O poiată în curte. În fund, la stânga, uşă mare, dând în afară, pe o prispă largă cu parapet de piatră sculptată străveziu. La dreapta, tot în fund, un larg pridvor boltit şi susţinut de coloane sculptate, prin care se văd clopotniţele bisericii domneşti şi târgul. La stânga şi la dreapta, uşi, dând în apartamentele domnului şi ale doamnei, în scenă, două jeţuri mari şi bogate, aşezate la dreapta şi la stânga. Pe pereţi, panoplii de arme; pe lespezi covoare.