PETRU RAREŞ, logofătul BALOŞ, vornicul GROZA, vistiernicul MATIAŞ, pârcălabul LICIU, GENUNEA, MOGÂRDICI şi SANDOMIR.
PETRU RAREŞ (îmbrăcat în zale): Genunea, credeai că nu mai vin? (O sărută.)
GENUNEA: Mai degrab aş crede că nu m-am născut decât să cred că luceafărul dimineţii apune şi nu mai răsare, că domnul Moldovei se duce şi nu se mai întoarce!
PETRU RAREŞ: Baloş, tu visaşi când zămislişi pe copilul ista, şi-ţi întrecuşi visul cu fiinţa ce făptuişi… Păcat că n-a fost băiat şi-ar fi fost mai păcat să nu fie femeie!
LOGOFĂTUL BALOŞ: …Bat-o s-o bată de copilă… Ei îi plac neodihna, frământările şi războiul…
PETRU RAREŞ (către Mogârdici): Dar tu?… Mă-ă! Ce teai schimbat?
MOGÂRDICI: Aşa pai eu, mai frumos, de două zile, măriata.
PETRU RAREŞ (surâzând): Câţi ai?
MOGÂRDICI: 700 fără 5. Unul şi unul. Mă duc, se duc, biruim sau vecinica pomenire…
PETRU RAREŞ (făcându-le semn să iasă): Mogârdici, Sandomir, fiţi gata, cu mâna pe frâie, cu picioarele în scări… (Se duc prin dreapta.) Nici o ştire de la hatmanul Mihu?
VORNICUL GROZA: Nimic… S-a dat afund…
PETRU RAREŞ (îngrijorat): Cu 10.000 de oameni?… Ce să fie?… A, nimic… Boieri, când credeţi că ne vom izbi cu leşii?… Genunea, stai, du-te, cum vrei…
GENUNEA: Ascult nu numai de vorba, ci şi de glasul măriei-tale… (Iese prin stânga.)
PETRU RAREŞ: E, când?
LOGOFĂTUL BALOŞ: Mâine, poimâne…
VORNICUL GROZA: Sabia gata, am şters-o de sângele dacum două săptămâni…
VISTERNICUL MATIAŞ: După izvoadele măriei-tale, ce chibzuieşti?
PETRU RAREŞ: Eu am întocmit izvodul, dar bătălia natârnă de buzduganul meu.
VISTERNICUL MATIAŞ: N-aş crede că cercetaşii mărietale să nu-ţi fi adus veşti pe care noi nu le cunoaştem…
PETRU RAREŞ: Ieri ieşii din tabără, cu noaptea-n cap, şi mă întoarsei pe dâra pe care am tras-o de la Obertin… eh!… încoa. Luai pe Corbea. Întâlnii un sat. Ardea. Nici un om. Trecui câmpia cu bălării cât cânepa. Al doilea sat. Cenuşă rece. Nici un om. Urmele noastre le suflase vântul. Satele pârjolite arătau pe unde trecuserăm. Mă oprii. Corbea descălecă. Urechea la pământ. Parcă-mi slomneşte. Şi scutură din cap. Descălecai şi ascultai şi eu. Nimic. Mă uitai la Corbea. Un surâs de pe altă lume. Măria-ta, ţi-aduc ştiri de te întorci înapoi. Bine. Dispăru ca o săgeată. Mă întoarsei. Îl aşteptai, dincoace de Prut, toată noaptea. Împiedicai calul. Mă pusei pe brânci. Şi dus a fost… Privii la stele până-mi căzură pleoapele şi adormii… Azi dimineaţă mă deşteptai, mă uitai, nimic. Mă închinai pentru sufletul lui Corbea… Pinteni calului… Măsurai încă o dată câmpul unde ar fi să stea bătălia… Ei, când ne vom bate?
VORNICUL GROZA: Când porunceşti, măria-ta!
PETRU RAREŞ: Chiar acum!… Nu e un ceas de când veni Corbea…
VORNICUL GROZA: A venit? O! săracu!
PETRU RAREŞ: Nu credeam ochilor. Corbea? Da, măriata, şi leşii s-apropie, sunt la o poştă d-aici… Câţi să fie? Ca la şapte mii. Toţi călări? Toţi în fier şi pe cai mari. Puşcaşi au? Nu. Să-i momim… Pe cin să trimit c-o momeală bună? Pe mine! Tu? Ostenit şi galben… nu se poate! Sunt roşu şi se poate! Vorbi răstit. Mă uitai lung. Credemă, măria-ta, se poate! De data asta, rugător. Bine! Ia 500 de călăreţi sprinteni, ieşi înaintea leşilor şi momeşte-i. Înaintezi cu gândul de fugă; nu te-apropii prea mult, să nu te învăluie; te desfăşuri şi te strângi; o iei îndărăt şi iar te-ntorci… Ş-aşa i-aduci pân la povârnişul văii şi îţi dai drumul pe sub perdeaua pădurii. Am înţeles. Şi se făcu nevăzut.
