ȘTEFAN, alb ca zăpada, vine rezemat la brațul doftorului CESENA, BOGDAN, logofătul TĂUT, vornicul JURJ, hatmanul ARBORE, postelnicul TOADER, pârcălabii COSTEA, DRAGOȘ, ALEXA, ȘANDRU, paharnicul ULEA, stolnicul DRĂGAN, jitnicerul STAVĂR și mai mulți curteni, căpitani de oaste, copii de casă, hotnogi, hânsari etc.
ȘTEFAN (intră prin poarta turnului din dreapta cu tot alaiul): Stați, copii! Opriți unde am văzut pe doamna!
DOAMNA MARIA: Măria-ta!… (I s-aruncă-n brațe.)
ȘTEFAN: Ea, ca cea dintâi rândunică, îmi vestește primăvara… Cătați sub piciorul drept, și de-ți găsi cărbune, să-l beau în paharul meu de sărbătoare, că e bun de friguri; de-ți găsi plumb, să-l topim, să-l turnăm într-o cană cu apă neîncepută, și, din ce se va închega, voi vedea ce va veni mai apoi.. (Șade pe o laiță de piatră.)
DOAMNA MARIA (îngenunchind): Ți-e cald, măria-ta?… Ai căldură… nădușești…
ȘTEFAN: Vrei să-mi fie frig? Cesena, cum e mai bine: cald ori frig?
IERONIMO DA CESENA: Mai bine cald ca frig, ma preferisco recorito senza sentir il freddo.
PETRU RAREȘ: Cărbune, măria-ta.
ȘTEFAN: A, e negru, dar mai negre sunt sprâncenele doamnei… Cine-ar avea inima așa de mică și așa de neagră ca să ție pică domnului lui?… Mario! Fii mândră de Bogdan al nostru… Io, Ștefan voievod, m-am pus la porunca lui, ca și portarul Sucevei, ș-a biruit tocmai cum aș fi biruit și eu… Nu e așa, boieri? Nu e așa, paharnice Ulea?… Nu e așa?…
DOAMNA MARIA: Îl uitasem pe el, măria-ta… Bogdane! (Bogdan dă-n genunchi lângă doamna.)
ȘTEFAN: Să-mi dea vin de Cotnar… Vreau să beau în sănătatea doamnei ș-a fiului ei…
CESENA: Vin, pentru ce vin? Non, serenissime.
ȘTEFAN: Rareș!… (Rareș se duce repede pe ușa de pe terasă.) Doftore, te-am ascultat până azi… Mi-e sete… Nu vezi pe cine am la genunchii mei? Pe muma care a purtat în pântecele ei pe domnul de mâine al Moldovei… Voitiș?… E bine?… El nu are abur, ci suflet… Să-l plimbe în fiece zi până m-oi întrema… (Rareș vine cu trei pahare, două de argint și unul de alabastru, frumos lucrat, ca un potir. Ștefan fărâmă între dește cărbunele și-l pune în paharul de alabastru. Doamna și Bogdan iau paharele de argint. (Ștefan ridică pe al său.) În sănătatea… Ah!… (Lasă paharul în jos.)
DOAMNA MARIA: Ce te doare, păcatele mele?
ȘTEFAN: Nimic pe domnul Moldovei… Ce e durerea?… Și toate pe Ștefan Mușatin, fiul lui Bogdan și nepotul lui Alexandru cel Bun… Dă de dușcă, Bogdane… (Ștefan soarbe paharul.) Cald…
CESENA: Să ne odihnim, serenissime.
ȘTEFAN: Să te odihnești, doftore… În Italia se odihnesc mult principii… îî!… Ce-o fi durerea?
CESENA: Odihnă, serenissime.
ȘTEFAN: Mă voi odihni, dar nu acum.
DOAMNA MARIA: Te rog… să mergem…
ȘTEFAN: Mă rogi?… Neadormitul Ștefan a ajuns lăuza Moldovei… Moghilă, să-mi aduci pricinile ce-a judecat Bogdan și-a rămas fără pecetea domnească… O!… (Ștefan iese la brațul doftorului Cesena și la al Mariei pe ușa de pe terasă, urmat de toți.)