O producţie a închipuirii omeneşti nu trebuie zisă definitivă cât mai e în viaţă autorul ei. Deci, nici acest al cincilea avatar al lui Vlaicu nu trebuie considerat ca fiind cel de pe urmă.
După numeroase îndreptări şi prescurtări, acesta este însă, până una-alta, textul pe care aş dori să-l întrebuinteze teatrele care ar juca această piesă.
Experienţa mea de douăzeci şi şapte de ani mi-a dovedit că un spectacol nu trebuie, în zilele noastre, să depăşească vreo trei ore, cu antracte cu tot.
Consecvent acestei păreri, am prescurtat piesa mea într-astfel încât să nu ocupe scena mai mult de vreo trei ore.
Nu m-am atins de caracterele personagiilor, ci numai de tiradele lor. Îndreptările au avut de ţintă unele versuri şi tranziţii.
Nu am suprimat, îndeosebi, nici un cuvânt vechi pentru că aceste cuvinte sunt, cred eu, la locul lor.
Limba folosită de mine este aceea a poporului românesc, nu există în Vlaicu-vodă cuvinte sau locuţii care să nu fie întrebuinţate în vreun colţişor al României.
Aprilie 1929
A. Davila