(Intră curtea. Boierii sunt în straie bogate şi nearmaţi. Ei formează grupuri, se închină unii la alţii, îşi dau mâna şi par bucuroşi a-şi împărtăşi o ştire. Mai la urmă intră Groza cu Vlad şi ceilalţi. Mai apoi, Costea şi fiii săi. Un boier, zărind pe Groza, se înaintează repede spre el, urmat de altii.)
ÎNTÂIUL BOIER
Ah! jupâne Grozo, din adânc te fericesc
De-nvoiala dobândită de la vodă; şi, doresc
Să mă numeri şi pe mine în oştirea boierească
Ce, sub Costea, la Moldova, duce legea strămoşească.
Am arcaşi treizeci şi ghioage şi mai multe.
AL 2-LEA BOIER
Ceata mea
E călare, poartă suliţi, şi, de lente de curea
Însolzite-n fier şi-aramă, buzdugane năstrugite
Cu mâner de corn.
AL 3-LEA BOIER
Jupâne, eu îţi dau securi călite
Doar în apă ne’ncepută, apă vie de izvor.
Nu e pavăză să nu se sfarme sub ciocnirea lor
Când flăcăii mei le-aruncă, hăulind!
UN BOIER BĂTRÂN
Eu, zece care
Cu opt junci — hrăniţi în pajişti, buni de jug şi de mâncare —
Şi-ncărcate toate zece cu mălai şi grâu bătrân.
De n-ar fi îngheţat-o vârsta, ţi-aş da inima din sân.
(Groza dă mâna cu ei, rând pe rând, multumindu-le.
(Intrând) Costea, toţi îl înconjoară, îl fericesc etc.
Ei formează un grup către fund, în acest timp intră, din dreapta, Clara-doamna, Kaliany, Pala, jupânese etc.)
UN COPIL DE CASĂ
(anunţând)
Doamna Clara.
(Curtea se închină, dar boierii din grupul lui Costea aruncă priviri de ură asupra noilor veniţi.)
KALIANY
(intrând cu doamna)
Vodă pune temei mare pe-ncuscrirea
Sa cu Stareţ.
CLARA
(arătându-l pe Mircea, care face cu Anca un grup pe pridvor)
Uite colo. Ca să dărâm clădirea
Ce-o zideşte un făţarnic pe-un atât de-adânc temei,
E de-ajuns să se-nţeleagă două inimi de femei,
Anca şi cu mine: dânsa cu iubirea, eu cu ura,
Şi clădirea şi temeiul se rostogolesc de-a dura.
Ce-ai de zis?
KALIANY
E de minune.
CLARA
(aşezându-se pe jăţul din dreapta)
Ah! de-ncearcă Vodă Vlad
Împotrivă-mi să ridice ziduri, zidurile cad;
Şi, sub pietrele şi colbul din clădirile surpate,
S-or afla, cândva, voivodul şi coroana, sfărâmate.
(O scurtă tăcere ca de aşteptare. Se deschide uşa din stânga.)
UN COPIL DE CASĂ
(de la uşa din stângă)
Vodă.
(Intră vodă urmat de Miked şi de toţi marii dregători.)
VODĂ
Bun venit cu toţii!
(Curtea se închină. Vodă merge la jeţul unde şade Clara doamna şi îi sărută mâna.)
Doamna noastră…
CLARA
Fiul meu…
VODĂ
(după ce s-a aşezat pe jeţul din stânga, către curte, voind să dea impresia că nu se ocupă de politica externă)
Aflu, dragi boieri, că iestimp a dat bunul Dumnezeu
An mănos în ţara noastră; că pătulele sunt pline
De bucate; că-n podgorii, viile se-arată-n bine;
Că,-n sfârşit, livezi şi lanuri — din senin cum şi din plug —
Slavă domnului, sunt toate bucurie şi belşug.
Aşa spune Grue.
CLARA
(atacând)
Dacă ţara e pe veselie,
Dă prilej şi curţii tale astăzi veselă să fie.
VODĂ
Bucuros.
CLARA
Domniţa Anca, fiica mea şi sora ta
Preaiubită, este-acum în vârstă de-a se mărita,
Şi, de vrei să fie astăzi zi de mare mulţumire,
Îi vom da domniţei Anca pe alesul ei de mire…
(Schimbând tonui.)
Te uimeşti?
VODĂ
(surprins)
He… da… desigur… Doamne! cum n-aş fi uimit?
Aşa ştire… dată astfel… în veleag…
CLARA
(căutând să forţeze mâna lui Vodă)
Fii liniştit.
De n-ar fi ales copila mire vrednic de-o domniţă,
Lăstar mândru ce răsare din chiar mândra voastră viţă,
Şi de nu ne-ar fi el nouă cum îi e şi dânşii drag,
N-aş fi dat eu, Clara-doamna, aşa ştire… în vileag.
