ȘTEFAN, DOAMNA MARIA, îmbrăcată în alb, și OANA.
DOAMNA MARIA (vine din dreapta): De mult te-ai deșteptat? M-ai păgubit într-o clipă cu ce nu mi-ar da veacurile…
ȘTEFAN: Care veacuri, buna mea Marie? Ale trecute sau ale ce vor veni? Din ale trecute ai ieșit, nu puteai pierde din ceea ce n-ai învățat. Cele viitoare? Care înțelept nu va zice cu ecleziasticul: o sută de ani ca ziua de ieri? Oană… un pahar de apă… o… o… o!… Așa-mi placi, Mario!
DOAMNA MARIA: Ce te-a durut, măria-ta?
ȘTEFAN: Pe mine? Tot… Pe mine? Nimic.
DOAMNA MARIA: Ți-e cald?
ȘTEFAN: Nu.
DOAMNA MARIA: Ți-e frig?
ȘTEFAN: Nu.
DOAMNA MARIA: Cum te simți?
ȘTEFAN: Ca doi oameni care ar ieși din același om. Unul rănit, celălalt mândru. Mi-e milă de cel rănit, mă duc după cel mândru…