GENUNEA, ŞMIL, doi ostaşi răniţi, un moment, PETRU RAREŞ.
(S-aud ţipete topite într-un vuiet. Cât durează această scenă, durează şi ropotul bătăliei.)
GENUNEA (ascultând): Pământul de s-ar despica, n-ar geme aşa de crâncen!
ŞMIL: De n-ar nimeri şi p-aici!
GENUNEA: Ţi-e frică?
ŞMIL: Frică? De mine, nu… de dumneata, da…
GENUNEA (scoate un pumnal): De mine? Sunt pregătită…
ŞMIL: Nu te juca, că taie…
GENUNEA: Dac-ar tăia numai, ar fi o jucărie…
ŞMIL: Ei, ce vorbeşti aşa?… Are să biruie domnul…
GENUNEA: S-a întărit urletul… Bu-bu-bu! Ai tatei!… Şi vaiete… Şi vaiete…
ŞMIL: Nu mai asculta, Nunea… Ce-o fi să fie… Omul, care îşi închipuie feţele primejdiei, trece de mai multe ori prin aceeaşi primejdie.
GENUNEA (ascultând): A! şi Doină, doină… sunt ai domnului!
(Cade în genunchi şi se roagă.)
ŞMIL: Aşa mai bine… Mă simt sub aripa unui cheruvim…
GENUNEA: O, apără şi izbăveşte, Doamne, pe domnul Moldovei!
ŞMIL: Pe Baloş, nu? Pe Sandomir, nu?
GENUNEA: Şi pe Sandomir, că e mândru şi mi-e frate, şi pe Baloş, că e stâlp d-al ţării şi mi-e tată…
ŞMIL: Pe cine ai vrea tu să apere mai întâi?…
GENUNEA (se gândeşte şi oftează): Pe domn!
ŞMIL: Cum să nu-l apere când are astfel de ţară!
GENUNEA (ascutând): A! ce clocoteşte aşa… Auzi?…
ŞMIL: Aş vrea să fiu surd… să fiu iarba pe care o calci în picioare… să nu mă fi născut sau să fi murit demult!
GENUNEA (cu emoţie şi entuziasm): E domnul în mijlocul lor!… Îl văd!… Ah! Îl văd,
ŞMIL! (Îşi acoperă ochii.) Ca o urgie ce potopeşte lumea înaintea ei!
ŞMIL: Ce trosneşte aşa?
GENUNEA: Ţi s-a părut…
ŞMIL (tremurând): Stai, Genunea… Cine-i acolo?… (Genunea trage pumnalul. Intră un ostaş rănit.) Ce cauţi?… Ce vrei?… A! eşti d-ai noştri, eşti moldovean…
ÎNTÂIUL OSTAŞ: O picătură de apă…
GENUNEA (c-o ulcică): Oleacă vin… Bea… Ei, ce e? Spune!
ÎNTÂIUL OSTAŞ: Iacă-oi spune… Sânge şi măcel…
GENUNEA: Pe domn l-ai văzut?
ÎNTÂIUL OSTAŞ: Cum să-l văd?… Ca un fulger… Cine săl vadă?
GENUNEA: E, ce mai e?
ÎNTÂIUL OSTAŞ: N-am spus?
ŞMIL: Ce se petrece, mă omule? Biruim noi or leşii?
ÎNTÂIUL OSTAŞ: Ei, pe dracu, leşii…
ŞMIL: Dar tu n-ai văzut nimic?
ÎNTÂIUL OSTAŞ: Ce să văd?… Am văzut când am dărâmat de pe cal pe trei leşi… p-al patrulea, care m-a doborât, nu lam văzut… Ş-apoi m-au sărit caii şi s-a mutat bătălia mai departe… Atâta…
(S-aude din nou trosnind.)
ŞMIL (tresărind): GENUNEA!
GENUNEA: ŞMIL!
ÎNTÂIUL OSTAŞ: N-aveţi teamă… Nu năpustesc leşii… cine să-i lase?
(Intră un al doilea ostaş rănit.)
AL DOILEA OSTAŞ: Olecuţă de apă… Mă frig de sete…
GENUNEA (îi întinde ulcica): Vin… să prinzi puteri…
AL DOILEA OSTAŞ: Puteri am… mâna dreaptă n-o mai simt din umăr…
GENUNEA: Ei, ce e?
AL DOILEA OSTAŞ: Ce să fie?… Iacă, snopim pe leşi…
GENUNEA: Pe domn l-ai văzut?
AL DOILEA OSTAŞ: Văzut. Dacă am fi toţi ca el, numai Moldove ar fi pe lume…
GENUNEA: Cum e?
AL DOILEA OSTAŞ: Sănătos l-am lăsat…
GENUNEA: Spune ceva, flăcăule!
AL DOILEA OSTAŞ: Iacă-oi spune… După ce duserăm pe leşi cu momeală, până la fruntea tăpşanului, de unde începe o vale oablă, ferirăm la dreapta… Leşii năpustiţi dădură la vale… Rotocolirăm cu ai vornicului Groza, şi ceata noastră o luă înainte cu miaşul nostru. Îl cunoaşteţi? Cine să nu-l cunoască?… Ţipa ca un armăsar care nânhează…
GENUNEA: Cine e căpitanul vostru?
AL DOILEA OSTAŞ: Cin să fie… Corbea!
GENUNEA: Corbea? Povestea nu s-a sfârşit!… Abia a început şi se va sfârşi cu bine!… Îi voi da eu curaj celui mai viteaz dintre copiii neamului!
ŞMIL (celui dintâi ostaş): Să te leg?
