Cei de sus, DOAMNA MARIA, OANA, IRINA, REVECA vin din dreapta. La intrarea din stânga apare o clipă paharnicul ULEA și stolnicul DRĂGAN.
DOAMNA MARIA: Ștefan… ce e, Ștefane?…
OANA: Măria-ta… Ce e, măria-ta?
PAHARNICUL ULEA: Ca și mort… la lucru…
DOAMNA MARIA: E cald… (Îi pipăie mâinile și le sărută.) N-a murit…
OANA (doftorilor): Nu e așa că nu moare, că nu moare…
DOFTORUL ȘMIL: Nu moare… Are atâtea puteri… Așa un suflet, Doamne…
DOAMNA MARIA: Cum îi picură nădușelile pe pernă… Ce mult a suferit… (Reveca și Irina, la iconostas, zic rugăciuni.)
DOFTORUL ȘMIL (lui Klingensporn): Ai ars tot?
DOFTORUL KLINGENSPORN: Tot ce era de ars.
DOFTORUL ȘMIL: Scapă… (Doftorul Klingensporn și doftorul Cesena dau din cap.) Ce? Nu?
DOFTORUL CESENA: Si, signore.
DOFTORUL ȘMIL: Când s-o deștepta… oleacă de vin… (Oana se repede și aduce vin.) Așa, un vin tare, să puie la inimă…
DOFTORUL KLINGENSPORN: Și liniște, liniște… Dumnezeu va face și minunea asta…
OANA (turnând vin în paharul de alabastru, îi tremură mâna): E cotnar… d-ăl care-i place măriei-sale… (S-aude tumultul în depărtare.)
DOAMNA MARIA: Tocmai acum? Mâine nu s-ar putea?
CLUCERUL MOGHILĂ: Cum? Să ieșim din cuvântul lui?… Unde se află…
DOAMNA MARIA: Ce strigă?
CLUCERUL MOGHILĂ (ascultă): Nu s-aude.
ȘTEFAN (în toropeală): Mai repede… arde… o! o! flăcări…
DOFTORUL ȘMIL: Unde e paharul?
OANA: Iacătă-l!
ȘTEFAN (se mișcă): Ce foc! o! o! (Tumultul s-aude din când în când.)
DOAMNA MARIA: Foc nestins!
ȘTEFAN (se întoarce, deschide ochii, se uită la toți): Maria… Oana… Șmil… N-am murit?
DOAMNA MARIA: Nu… nu… (Plânge și-i sărută mâinile.)
ȘTEFAN: Atunci, de ce plângi?
DOFTORUL ȘMIL: Măria-ta, nițel vin…
ȘTEFAN: Șmil… (Un zâmbet dureros. Soarbe vinul.) Aaah! Dar ce mă arde așa? Că bine ziceți… Ce e focul ăsta pe lângă focul de pe inima mea… Ia! (S-aude tumultul mai limpede.) Ce?… N-auz bine? Ba, auz… Ce strigă?
CLUCERUL MOGHILĂ: Aleg pe Bogdan, măria-ta.
ȘTEFAN: Î… î… î… Parcă ș-un alt nume… Nu strigă toți la fel… Cine să trăiască? (Se scoală pe jumătate.) Cine să trăiască?… Ștefan? Eu? Fiul cui?… Nepotul cui… Moghilă, vezi ce strigă… (Moghilă se duce la fereastră și se întoarce schimbat la față.) Spune-mi vorba care ar ucide pe oricare altul în locul meu… Ce?…
CLUCERUL MOGHILĂ: Nedeslușit… Mă repez să aflu… (Iese repede prin stânga.)
DOFTORUL KLINGENSPORN: Orice mișcare…
DOFTORUL ȘMIL: E moartea!
DOAMNA MARIA: Auzi, măria-ta!
ȘTEFAN: N-auz… S-a potolit… Iar încep?… A… a… a… a!… (S-aude glasul lui Ulea cerând domn pe Ștefăniță.) Dați-mi… ah!… dați-mi…
DOFTORUL ȘMIL: Ce faci… (Toți îl înconjoară d-aproape.)
DOFTORUL CESENA: Nu!
DOAMNA MARIA: Nu!
OANA: Ah! nu!
REVECA: Nu!
IRINA: Nu!
DOFTORUL KLINGENSPORN: A! nu!
ȘTEFAN: Toți, dușmani?… Și tu, Oană?… (S-aude din nou strigând pe Ștefăniță. Se ridică în picioare.)
DOAMNA MARIA: Nu… nu te duce…
ȘTEFAN: Tu să schimbi ce-mi este scris… Oană! sabia… sabia… c-am să judec!… (Oana îi dă sabia.) Ștefan, nu Ștefăniță… Viu, viu, numaidecât! O! ho! ho! să se împlinească legea!… (Ștefan pleacă repede și, șchiopătând mai greu, iese prin stânga.)
DOAMNA MARIA (târându-se în genunchi): Ah! nu! nu te duce! (Se ridică în picioare și fuge la fereastră.) A!… se duce ca un vifor… Ca un taur îndârjit în mijlocul mieilor!
DOFTORUL ȘMIL: S-a sfârșit! Păcat!
DOAMNA MARIA: Ah! Doamne!
OANA: N-a picat?
DOAMNA MARIA: Da… păcătosul…
OANA: Un munte i-ar fi stat în față!
DOAMNA MARIA: Spune poporului ceva… (S-aude: Să trăiască Bogdan!) Se cutremură… Se întoarce… Vine… (Toate izbucnesc în plâns.)