PETRU RAREŞ, logofătul BALOŞ, vistiernicul MATIAŞ, pârcălabul LICIU şi, mai târziu, chelarul HÂREA.
PETRU RAREŞ: E, lăsaţi focului plecăciunile… Ce e?
LOGOFĂTUL BALOŞ: Crasneş…
PETRU RAREŞ: Ştiu… Crasneş şi Cosma şi cu mai mulţi boieri de ţară se duc… Unde?
LOGOFĂTUL BALOŞ: S-apropie de Novograd…
PETRU RAREŞ: E?
LOGOFĂTUL BALOŞ: Nu ştiu…
PETRU RAREŞ (c-un râs nervos): O! ho! ho! lăsaţi-i, boieri, lăsaţi-i să se ducă… Lui Soliman îi plac hoiturile…
VISTERNICUL MATIAŞ: Lui Soliman?
PÂRCĂLABUL LICIU: Dar, hatmanul Mihu mi-a…
PETRU RAREŞ: Hatmanul Mihu?… A fost harnic, viteaz, dar e zgârcit şi are avere. Zgârcitul a fost, nu mai e om. E scos din omenire. Nici o nădejde să nu pui pe el. Hatmanul Mihu a fost strângător, s-a făcut apucător şi-a ajuns zgârcit. Păcatul a fost muşiţă, muşiţa a trecut în vierme şi viermele s-a prefăcut în gâză… Ascultaţi-mă, hatmanul Mihu ştie de urma lui Crasneş şi-a lui Cosma… Veţi vedea… Şi nu zic c-ar fi au n-ar fi… vro apropiere… între retragerea lui Mihu, fără porunca mea, şi fuga lui Crasneş şi-a lui Cosma… Vom vedea…
(Intră repede prin fund chelarul Hârea.)
CHELNARUL HÂREA (emoţionat): Măria-ta…
PETRU RAREŞ: Vorbeşte… ce ai?
CHELNARUL HÂREA (suflând des): Am pregătit rădvanul…
PETRU RAREŞ: Ei bine, şi d-aia intraşi ca un vânt?
CHELNARUL HÂREA: Nu, măria-ta… da, măria-ta…
PETRU RAREŞ: Nu, da… ce e cu tine?
CHELNARUL HÂREA: Ce să fie…
PETRU RAREŞ: Doamna e bine?
CHELNARUL HÂREA: Sănătoasă…
PETRU RAREŞ: Coconii, bine?
CHELNARUL HÂREA: Sănătoşi…
PETRU RAREŞ: E şagă de nebun şaga ta, Hârea!… Mă vezi aci cu boierii…
CHELNARUL HÂREA: Îi văd, măria-ta… Şi nu credeam cau să fie…
PETRU RAREŞ: Şi dacă sunt?
CHELNARUL HÂREA: Aş fi dorit să nu fie…
PETRU RAREŞ (pierzând răbdarea): Ci spune odată ce-ai de spus!
CHELNARUL HÂREA (şi mai emoţionat): Spun, măria-ta!
PETRU RAREŞ: Ei, începi…
CHELNARUL HÂREA: Să încep, măria-ta…
PETRU RAREŞ (pune mâna pe sabie): Începi sau…
CHELNARUL HÂREA: Da, da, da… la… la… la ureche, măria-ta…
PETRU RAREŞ (surâzând nervos): Hî!… Mă iertaţi, boieri…
LOGOFĂTUL BALOŞ: Doamne, să ne tragem noi…
PETRU RAREŞ: Nu, staţi… E…
CHELNARUL HÂREA (îi tremură mâinile): Nu îndrăznesc…
PETRU RAREŞ: Îndrăzneşte! (Hârea îi spune ceva la ureche.) Cum-cum?… Cine?… El?… Şi ce-a zis?… L-ai văzut… Tu?… Pe el?
CHELNARUL HÂREA: Da, măria-ta!
PETRU RAREŞ: Şi l-ai auzit tu?
CHELNARUL HÂREA: Cu urechile mele!
PETRU RAREŞ (revoltat, trage sabia): Oh! câinele!
(Boierii, speriaţi, se reped la domn.)
LOGOFĂTUL BALOŞ: Ce e, măria-ta?
PETRU RAREŞ (stăpânindu-se): Eh!… Nimicuri!… Hârea… (Îi face semn să iasă.) Să vorbesc doamnei… Să mergem. Să mă îmbrac… În odăjdii se cuvine să chibzuim soarta ţării…
(Ies repede prin dreapta.)