Cei de sus. ȘTEFAN intră pe ușa din stânga, și mai îmbătrânit, cu piciorul înfășurat, la brațul DOAMNEI MARIA. Doamna, îmbrăcată închis.
ȘTEFAN: Doftori… prieteni… sunteți bine? O! ce plecăciuni! Mă prind că Șmil a măturat dușumeaua cu fruntea… Nu, Șmil… Mie nu-mi plac toate câte îi plac bunului meu prieten Mengli-Ghirai… Nițică știință… Mario… Mario… Ce tresari… (la doftori). Am căldură?
DOFTORUL ȘMIL: Oleacă, măria-ta.
ȘTEFAN: Ard?
DOFTORUL ȘMIL: Arzi?… A, nu…
ȘTEFAN: Dacă nu ard, ce vă-ngrijiți? Cine nu arde nu se sfârșește…
DOFTORUL KLINGENSPORN: Mai mult odihnă, măria-ta.
ȘTEFAN: De mâine încolo, pace cu știința… Mă voi odihni… Așa… întins… nemișcat ca un mort… Nimic, Mario… Până mâine, trebile țării… Mario…
DOAMNA MARIA: Ce poruncește preaslăvitul stăpân?
ȘTEFAN: Mai puțin ca o poruncă și mai mult decât o dorință.
DOAMNA MARIA: Ascult, Ștefane.
ȘTEFAN: Așa… așa, dragă… Ah! e demult de atunci… Prea ești întunecată în straiele astea… Vreau ceva mai altfel…
DOAMNA MARIA: Mă duc și mă întorc cum dorești.