sunt eu?
PETRU RAREŞ: Tu?… Baba Dolca.
GENUNEA: Nu.
PETRU RAREŞ: Oana…
GENUNEA: Nu… Are să vie.
PETRU RAREŞ: Despotovna!
GENUNEA: Nu…
PETRU RAREŞ: Ei, cin să fie… cin să fie?…
GENUNEA: Nu ghiceşti?
PETRU RAREŞ (râzând): Dacă te-ascunzi…
GENUNEA (îşi ia mâinile de la ochi): Eu sunt, măria-ta!
PETRU RAREŞ: Tu!… Tu eşti o pasăre măiastră, care iei grijile şi dai bucuriile.
GENUNEA: Eu?… O! ho! ho! (Sare repede la Rareş şi dă săi ia mâna.) A, nu p-asta… că mi-a zis Şmil p-astălaltă… (Îi sărută mâna. Rareş o sărută pe obraz. Genunea îl sărută repede pe obraz.)
PETRU RAREŞ: A?… Ce-ai făcut?
GENUNEA: N-am făcut bine, măria-ta?
PETRU RAREŞ: Aşa face numai doamna Elena…
GENUNEA: Aşa face numai doamna Elena… Şi de ce face numai Despotovna?
PETRU RAREŞ: Fiindcă m-am cununat cu ea, Nunea… cu tine…
GENUNEA: Da, cu mine nu te-ai cununat…
PETRU RAREŞ: A! nu mai începe… Te spui tătână-tău să te-astâmpere, că eşti neastâmpărată…
GENUNEA: O, i-am spus tatei demult…
PETRU RAREŞ: Ei, şi ce ţi-a zis?
GENUNEA: M-a certat… Mi-a spus că măria-ta eşti mare şi eu sunt mică, că eşti stăpân şi eu sunt roabă, că eşti bărbat şi eu fată…
PETRU RAREŞ: Ei, şi tu ce-ai zis?
GENUNEA: Ce să zic? nimic… Toate le ştiam fără să mi le fi spus nimeni…
PETRU RAREŞ: Ascultă, Nunea!… Cum venişi înaintea celorlalte?
GENUNEA: Călare…
PETRU RAREŞ: Călare?… Voiniceşte?
GENUNEA: Da… voiniceşte…
PETRU RAREŞ: Am să te fac miaş de viteji, ca pe Sandomir…
GENUNEA: Ah! ce bine-mi pare!… Tata mi-a făgăduit că mâine mă face viteaz, şi pururea mâine e azi, şi nu mai vine mâine, şi mereu aşa… El râde şi mie-mi vine să plâng… Vreau, măria-ta, cu măria-ta la război!
PETRU RAREŞ: La război?… O! războiul e crâncen şi tu eşti fragedă. La război e urlet, şi nânchezat de cai, şi ţipete de oameni, şi lacrămi, şi sânge, că doi munţi de s-ar izbi în capete, n-ar fi aşa de cumplit…
GENUNEA: Te văd oriunde întorc ochii… Şi de-i închid te văd şi mai bine… Când mă culc, zic în gând: Doamne, dă domnului nostru biruinţă asupra duşmanilor noştri, viaţă nesfărşită şi fericire… neturburată cu Elena Despotovna, doamna noastră!
PETRU RAREŞ: Da, da, neturburată…
GENUNEA: Şi mi-apari şi mai frumos, şi mai viteaz…
PETRU RAREŞ: Nunea, tu ştii ce simţi?
GENUNEA: Eu, ce simt?
PETRU RAREŞ: Tu ştii ce vrei?
GENUNEA: Nimic, să te privesc…
PETRU RAREŞ: Du-te, Nunea, du-te… Or nu. (O ia de mâini şi se uită drept în dreptul ochilor ei.) Tu ştii că am doamnă?…
GENUNEA: Da…
PETRU RAREŞ: …că am copii?…
GENUNEA: Da…
PETRU RAREŞ: …că sunt… priveşte bine… că sunt bătrân…
GENUNEA: A, nu…
PETRU RAREŞ: …că tu eşti fata celui mai credincios şi celui mai mare din sfetnicii mei?…
GENUNEA: Da…
PETRU RAREŞ: …că tu eşti fecioară…
GENUNEA: Da… da…
PETRU RAREŞ: Ei, atunci, ce vrei?
