ȘTEFAN, cu piciorul înfășurat, iese șchiopătând puțin la brațul DOAMNEI MARIA, IERONIMO DA CESENA.
ȘTEFAN (se așează pe laița de piatră de sub copacul din mijloc): Așa… Aer, doftore, aer… Cosi, serenissime… non, serenissime… si, serenissime … pentru o zgaibă… Parc-aș fi copil…
CESENA: Serenissime, nici o mișcare…
ȘTEFAN: Zău…
CESENA: Parole non piu…
ȘTEFAN: Non piu… Ca un mort… uf!… când voi avea nevoie de d-ta, doftore, te chem… (Doftorul se duce în castel.)
DOAMNA MARIA: Ascultă-l…
ȘTEFAN: Eu?… S-ascult?
DOAMNA MARIA: Măria-ta…
ȘTEFAN: N-am ascultat de tătari, de leși, de unguri, de turci… și s-ascult d-un venezian… a! ha!…
DOAMNA MARIA: De când ai început să vorbești, a crescut căldura… (Îi pipăie mâinile).
ȘTEFAN: Și va veni ș-un doftor de la Nüremberg și altul de la Mengli-Ghirai… Îmi scrie că știe și toaca-n cer… Un evreu…
DOAMNA MARIA: Mai puțin, măria-ta…
ȘTEFAN: Puțin, puțin… Toți doftorii la capul unui bolnav…
UN CURTEAN: Măria-ta, foaia judecăților.
DOAMNA MARIA: Ah!
ȘTEFAN: Clucerul Moghilă? Să…