PALA, MOŞ NEAGU
(Scena rămâne câtva goală: apoi apare, din stânga, moş Neagu căutând cu luare-aminte. El face semn în culisă, de se arată şi Pala. Ei înaintează în scenă şi se asigură că sunt singuri.)
MOŞ NEAGU
Am ajuns, jupâne Pala.
PALA
Drace! Locu-i fioros
Ca de vrăji
MOŞ NEAGU
Sau vrajbe. Iată şi stejarul scorburos.
PALA
De minune.
MOŞ NEAGU
Dar, jupâne, ierte-mi-se o-ntrebare: Ce pândeşti aci?
PALA
Habar n-am.
MOŞ NEAGU
Ba nu, zău?
PALA
He! mi se pare
Că te joci de-a hămişliul
MOŞ NEAGU
Hămişliu, eu? N-am nici gând.
Ce să aflu de la tine ce nu ştiu de mult?
PALA
De când?
MOŞ NEAGU
De când casc la curte ochii. Decât să mă râzi, mai bine
Te-ai încrede şi m-ai crede.
PALA
Ce să cred?
MOŞ NEAGU
Ce se cuvine,
Vino… Ia priveşte-n vale, despre târg.
PALA
Ei? ce e?
MOŞ NEAGU
Vezi
Două umbre, aşa strânse una de-alta, dă să crezi
C-ar fi numai una.
PALA
Şi-apoi?
MOŞ NEAGU
Dar sunt două: e domniţa
Anca şi cu Mircea-domnul.
PALA
Ce spui?
MOŞ NEAGU
Amândoi din viţa
Basarabilor.
PALA
Prea bine. Dar ce cată?
MOŞ NEAGU
Se iubesc.
PALA
Ce? Nepotul cu mătuşa?
MOŞ NEAGU
Ce e drept că se-nrudesc.
PALA
Şi apoi?
MOŞ NEAGU
Păi … ei sunt ţinta.
PALA
Care ţintă?
MOŞ NEAGU
Vezi, jupâne
Că ei vin încoa, chiar unde stai la pândă?
PALA
(pricepând)
Mă rumâne,
Or eşti hămişliu ca vulpea, sau grozav eşti de nătâng!
He! ce-i pasă doamnei Clara că doi bieţi copii se strâng,
Noaptea,-n braţe!
MOŞ NEAGU
(după gândire)
Oh! atuncea, ştiu pe cine…
PALA
Zău? Pe cine?
MOŞ NEAGU
(îngrijorat)
Pe boieri…
PALA
(nepăsător)
O fi.
MOŞ NEAGU
Stăpâne, oh! Atunci amar de tine!
Pentru dânşii eşti vrăjmaşul, veneticul, un lătin;
Că, deşi de mult în ţară, ai rămas ce eşti: străin.
Eştri străin, jupâne Pala. Mii de patimi asmuţite
Stau la pândă, te-nconjoară; şi boierii au cuţite
Ce ucid, deşi sub haină tu porti zale de oţel.
— Za subţire de Milano, împletită mărunţel. —
Pază bună-n aşa vremuri pentru omul doamnei Clara,
Care,-n ciuda Ohridimei, catolicizează ţara.
PALA
Moşule, tu ţii cu dănşii!
MOŞ NEAGU
Eu! Că doară nu-s român!
Sunt maghiar, ca Clara-doamna. Şi-apoi, tu-mi eşti bun stăpân.
Dar îţi zic: fă ochii-n patru; de boieri să-ţi fie teamă:
E-n primejdie iscoada când e taina mai de seamă.
Am aflat şi eu destule despre ce-aştepţi aci.
PALA
Ce?
MOŞ NEAGU
He! multe! Tu eşti mândru că te vei învrednici
Să spui, mâine, Clarei-doamnii ce-au făcut aci boierii;
Mândră e şi Clara-doamna, azi — când frânele puterii
Par pe mâini a-i fi lăsate de nevrednicul voivod —;
Mândră şi papiştăşimea că se-nfige prin norod;
Şi e mândru Kaliany — ce-şi închipuie, nerodul,
Că el toate le-nstrunează, sfatul, doamna şi voivodul —
Toţi-îs mândri, toţi-îs falnici.
Vodă singur e smerit.
Dar smerenia-i e umbră, ce de pizmă l-a ferit.
El mereu în ea se-afundă şi, cucernic, pururi tace;
Dar din umbră şi tăcere vodă face şi desface.
Îi ajunge — ca să ţină toate-n mâna sa de fier —
Să-l priceapă Rumân Grue — Grue, ce nu-i nici boier —
Ce cutreieră domnia şi, pe-ascuns, orânduieşte
Ce, pe-ascuns, gândeşte vodă, şi, pe-ascuns, îi porunceşte.
Şi, de-s frâne şi zăbale între voi — voi toţi — şi el,
I-a lui frâna; iar a voastră, doar zăbaua de oţel.
— Astfel se rostesc bătrânii din adâncul cugetării;
Însă voi nu le daţi seamă şi tociţi răbdarea ţării
Şi-a lui vodă.
PALA
Taci, moşnege. Vlad, cucernicul voivod
Este domn fără domnie şi voivod fără norod.
N-are oaste, n-are curte, abia streji — o mângâiere
Ca să-şi dea măcar cu gândul c-are o umbră de putere, —
Despărţit, prin Clara-doamna, de nebunii ce l-au pus
Să se lupte cu crăimea şi biserica de-Apus,
— Şi, deşi cu vitejie cucerise Făgăraşul,
Şi, deşi arsese Alba, drept răsplată că vrăjmaşul
Îi prinsese robi suroră şi cumnat, pe Straşimir,
Totuşi — de când oropsit e vel-spătarul Dragomir —
Vlaicu, ca-ntr-un vis, pierdut-a judecata lui săracă;
Şi, de-i domn, e că se-ndură doamna, buna lui dădacă.
El nu e nimic. Iar Grue — crede-mă, că bine ştiu —
Îi jăleşte ca pe-o babă văduvă de timpuriu;
Şi, de umblă prin domnie, asta numai ca să-i spună
De-i belşug sau sărăcie, or de-i vremea rea sau bună.
MOŞ NEAGU
Fie! Dar boierii mişcă; s-ar putea să nu mai vrea
Să-i frământe sub călcâie, pururi, o muiere rea.
De-l târăşti prin bătătură, vorba ceea, rupi zăblăul,
Închisorile sunt pline şi-ntr-o zi…
PALA
Avem călăul!
Du-te-acum. Fii fără grijă; mi-am pus zaua de oţel.
Şi-apoi, scorbura e mare şi m-oi face mititel
(Moş Neagu îi ajută să intre în scorbură.)
MOŞ NEAGU
Dumnezeu să te păzească.
PALA
Aud şoapte… Haide, du-te.
(Moş Neagu iese repede prin dreapta.
Pala ascultă puţin, apoi:)
Ce-o fi? Ura sau iubirea?
(Mai ascultă, cătând spre stânga.)
E iubirea… trece iute.
(Se ascunde în scorbură.)