ACEIAŞI, ANCA urmată de SANDA
(Anca intră într-o fugă din dreapta. Vede pe Vodă şi se aruncă la picioarele lui.)
VODĂ
(ridicând-o)
Anca? Ce te-aduce?
MIRCEA
(aparte)
Anca?
ANCA
Să fii bun pân’la sfârşit;
Mama!
VODĂ
(făcându-se că nu înţelege)
Mama ta?
ANCA
Oh! Vlade, cât de crâncen ţi-a greşit,
Iart-o, scap-o! — Pentru mine, pentru dragostea fierbinte
Ce ţi-o port.
VODĂ
Să scap pe doamna? De ce lucru?
ANCA
Doamne sfinte!
E-n primejdie de moarte! Ce? Nu ştii? Nu ţi s-a spus?
VODĂ
Nu, nimica.
ANCA
De la curte a fugit, în târg s-a dus…
VODĂ
Ce?
ANCA
Da, cu câţiva tovarăşi… Dar norodul, în vâlvoare,
I-a recunoscut! Şi-acuma…
(Afară, strigăte de biruinţă şi răcnete de moarte.)
Oh! n-auzi!… O să-i omoare!…
VODĂ
Unde? Ce fel?
ANCA
Nu ştiu! Scap-o, scap-o pentru Dumnezeu!
VODĂ
I s-a-ntors în mână fierul ce-ndreptase-n pieptul meu.
Fie!
(Către boieri:)
Alergaţi!… Cu viaţa, înc-o dată, să-mi rămână
Dar datoare.
(Boierii s-au repezit, dar se întâlnesc în uşă cu pârcălabul.)
Pârcălabul!
PÂRCĂLABUL
Doamne, mi-au scăpat din mână.
Câtiva temniceri, de doamna, cum se vede, cumpăraţi,
La porunca-i, sloboziră, papistaşii-ntemniţati;
Dar norodul, ce-auzise clopotele, se-adunase;
Îi văzu, dădu năvală cu topoare şi cu coase,
Astfel că răzvrătitorii, de mulţime fugăriţi,
Erau pân’ la cel din urmă, când sosii, măcelăriţi.
ANCA
(sfâşietor)
Mama! Doamne sfinte! mama!
VODĂ
(mângâind-o)
Surioară.
PÂRCĂLABUL
Doamna Clara
A scăpat cu viaţă.
ANCA
(tresărind de bucurie)
Mama?
VODĂ
(pe jumătate mulţumit de aceasta)
Ah?… Mi-ai ridicat povara
După suflet, pârcălabe. Da. Şi… ce fel a scăpat?
PÂRCĂLABUL
Mulţumită însăşi urii ce norodul i-a jurat;
El n-a sfâşiat-o-ndată, căci voia s-o arză vie,
Rugul se şi ridicase, se-aprindea…
ANCA
Ce grozăvie!
PÂRCĂLABUL
Într-o clipă doamna Clara răsticnită fu pe el.
Dar, deodată, prin mulţime, năvăli un căuşel,
Străbătu la rug, din flăcări smulse jertfa leşinată,
Şi, pe când dădeau străjerii piept cu gloata nverşunată,
El, ameninţat cu moartea de norodul răsculat,
Izbuti s-adăpostească viaţa doamnei în palat.
(Arată spre fund.)
ANCA
Oh! alerg la ea.
VODĂ
Da. Du-te.
(Anca iese repede prin fund. Vodă şade pe jeţ şi se cufundă pe gânduri. Dar se face o mişcare în fundul sălii: boierii se dau îndărăt uimiţi şi apare în uşă doamna Clara, despletită, cu straiele în dezordine, rupte şi pătate de tină, sprijinită pe Anca şi urmată de câteva femei. Ea înaintează în tăcere până la jeţui lui Vodă. Într-un grup, unde se discută, Aldea exclamă, arătând pe pârcălabul.)
ALDEA
El; mă prind că, de-astă dată,
N-a brodit-o.
BALDOVIN
De ce, vere?
ALDEA
Că nu trebuia scăpată.