DOCHIA aduce, p-un cârpător, bostanul spart în bucăți. Ies aburi. ȚUGULEA, pe două tăvi de argint, faguri de miere, pere și struguri. OANA se duce cu un vraf de fâșii la puț și le-așează în albie.
ȚUGULEA: Loc, loc… struguri mășcați… parcă ar fi lacrimi… și faguri cu miros de sulcină… și pere ca…
REVECA: Cum?
ȚUGULEA: Iacă o vorbă.
REVECA: De unde știi?… Șterge-te la nas… Uf! și ai și sabie… Multe urzici ai tăiat…
ȚUGULEA: Sunt moldovean… Țugulea al lui Moghilă… Să nu râzi de mine… Măria-sa doamna m-a pus să-nvăț slujbă domnească… Pân la sabie…
REVECA: Sât!… Vine…