ACEIAŞI, KALIANY
(El se înaintează către vodă care şade pe jăţ, cufundat pe gânduri. La apostrofa lui, Vodă ridică capul şi-l priveşte liniştit.)
KALIANY
Doamne Vlade,
Mi se pare că la curtea-ţi nu se ştie ce se cade
Unui sol trămis de craiul, unui sol imperial,
Către tine, Basarabe — domn, ce-i drept, dar domn vasal.
BOIERII
(ameninţători)
Ah!
(Vodă le impune tăcere cu gestul; apoi îi face semn solului să urmeze.)
KALIANY
Oh! mie nu mi-e teamă de necazul curţii tale;
Apărat sunt de solia-mi ca de nestrăpunse zale!
Şi resping orice-apărare, fie clipa cât de grea,
Câtă vreme am pe-aceea ce mi-o dă solia mea.
(Acelaşi joc de scenă ca mai sus din partea curţii şi a lui Vodă.)
VODĂ
(după o tăcere)
Ştiu c-ai depăşit adesea dreptul dat de o solie;
C-ai cătat, aci, să zdruncini scaunul din temelie;
Că te-ai dus chiar până-acolo să dai mână de-ajutor
Ucigaşilor ce-asupră-mi încercat-au un omor;
Ştiu că crime sunt acestea, şi c-ar fi dreptate dreaptă
Să te dau, ca pe-un nemernic, pradă gâdelui ce-aşteaptă!
Ştiu, dar nu vreau!… Până-n ziuă de la curte vei ieşi…
In trei zile cată bine peste graniţă-a păşi.
Singur vei pleca, căci singur eşti sub pavăza soliei;
Ceilalţi sunt zălog la mine, de credinţa-mpărăţiei.
Tu la Ludovic vei merge: îi vei spune craiului
Că n-a fost — şi nu e — Vodă Vlad vasalul lui;
Că nu mai domneşte sluga lui în Ţara Românească.
Ci eu, care-am ars, în vremuri, Alba Iulia crăiască;
C-amândoi ne-om înţelege după placul meu şi-al lui:
De-o vrea pace, pace fie; iar de-o vrea război, să-i spui
C-am aflat la el ducaturi, ţări mănoase, scumpe scule
Şi că,-n ţara mea străbună, mai sunt Gherghiţe destule.
(Către pârcălab:)
Daţi-i spada…
(Către Kaliany:)
Mergi. La curte până mâine vei şedea.
(Kaliany iese. Către Dragomir:)
Pân’ la Făgăraş să-l ducă un sutaş, din streaja mea.