ACEIAŞI, MIRCEA
MIRCEA
(intră repede şi îmbrătişează pe Anca:)
Anco!
(apoi aleargă la doamna Clara şi i se închină:)
Doamnă… Oh! nu: mamă!
CLARA
(sărutându-l pe frunte)
Mamă, da, copile dragă. Când iubirea ta mă cheamă,
Mamă vreau să-ţi fiu. Aseară, fost-ai vrednic Basarab
Ţinând piept celor puternici, ţinând parte celui slab.
Mi-ai plăcut întotdeauna, deşi, însă, câteodată,
Mi-ai părut uşor la suflet şi de-o fire cam ciudată,
Prea nepăsător de toate, prea pornit pe desfătări,
Şi nesocotind menirea ce dau eu acestei ţări.
Dar, eşti tânăr, nalt la suflet şi ţi-e inima cinstită.
Cu-nsuşiri de-acestea, viaţa poţi s-o afli fericită
Şi măreaţă chiar, cu vremea, călăuză de mă iei.
Deci, iubiţi-vă, voi; restul mă priveşte, dragii mei.
(Îi sărută pe amândoi şi iese prin dreapta, întovărăşită de ei până la uşă.)