Cei de sus. Clucerul MOGHILĂ intră, răsuflând repede, prin dreapta.
CLUCERUL MOGHILĂ: Ei, asta nu înțeleg! Să mă tai și să mă presari cu sare pe crestături, și tot nu înțeleg!
POSTELNICUL TOADER: Ce, Moghilă, ce nu înțelegi?
CLUCERUL MOGHILĂ: Da d-ta, că ești tobă de învățătură, înțelegi?
POSTELNICUL TOADER: Ce, mă omule, ce să-nțeleg?
CLUCERUL MOGHILĂ: Ai dreptate, că nu e de-nțeles… Mă duc la el. Se plimbă prin casă. Cum mă văzu, zbughea în pat. Și aoleo, păcatele mele… ce am…ce am… Iacă nu-nțeleg, și pace! (Toți boierii se uită cruciș la Moghilă.)
POSTELNICUL TOADER (surâzând): Păi nici eu nu înțeleg.
CLUCERUL MOGHILĂ: Nu spui eu?
POSTELNICUL TOADER: Moghilă, vino-ți în fire! Ce-ai spus? Cine a zis, ș-a făcut, ș-a dres?
CLUCERUL MOGHILĂ: Nu vă spusei?… Adevărat… Capul meu ăl zăpăcit. Paharnicul Ulea, frate…
MAI MULȚI: Paharnicul Ulea?
CLUCERUL MOGHILĂ: Spus din fir-a-păr… Cum Ăl de sus vrea… El aș… ce am… ce am… Dar mort d-ai fi, și la așa poruncă ar trebui să te scoli și să umbli ca-n ziua d-apoi…
HATMANUL ARBORE: Sââât!