Paharnicul ULEA, stolnicul DRĂGAN și jitnicerul STAVĂR rămân. OANA privește în toate părțile, vrea să se ducă și se teme să n-o vadă.
PAHARNICUL ULEA: În curând scaunul Moldovei e văduv. Piciorul lui Ștefan obrintește. Încheieturile lui sunt prinse. Bietul domn! Mare a fost… că de mărimea lui nu mai sufla nici un boier… Ei, ce ziceți?
STOLNICUL DRĂGAN: Ce să zicem?… Bogdan?… De viteaz n-are cum mai fi. Dar cred că după datină ar avea drept Ștefăniță, din Țarigrad, fiul răposatului Alexandru, feciorul cel mai mare al lui Ștefan…
JITNICERUL STAVĂR: Ș-apoi domn schilod cine a mai văzut? Chior? treacă-meargă… dar orb? Că n-are un ochi deloc. I l-a scos cu sulița un călăreț teuton la Cosmin… O! să-l fi văzut cu ochiul scurs pe obraz, ca un ou cu puiul prins spart de-o cloșcă nedibace, cum răgea snopind pe dușmani… ai fi zis că vedea mai bine cu un ochi decât cu doi…
PAHARNICUL ULEA: Țara are nevoie de tihnă. Cu Bogdan, iar războaie.
STOLNICUL DRĂGAN: Ștefăniță e nevârstnic. Vom alcătui o epitropie…
JITNICERUL STAVĂR: Din cei mai de seamă boieri… Hatmanul Arbore, pârcălabul Grumază și d-ta, paharnice Ulea…
PAHARNICUL ULEA: Sâât! Nimic lui Arbore. Până n-o închide ochii șoimanul, să nu vorbim decât boierilor cu meteahnă. Din sfatul domnesc… lui Gavril Lepădatu și comisului Roată. Atât. Ochiul vulturului bătrân clipește încă… Vărsa văpăi, mă frigea privirea lui… Sââât! (Tustrei ies pe poarta din dreapta.)