(Încet către Kaliany, care stă la stângă jeţului ei:)
Oh! aveai dreptate: vezi-l cât e de uimit.
(Către Vodă, cu insistenţă:)
Ei bine, Nu mă-ntrebi pe cine-ales-a fiica mea?
VODĂ
(în silă)
Ba da. Pe cine?
CLARA
(arătând pe Mircea, care s-a înaintat)
Iată-l.
VODĂ
Mircea?!
CLARA
Da, el însuşi! El, viteazul tău nepot,
Căruia cu drag i-aş zice fiul meu.
VODĂ
(aparte)
Vai! Vai! De-un ciot
Să se poticnească, Doamne, viitorul ţării!
ANCA
(care a venit în dreapta jeţului mamei sale)
Mamă,
De ce tace Vodă?
CLARA
(tare şi cu intenţie)
Vodă tace că, de bună seamă,
N-are nici o-mpotrivire la căsătoria ta.
(Către Vodă, insistând)
Nu-i aşa?
VODĂ
(încolţit)
Ba… chiar aşa e… Totuşi, muma va ierta
Dacă fratele, ce-n suflet e cuprins de bucurie,
Vrea să ceară de la vodă, pentru-aşa căsătorie,
O părere chibzuită.
CLARA
(izbucnind)
Dar ce ai de chibzuit?
Mircea pe-Anca o iubeşte şi de ea el e iubit;
El e Basarab ca tine: ce mai vrei?
VODĂ
E cinste mare
Ce râvneşte el. N-ajunge să gonească de-a călare
Cerbul, lupul sau mistreţul, sau să săgeteze-n zbor
Vulturul, sau să-ncolţească urşii-n vizuina lor;
(Mircea face un pas, vodă cuvântează către el:)
Nici n-ajunge, când vrăjmaşul pune ochii pe moşie,
Să-ncingi paloşul pe zale şi să lupţi cu bărbăţie
Nu, n-ajung acestea toate ca să fii, vreodată, — drept
Să ridici până la dânsa dorul tânăr ce-ai în pept;
Anca nu e numai sora mea şi fiica doamnei Clara;
E a ţării, şi pe dânsa n-o mărită decât ţara;
Numai ţara va alege Anchii ginerele ei;
Şi-l vrea domn! Fii domn tu însuţi, soţul ei să fii de vrei.
ANCA
(îndurerată)
Mamă! Mamă!
CLARA
(încet)
Kaliany, vezi-l cum se dezveleşte!
MIRCEA
(care, cătând în juru-i, a aflat îmbărbătare în ochii tovarăşilor săi; către Vodă:)
Dacă ţara, muma Anchii, ce prin gura ta vorbeşte.
Vrea pe fruntea mea de mire o coroană ca a ta,
O voi dobândi, ca Anca să-mi ajute-a o purta.
Mă-mboldeai adese-n vremuri să vreau slavă şi mărire
Eu nu le voiam, că-n mine nu-ncăpea decât iubire.
Dar iubirea — ce visasem într-al fericirii somn —
E prea sus de mine? Fie: pentru ea m-oi face domn.
Costea, Groza, Vlad, Algiu, mândră ceată boierească,
Mă mai vreţi în capul vostru?
BOIERII
(cari l-au înconjurat pe Mircea)
Să trăiască! Să trăiască
Mircea-vodă!
VODĂ
(uimit)
Mircea-vodă?
GROZA
(către Vodă)
Da! Pristana ce ne-ai dat
Dă Moldovei domn pe Mircea şi lui Mircea voivodat.
CLARA
(uimită, şi ea, către Kaliany)
Cum? Ce zice?
BOIERII
Să trăiască Mircea-vodă!
KALIANY
(semeţ)
Ce trădare!
CLARA
Le dăduse şi pristană, Kaliany!
KALIANY
(păşind înainte)
Prin urmare
Vlaicu Basarab-Voivodul — ce alianţă a jurat
Cu voivodul din Moldova şi slăvitul împărat
Ludovic, stăpânul nostru — azi, pe faţă îi trădează?
Şi, la curtea sa din Argeş, pe rebeli îi înarmează?
VODĂ
(aparte)
Oh! Trei zile!
KALIANY
Să se ştie!
(Boierii, care au ascultat întâi, cu surprindere, cuvintele lui Kaliany, încep a murmura şi privesc solul cu ameninţare. Dar, la glasul lui Vodă, surprinderea şi ameninţarea se schimbă în uimire, apoi într-o deznădăjduire adâncă.)
VODĂ
(prefăcut, ca ieşind dintr-un vis)
Ce-auzii?… Ce vor?… Ce spun?
Mi s-a turburat auzul? Sau visez? Or sunt nebun?
