Cei de sus şi logofătul BALOŞ, vornicul GROZA, vistiernicul MATIAŞ, ANDREA, ANTONIO, un călău şi mai mulţi iunaci.
LOGOFĂTUL BALOŞ: S-apropie, măria-ta…
VISTERNICUL MATIAŞ: Se văd… şi n-au să se mai vază!
ELENA-DOAMNA: Vin talienii?
GENUNEA: Vin?
OANA (din mulţime): Nu li se vede faţa, cernită ca şi sufletele lor… Orice-au făcut, Dumnezeu să le ierte păcatele!
ŞMIL: Nu se poate, măria-ta, fără să-i judeci…
PETRU RAREŞ: Cum, să-i osândesc fără judecată?
ŞMIL: Şi dacă nu i-ai osândi?
PETRU RAREŞ: Mă osândesc ei pe mine!
VORNICUL GROZA: Sabia a căzut. Şi ei, venind încoa, sunt ca nişte osândiţi care ar merge cu capetele în mâini la înmormântarea lor…
PETRU RAREŞ: Să plece călăul!
(Călăul se duce.)
VORNICUL GROZA: De ce?
ŞMIL: Să se ducă la dracu, să-i ceară capul pe tipsie…
(Intră cei doi fii ai lui Gritti, Andrea şi Antonio, legaţi cu mâinile la spate şi cu zăbranice negre lăsate pe feţe. După ei, un zidar, cu mistria, ciocanul şi găleata cu moloz. Doi ostaşi iaduc pietre. Mogârdici comandă alaiul. Un ungur duce pe o tavă capul lui Gritti, acoperit cu un ştergar. Se opresc. Ungurul pune jos capul lui Gritti. Din mulţime s-aude un oftat.)
PETRU RAREŞ (dezveleşte capul lui Gritti): E capul lui Gritti…
MAI MULŢI: A! al lui Gritti?
PETRU RAREŞ: …ocârmuitorul turcesc al Ungariei… Dar fi fost capul lui plin de minte ca buzunarele lui de bani, ar fi râs şi azi, ş-ar fi povestit, cu strălucirea lui uşoară, întâmplările din serai şi plimbările de pe Vosfor şi de pe mările furioase şi schimbătoare la faţă! Şi d-ar putea să mişte buzele, cum curge din şipot apă nesfârşită, aşa ar năvăli minciunile cu înfăţişarea adevărului! (Ungurul îi dă o scrisoare.) De la Zapolia? S-o citim… Îţi trimit capul, plin de deşertăciuni, al lui Gritti…
ŞMIL: Nu ştiu dacă a fost vrodată mai deşert ca acum!
PETRU RAREŞ: Când a urmărit ca, din cămătar veneţian, să-şi puie pe cap coroana lui Matiaş Corvin… (Citeşte.) Îţi trimit capul, plin de deşertăciuni, al lui Gritti; fă şi tu copiilor lui ce-am făcut eu tatălui lor…
ELENA-DOAMNA (cu milă): Păcat! Sunt tineri!
GENUNEA: Nalţi şi subţiri!
OANA: Ca două făclii stinse sau care se vor stinge!
PETRU RAREŞ (se iută la femei, apoi citeşte): …A căzut capul aceluia care vroia să fie craiul Ungariei; să cadă şi capetele acelora care au voit să fie…
OANA: Ce să fie?
PETRU RAREŞ: Să vă spuie Matiaş!
VISTERNICUL MATIAŞ: Am aci scrisul vlădichii de Lund, împuternicitul chezarului Carol. (Scoate scrisoarea.) În ea glăsuieşte chezarul. (Citeşte.) …Băgaţi de seamă că Poarta urmăreşte să puie crai Ungariei pe sluga sa Gritti şi pe copii lui voievozi…
ELENA-DOAMNA: Unde?
VISTERNICUL MATIAŞ (citeşte): …Pe Andrea în Muntenia şi pe Antonio în Moldova…
TOŢI: A! a!
LOGOFĂTUL BALOŞ: Să vie călăul!
VORNICUL GROZA: Călăul sunt eu!
PETRU RAREŞ: Nu, nici sabie, nici braţ moldovenesc… Luaţi-le fearele… Andrea, Antonio, intraţi aici… (Le arată peştera.) …Daţi-le două cuţite… Meştere zidar, astupă intrarea…
ANDREA: Ah! Dio mio!
ANTONIO: Madonna mia, aiutaci! . (Se coboară în peşteră.)
PETRU RAREŞ: Şi de vi se va urî cu viaţa, oricând puteţi muri… Şi spuneţi Dolchii că nu i-am tăiat, nu i-am spânzurat, nu i-am tras în ţeapă, nu i-am otrăvit şi nu i-am înecat…
(Toţi pleacă capul. Zidarul lucrează.)