ȘTEFAN, DOAMNA MARIA, OANA.
UN CURTEAN: Oana, măria-ta.
ȘTEFAN: Oana?… Să intre… (Oana intră.) A! băbătie… Cum o duci cu bătrânețile?… Vino încoa… aci… jos… mai aproape… (Oana îi sărută mâinile și le-aduce la frunte.) O plută bătrână și scorboroșită lângă un brăduț verde, stufos și drept! Cine te-aduse pe tine pe tărâmul ăsta? Și de unde?
OANA: Măria-ta… De unde?… Nu știu…
ȘTEFAN: Nu mai am căldură. Sunt bine. Uite, Mario… De unde?… nu știi. Ia uită-te la mine… Așa… Tu ai ceva în capul ăsta… Mi-ascunzi ceva… Vrei să-mi spui și te oprești…
OANA: Aș vrea, măria-ta…
ȘTEFAN: Ei…
OANA: Aș vrea, măria-ta…
ȘTEFAN: Rareș…
OANA (tresare): Rareș?
ȘTEFAN: Da, Rareș, nu ți-a mai prins vro stăncuță… Da… da… s-a făcut mare… E căpitan… Se bate cu leșii și se bate zdravăn… O s-ajungă hatman… Căci n-am avut parte de copii!… Alexandru… Iliaș… Petru… Cât să lungesc pomelnicul?… Și Olena, după fiul nebunului de cuscru al Moscovei… Îi moare bărbatul… Ea și fiul ei închiși într-un turn… Și eu?… Doar cu Bogdan…
DOAMNA MARIA (arătându-i pe furiș pe Oana): Să nu mâniem p-Ăl-de-sus…
ȘTEFAN: Da… Partea mea a fost să sărut ce este al meu ca și cum n-ar fi al meu, să fur mângâierile, și mângâiere să nu am… Ce-ai vrea să-mi spui, Oană?
OANA: Aș vrea, măria-ta, să…
ȘTEFAN: Ei…
OANA: Aș vrea…
ȘTEFAN: Doamnă… să știi că fetișcana asta s-ascunde de tine…
DOAMNA MARIA: Da, Oană?… Vă las…
OANA (cuprinzând genunchii doamnei): Iartă-mă, doamnă! (Doamna Maria o mângâie pe păr, surâde și iese.)