ȘTEFAN se oprește pe treptele intrării, cu părul în neorânduială, tulburat, ca un halucinat. De pe sabie curge sângele. Toți fac câțiva pași spre el și se opresc încremeniți de durere și de spaimă.
ȘTEFAN: O! cine vrea pe Ștefăniță, nepotul răposatului domn al Moldovei?… Cine a zis că sunt bătrân și bolnav?… Pe Ulea l-am măsurat cu privirea… Murise înainte d-a-l izbi!… Picăturile astea sunt calde… În fiece ostaș e o fiară!… Iată-l… Pândește călare… Calul îi tremură și joacă… Bagă pintenii pân la rădăcină… Chiuie de-nfioară valea Racovățului… Unde e mai greu, acolo cade… Un leu în mijlocul dihorilor… Zboară capetele până nu mai simte mâna din umăr… Când mă văzu, își cuprinse fața cu amândouă mâinele, și eu cu amândouă o învârtii, și trecu prin el ca printr-un aluat ce se dospește… Dumnezeu să-l ierte… Dumnezeu?… Dar cine e de vină? Io, Ștefan voievod, am suit pe Bogdan pe tron… Io, Ștefan voievod, i-am așezat cu mâna mea coroana strămoșilor mei… El fu de față și văzu ce vreau eu, și tot sfatul, și toată ostășimea… Sufletu-mi nu vrea, și ca un scos din fire se aruncă în sabia mea… Cine e de vină?… Se cutremura Moldova și-o prăpastie se deschise… Și cu acest sfânt oțel oprii cutremurul și umplui prăpastia! (S-aude: Să trăiască domnul Bogdan!) Î… î… î… Da…! S-a împlinit legea! (Scoboară treptele și aruncă sabia.) Ți-ai împlinit menirea ca și mine! Maria… Oana… Răsuflarea… (Cade pe brațele lor și-l duc pe scaunul cu stemă.) Deschideți geamurile… Apă… (Oana îi dă apă în paharul de alabastru.)
DOAMNA MARIA (covârșită de durere): Măria-ta, să te odihnești!
ȘTEFAN: Mă voi odihni…
DOAMNA MARIA: Bogdan e domn… Uită tot…
ȘTEFAN: Voi uita tot… nu-mi voi aduce aminte de nimic… (Suflă greu. Pipăie pe Maria și pe Oana.) Să dăruiți paharul acesta Mânăstirei Putna… Nu vine…? Mai iute…
DOAMNA MARIA: Cin să vie, măria-ta?
ȘTEFAN: Nu, doamna aceea înfășurată în negru… Ea o să vie mai degrab decât am dori-o… Poftim… Te-am privit d-atâtea ori în față… Nu mi-e frică de tine… (Sughiță.) A! ci vin o dată, Bogdane, că nu pot… (S-aude la intrare: Să trăiască vodă Bogdan! Năvălesc Bogdan, hatmanul Arbore și toți ceilalți pârcălabi și Sfatul domnesc, ostași, popor, și cad în genunchi.)
BOGDAN: A! Măria-ta!
ȘTEFAN: E… (Sughiță.) E… mă-ri-a-ta!… Frig… frig… (Se uită la doamnă, apoi se uită lung la Oana.) Mai bine… (Sughiță.) Mă… voi… odihni… (Se întinde în șira spinării. Face cruce.) O… o… o… Moldova… (Îi cade capul pe pieptul Oanei.) (Din mulțime s-aude un geamăt lung.)