GENUNEA: Să te văd biruind cum biruişi d-atâtea ori…
PETRU RAREŞ: Sunt ostaş… dar sunt domn!… Vino încoa, Nunea, să te sărut… (O sărută în creştet şi-şi lasă capul pe capul ei.) Dumnezeu mi-a primit rugăciunea mea pornită din inimă curată… Mi-a gonit patima care se ivise pe furiş… şi-n sufletul meu a revărsat pace şi linişte! (O sărută din nou.) Mai înţeles, Nunea?
GENUNEA: Da, măria-ta, da!
PETRU RAREŞ: E, ai să mergi la război…
GENUNEA: Cu măria-ta…
PETRU RAREŞ: Cu mine… Roagă-te de Şmil să-mi îndrepte mâna… şi gata…
GENUNEA: Unde e Şmil?… Şmil!…
(Şmil vine prin dreapta.)
ŞMIL: Cine mă cheamă?… D-ta, Nunea?
GENUNEA: Mâna domnului la loc, degrab, să sufli şi săi treacă…
ŞMIL (surâzând): Sufli în foc când se stinge, şi focul saprinde degrab… Mâna domnului nu s-aprinde… ea trebuie să se prindă încet, încetişor… Dumneata ştii să ţeşi pânză?
GENUNEA: Da, ştiu…
ŞMIL: Ce-ai gândi de mine când ţi-aş aduce tort în jurubiţe şi ţi-aş zice: Nunea, până mâine să fie cămaşa gata?
GENUNEA: Să urzesc, să pui pe sul, să ţes, să nălbesc, să croiesc, să cos… Aş gândi că eşti nebun…
ŞMIL: Că sunt nebun?… Iu nu gândesc aşa de dumneata. Iu am răbdare şi aştept să urzească, să ţească, să nălbească rana domnului. Şi peste şase zile… când cămaşa va fi gata… voi sufla şi-i va trece într-o clipă…
GENUNEA: Cine ţese rana domnului?
ŞMIL: Iu ştiu? Poate Ăl-de-sus… Ştiu că ţese şi pânza e gata mai curând sau mai târziu… Ca la femei… Una vrednică, alta leneşă… Una în două săptămâni n-are ce-alege… alteia, două luni… şi-i mai trebuie încă două…
PETRU RAREŞ: Ai înţeles, Nunea?
GENUNEA: Rana… pânza… Nimic…
ŞMIL: Da ce trebuie?… Tânără eşti, frumoasă eşti, cuminte, nu ştiu… Ce-i trebuie?… Ce-i trebuie ei nu e treaba mea… şi treaba mea nu-i trebuie ei…
PETRU RAREŞ: Şmil…
ŞMIL: Iacă, ascult…
PETRU RAREŞ: Ce-ai face tu dacă o păsărică ar zbura din colivia vecinului în braţele tale?
ŞMIL: D-ar fi frumoasă, i-aş smulge câteva pene… şi aş duce-o iar în colivia vecinului.
PETRU RAREŞ: Şi dacă ar veni iarăşi?
ŞMIL (râzând): Ar veni iarăşi?… Las să vie… Dacă-i place…
GENUNEA: A, nu, şase zile… prea mult.
PETRU RAREŞ: E, şi dacă păsărica n-ar pricepe ce vorbim…
ŞMIL: N-ar pricepe ea… (Se uită la Genunea. Ridică din umeri.)
PETRU RAREŞ: Şi dacă vecinul ţi-ar fi prietenul cel mai bun… Şi tu domnul ţării?…
ŞMIL: Eu… (se uită la Genunea) i-aş zice: Genunea…
GENUNEA: Ce e, Şmil?
ŞMIL (o dă la o parte): Eu i-aş zice aşa… Vin să te sărut, şi aş săruta-o cum sărutaţi voi pe Maica Domnului…
GENUNEA: Pe mine?
PETRU RAREŞ: Aşa am făcut şi eu cu ea…
GENUNEA: Cu mine?
PETRU RAREŞ: Da, cu tine! (O îmbrăţişează. Apar din dreapta Elena-Doamna, Oana, Nastasia, Dolca, hatmanul Mihu, Crasneş şi Cosma. Petru Rareş o lasă repede pe Genunea.) Deşi n-aş fi avut de ce…
ŞMIL: Norii pătează cerul pentru cei de jos…