ÎNTÂIUL OSTAŞ: Parcă mă doare?…
ŞMIL: Pe voi nu vă doare niciodată…
ÎNTÂIUL OSTAŞ: Pe copii, ce, pe noi?
ŞMIL: Nu vrei să-ţi treacă?
ÎNTÂIUL OSTAŞ: Cum nu… N-auzi că e de lucru?
GENUNEA (către al doilea ostaş): Şi pe urmă?
AL DOILEA OSTAŞ: Pe urmă mă pomenii cu una zdravănă, că nu mai văzui înaintea ochilor… Calul se învârti sub mine şi căzu mototol la pământ… Ei s-au dus ca austrul care sună pădurile pe rând… Şi nimerii la dumneavoastră…
ŞMIL: Îi ascult şi nu văd bătălia…
AL DOILEA OSTAŞ: Vedem unde ne batem… Ce să vedem?
GENUNEA (cu nerăbdare): Zici c-ai văzut pe domn…
AL DOILEA OSTAŞ: Da… El trecu ca un duh, şi după el ostaşii ca o haită de lupi… Până să-l văd, se făcu nevăzut…
ŞMIL: Adu mâna…
AL DOILEA OSTAŞ: La ce?
ŞMIL: Să ţi-o leg…
AL DOILEA OSTAŞ: Nu pot s-o ridic…
ŞMIL: De durere?
AL DOILEA OSTAŞ: N-o mai simt… Astfel, aş sta eu aici?
ŞMIL: Să ţi-o văd…
AL DOILEA OSTAŞ: Ce să vezi? Un ciolan mort… De-a vrea Dumnezeu, se-ndreaptă ea şi-aşa… Mă duc să privesc dacă nu mai pot…
ÎNTÂIUL OSTAŞ: Mă verişcane, oi găsi eu vrun cal, mă?
AL DOILEA OSTAŞ: Cum să nu… Mai mulţi oameni morţi ca gloabele… Prinde şi tu unul…
(Ostaşii ies prin stânga.)
ŞMIL: Unde vă duceţi? Ce, sunteţi nebuni?
GENUNEA (speriată): Ce urlă aşa?
ŞMIL: Bătălia…
GENUNEA: Nu, Şmil, nu… N-auzi?
ŞMIL (spăimântat): Da!… Ce să fie?
GENUNEA: Un glas de om, ca de uriaş! (Se aude Rareş mugind. Apare în stânga plin de sânge.) Ah! Domnul! (Face câţiva paşi şi se opreşte de spaimă.)
PETRU RAREŞ: Mai bine mâna decât calul!… Ce staţi?… Un moşneag şi-o fată tânără!… D-aţi avea suflet, n-aţi privi la domn ca la un câine!…
GENUNEA (cu spaimă): P-aici te-ai dus cu Mogârdici…
ŞMIL (înlemnit): P-aici sunt caii domneşti…
PETRU RAREŞ (ca scos din fire): Calul!… Te fac bucăţi, şi stârvul, corbilor!
(Dispare la dreapta. S-aude Petru Rareş şi nu se mai vede. Genunea şi Şmil revin.)
GENUNEA: Oh! cum era la faţă!
ŞMIL: Cum era?
GENUNEA: Roşu-vânăt…
ŞMIL: L-ai văzut?
GENUNEA: Da… Şi ce glas!
ŞMIL: Eu l-am înţeles, dar nu l-am auzit!
GENUNEA: Mi se bate inima…
ŞMIL: A mea nu mai bate…
GENUNEA: Dădu de cai, înhăţă unul, încălecă, mugi şi… nevăzut…
ŞMIL: N-am văzut, n-am auzit, nu ştiu… A venit, s-a dus… ca visele grozave…
GENUNEA: Nu ne mai cunoştea…
ŞMIL: Ce să cunoască!… Numai c-un gând, cu unul singur, numai c-o voinţă, cu una singură… În el pierise lumea, numai biruinţa trăia!
GENUNEA (ascultă): Trosnesc loviturile ca crăcile uscate sub picioarele mistreţilor… O! şi mare părea!
ŞMIL: El? Cum trebuie să fie la măcel!
GENUNEA: Şi ce puteri năprasnice!
ŞMIL: Când a zis Te fac bucăţi, eu m-am văzut… Capul la răsărit, mâinile la apus şi picioarele la dracu! (tresare şi se strânge în Genunea.) Iar cineva…
GENUNEA: În goană… Să nu se fi întâmplat ceva domnului!
ŞMIL: Ce să i se întâmple?
GENUNEA: Mai întrebi?
ŞMIL: Aşa e… Dar nu cred… Cine să-l apropie?
GENUNEA: Zi: Doamne fereşte!
ŞMIL: Şi dacă oi zice, ce?
(Vine un soldat greu rănit. Se clatină.)
GENUNEA: Ce e? Vorbeşte!… Niţel vin…
(Ostaşul scutură din cap.)
ŞMIL: Ce ai? Unde eşti lovit?
GENUNEA: Ce s-a întâmplat… căci s-a întâmplat ceva de pe înfăţişarea ta…
OSTAŞUL (se clatină): Am învins!
(Cade şi moare.)
GENUNEA (cu lacrimile în ochi): Ai învins!
(Se pleacă şil sărută.)
ŞMIL: Toţi câţi mor înving şi sufletul lor scapă de chinul vieţii!
(S-aud buciume în depărtare. Vuietul bătăliei descreşte, se stinge. S-aud buciume în apropiere. Vin din stânga Petru Rareş, vornicul Groza, logofătul Baloş, pârcălabul Liciu, vistiernicul Matiaş cu veşmintele rupte şi pline de sânge. După ei, Mogârdici şi Sandomir duc pe targă pe Corbea. Viteji, voinici şi iunaci.)