VODĂ, BOIERII, apoi GRUE
VODĂ
(spre uşa pe unde a ieşit Clara)
Ah! te-aştept! într-o capcană bine-ntinsă vei pica!
(Merge la uşa culei şi o deschide.)
Ascultaţi, boieri.
(Toţi intră în scenă şi înconjoară pe Vodă.)
La noapte, doamna Clara va-ncerca
Să-şi îndeplinească crima. Maneo, ş-încă trei cu tine
– Aldea, Murgu şi Herescu – veţi rămâne-aci, cu mine.
Iacă uşa.
(Le arată o parte de foi din pardoseala păretelui din dreapta.)
Vlad s-o-nchiză, când aci vor fi pătruns
Ucigaşii.
(Către ceilalţi:)
Voi fiţi gata dacă nu vom fi de-ajuns.
(Boierii pornesc spre culă, Vodă vede pe Grue, care intră şi aleargă la ei.)
Ei?
(Ei vorbesc puţin încet.)
Prea bine!
(Către boieri:)
Doamna Clara ţine sfat la ea, cu Pala.
(Către Grue, care îi îndeplineşte porunca:)
Stinge tot.
(Către boierii care, cât spadele goale, îşi iau posturile şi ascund sub perdelele uraniscului; Vlad lângă uşa tainică din dreapta.)
De-acum, tăcere!… să nu dea cu bănuiala
Că nu sunt cu totul singur.
(Toţi dispar. Scena rămâne luminată numai de candela icoanei de la capul patului domnesc şi de strălucirea cerului prin fereastra din fund.
Vodă duce pe Grue înăuntrul uraniscului, lângă iconostas.)
Grue, credinciosul meu,
Tu aci.
(Grue îi sărută mâna. Vodă mai priveşte o dată în preajma sa, apoi se întoarce către icoană, îşi scoate cuşma.)
De-acum, stăpâne, luminează robul tău.
(Vodă intră sub uranisc şi se îngenunche pe iconostas. Grue trage perdeaua. După o tăcere, se aude glasul lui Vodă, rugându-se:)
Tatăl nostru cel din ceruri ce priveşti cu bunătate
Sufletul pătruns aievea de cereasca ta dreptate,
Dacă-n cumpăna de faţă în ispită am căzut
Şi-n al legii păs şi-al ţării pe-al meu numai l-am văzut;
Dacă crima pregătită încă nu-i aşa de mare,
Ca,-n sfârşit, să-ndrituiască dorul meu de răzbunare,
Dacă, către ei şi tine, însumi am păcătuit
Într-atât că chiar cu crima să le-o fi îndrituit;
Dacă rea mi-e judecata, dacă fapta lor e bună.
Atunci, lasă, Doamne drepte, junghiul lor să mă răpună,
Însă — dacă datoria mi-am făcut-o pe pământ;
Dacă m-am ţinut, apururi, de cerescul tău cuvânt;
Dac-am suferit destulă umilire şi ocară
Pentru sfânta ta credintă, pentru-această blândă ţară;
Dacă vremea e-mplinită, dacă ceasul a sunat,
Capul să-l ridic deasupra celor ce l-au închinat —
Atunci, Doanme-atotputernic, fie-mi şi-astăzi de izbavă
Pentru-a ţării, a domniei şi-a credinţei tale slavă…
(Urmează o lungă tăcere. Apoi uşa tainică se deschide încet. Intră doamna Clara, Pala şi alţi doi ucigaşi; ei se apropie cu grijă de patul domnesc, doamna trage perdeaua, ucigaşii dau să năvălească, dar încremenesc văzând pe Vodă în genunchi, cu ochii pe icoană. Doamna îi asmute, smulge pumnalul din mâna unuia din ei şi se repede; dar Grue îi sare înainte şi o duce de braţul înarmat pe când boierii se năpăstuiesc asupra ucigaşilor.
Cortina cade repede astfel ca să nu se poată vedea desluşit măcelul ce urmează.)
N.B. În ultimul timp, unii spectatori mi s-au plâns că întunericul din scenă nu le-a permis să vadă amănuntele acţiunii mimate după sfârşitul rugăciunii lui Vodă. Dibăcia regizorilor constă în a se folosi de rivălţi şi de rampă astfel încât să fie lumină destulă pentru ca spectatorul să nu piardă nimic din această scenă mută. A nu se uita că teatrul nu dă realitatea, ci iluzia realităţii.
A.D. (n.a.).