Mă-nşelai sau zisu-mi-s-a c-aş fi pristănit izodul
Cu menire să răstoarne la Moldova pe voivodul
Laţcu, bunul meu prieten? Cum că — însumi eu — am dat
O asemenea-nvoială? Cum că, deci, eu am trădat?
Şi aceasta mi se spune chiar în fată! Ce-ndrăzneală!
Cine-a zis c-am dat eu, Vodă, o asemenea-nvoială?
Cine? Vreau să ştiu.
GROZA
Măria-ta…
VODĂ
(prefăcut şi executându-şi planul)
Tu, Grozo? Cine? Tu?
Dar de unde născocirea-aceasta? Cum îţi abătu
Să te-ncerci — cu mine faţă — să strecori aşa minciună?
GROZA
Doamne…
VODĂ
(idem)
Ca rostită astfel lumea să ţi-o ia de bună
§i să crează că-n izodul — ce sub mână-l unelteai —
Insuşi pe voivodul ţării de tovarăş îl aveai
Astfel că, primit la curte de miloasa-mi îndurare,
Mă făceai încet cu-ncetul o unealtă de trădare!
Oh! ce viclenie!
GROZA
Doamne…
VODĂ
(idem)
Taci, îţi spun că ai minţit
Când ai zis că vreo pristană ţie eu ţi-am slobozit.
GROZA
Dar n-am zis că chiar din gura însăşi a Măriei-tale…
VODĂ
(idem)
Ah! dai îndărăt acuma? Încolţit, găseşti cu cale
S-arunci vina ta pe altul?…
GROZA
Doamne…
VODĂ
(idem)
Dar nu vreau să ştiu.
Nu-i scăpare-n mişelie: eşti de vină şi te ţiu.
Pârcălabe, străjuieste-l! Vreau de obşte să se vadă
Cum Vlad Basarab-voivodul pedepseşte o dosadă.
Du-l în temniţa din culă ce, prin uşa de stejar,
Dă-n odaia mea. Acolo îi voi fi chiar eu strejar.
(Groza, însoţit de pârcălab şi înconjurat de streji, iese prin stânga. Vodă urmează către Mircea şi ceilalţi, idem:)
Iară tu şi voi, tovarăşi ai dosadei făptuite,
Şi tovarăşi mai cu seamă în zavistii ticluite,
Împotriva unui vodă mie aliat cinstit,
Ar fi drept de Moldoveanul să nu vă fi despărţit,
Ca, precum porneaţi cu dânsul uneltirile rebele,
Să purtaţi tot împreună, astăzi, lanţurile mele.
Dar din ruga doamnei noastre — sufletul îi e prea bun —
Uit şi iert! Ca fiu cucernic, dar, se cade să v-o spun,
Nu ca domn.
(El priveşte toată curtea, de jur împrejurul său, apoi păşeşte cu smerenie către Clara-doamna:)
De-acuma, doamnă, spune, i-este potolită
Supărarea? şi de fiul tău smerit eşti multumită?
CLARA
(cu o ironie pe care n-o poate stăpâni)
Te-ai ţinut de vorbă, Vlade; eşti bun fiu.
(Vodă îi sărută mâna şi porneşte spre stânga.)
VODĂ
Boierii mei,
Pace vouă!
(Către Miked:)
Vino, bane.
(Miked s-apropie de el, mirat: dar Vodă îi zâmbeşte prietenos. Apoi, pe când curtea se închină, el iese sprijinit pe Miked şi urmat de marii dregători, şi zice, ca în aparte, dar şi pentru Miked:)
Oh! trei zile! Încă trei!…
(Cum a ieşit Vodă, o mişcare ca de uşurare se face printre curteni. Anca, pe care o-năbuşa plânsul, se aruncă la sânul mamei sale.)
ANCA
Mamă!…
CLARA
(dezmierdând-o)
Anca mea, n-ai grijă de nimica.
(După ce Anca a ieşit prin dreapta:)
Kaliany, Vino să croim de lucru şarpelui de Vlad.
(Iese cu Kaliany tot prin dreapta. Curtenii încep a porni spre fund, lăsând locului grupul lui Mircea, abătut şi încremenit.)
ÎNTÂIUL BOIER
(privind acel grup)
Sărmanii!
Într-o clipă se dărâmă, ca din trăsnet, visul lor!
AL 2-LEA BOIER
Ce vis mândru!
UN BOIER BĂTRÂN
Niciodată n-a fost astfel Vodă.
ÎNTÂIUL BOIER
Mor
De necaz că sfatul doamnei iarăşi l-a răpus.
UN BOIER BĂTRÂN
He! vere,
Vai de omul ce zăbunul şi-l împarte cu-o muiere!
(Curtenii ies cu toţii. Grupul lui Mircea a rămas neclintit.)