VORNICUL GROZA: O! Sireacu!
PETRU RAREŞ: La stânga, pădurea de stejari; la dreapta, rosătură, bahnă, mocirlă, stufiş, baltă; în fund, pădurice şi mărăciniş, dese ca târnul… Aci, piota cu arcurile… Câţi avem?
VORNICUL GROZA: O mie cinci sute.
PETRU RAREŞ: Numeri şi pe morţi…
VORNICUL GROZA: Am împlinit golurile…
PETRU RAREŞ: Da?
VORNICUL GROZA: Vezi bine!
PETRU RAREŞ: Vitejii, cu caii de frâu, să se strecoare prin pădurea de stejari pân la culmea dealului care coboară oblu. Acolo s-aştepte pe leşii care vor da devale; să încalece şi să cadă în coasta şi în spatele lor. Asta e treabă de om, şi viclean, şi viteaz, şi hotărât. Ce gândim cu răceală să făptuiască cu căldură… Ce credeţi?
VORNICUL GROZA: Logofătul Baloş e şi viteaz, şi hotărât.
LOGOFĂTUL BALOŞ: Ba, vornicul Groza. Cred ostaşii în el mai mult decât în mine. Să poruncească, eu mă supui. Voi chibzuiţi, eu mă bat. Voi praştie, eu piatră.
PETRU RAREŞ: Biine!… Groza ia p-ai lui Sandomir, p-ai lui Cremene, p-ai lui Burlă şi p-ai Spânului, 1.800 de viteji. Tu să pai mai mult decât să fii şi să nu fii decât în clipa hotărâtoare. Pârcălabul Liciu să rânduiască arcaşii în pădurice, şi să plouă săgeţile, dar…
PÂRCĂLABUL LICIU: Ca ploaia de la munte… Să răpăie şi să se oprească, şi iar să răpăie, şi iar să se oprească…
PETRU RAREŞ: Aşa, bătrâne, aşa, tătucă, aşa…
LOGOFĂTUL BALOŞ: Rămân ai lui Mogârdici…
PETRU RAREŞ: Şi eu ce să fac?
LOGOFĂTUL BALOŞ: Ai chibzuit… să stai deoparte…
VORNICUL GROZA: Eu şi cu Baloş le cădem în spate şi-i vânturăm la vale, între pădure şi bahnă, şi-i ducem până la fund. Aci Liciu îi împroaşcă cu săgeţile. Vor căuta scăpare. Rosătura de oi le stă deschisă. Vor năpădi cu caii lor greoi în bahnă, în mocirlă, în stuhărai, în baltă…
PETRU RAREŞ: Leşii ar putea să mai facă două învârtituri: una spre pădure la dreapta lor cum vin alta împotriva ta…
VORNICUL GROZA: În pădure sunt topiţi… Liciu…
PÂRCĂLABUL LICIU: Scot arcaşii din crâng, învârtindu-i ca o poartă care s-ar închide… Arcurile jos… Mâna pe toporişti… Ei călări, abia strecurându-se prin pădure, noi, pe jos, după copaci, alergând, lovind, în coaste, în spate…
PETRU RAREŞ (lui Groza): Să nu se-ntoarcă împotriva ta…
VORNICUL GROZA: Nu se poate!
PETRU RAREŞ: Lupii, încolţiţi, năpustesc asupra vânătorilor…
VORNICUL GROZA: Nu se poate!
PETRU RAREŞ: Să zicem că s-ar putea…
VORNICUL GROZA: Nu zic!
PETRU RAREŞ: Bagă de seamă, Groza, bagă de seamă!
VORNICUL GROZA: Pornit, şi prin ziduri! Îi sparg şi-i risipesc, în pădure sau în bahnă!
VISTERNICUL MATIAŞ (supărat): Bine, voi bine, dar eu?
PETRU RAREŞ: Tu, Mogârdici, să rămâneţi… rămâi şi eu!… (Către Baloş şi Groza.) Şi să daţi chiote. Chiotul aprinde închipuirea; omul pare mai mare, oamenii par mai mulţi, sporeşte crezul şi dă biruinţă!
LOGOFĂTUL BALOŞ (trage sabia): Bu-bu-bu…
PETRU RAREŞ: Acum să jurăm (toţi trag săbiile şi le încrucişează) pe apă, pe pâine, pe soare şi pe sfânta Troiţă că vom lupta, nu ca boierii Moldovei, ci ca fiarele Libanului!
TOŢI: Jurăm!
PETRU RAREŞ: Un ceas de când se duse Corbea… Matiaş, să vie Mogârdici… (Matiaş iese prin stânga.) Voi… (Se duc prin dreapta.)
LOGOFĂTUL BALOŞ (dintre copaci): Bu-bu-buuu!
PETRU RAREŞ: O! neamul Bubuiugilor… Căci n-are Moldova boieri numai ca tine şi ţărani numai ca Corbea!