MIRCEA, ANCA
MIRCEA
Anca mea!
ANCA
De-acum, iubite, sunt a ta.
MIRCEA
E cu putinţă?
E nevrednică de tine păcătoasa mea credinţă.
ANCA
Pentru ce?
MIRCEA
0h! simt nevoia să ţi-o fi mărturisit,
Ţie, vina ce-astă noapte duhul mi l-a ispitit:
Te iubesc, o ştii, Ancuţo; fără margini mi-e iubirea.
Acest simţimânt îmi umple, îmi pătrunde toată firea
Şi n-aş fi crezut, vreodată, să mai aibă pieptul meu
Loc de vreo simţire nouă fiind plin de dorul tău!
Dar, aseară, când sub ochii-mi se făcu să licărească
Vrăjile coroanei — culmea pentr-o frunte omenească —
Mi-a pierit vederea, judecata mi s-a-ntunecat:
O ispită, vai! Ancuţo, sufletul mi l-a muşcat:
Mi-am uitat iubirea, te-am uitat pe tine, da, pe tine,
Şi-am făcut alt vis!… O clipă! doar o clipă!… Mi-e ruşine
De-acea clipă!…
ANCA
Oh! nu, Mirceo! Visul tău a fost măreţ
Când ai preţuit iubirea pe-un aşa de mare preţ.
De n-ai dat-o-n astă-noapte pentru scaun şi coroană,
Mie vii să-mi ceri iertare?… ţie, eu să-ţi fac dojana?
Nu! nu! De e vină-acilea şi de va să fii iertat,
E de slava ta, de care pentru-amor te-ai lepădat…
Şi, de-ai fi, tu, Basarabe, azi să simţi aci ruşine
E că mai presus de slavă, Mirceo, tu m-ai pus pe mine.
MIRCEA
Anco! Anco!
ANCA
Da, iubite; mult mai mult azi te iubesc,
De tot preţul jertfei tale cată să te răsplătesc.
MIRCEA
Oh! oh! farmec al iubirii, vrajă plină de lumină,
Ce fac dintr-un rău un bine, şi o slavă dintr-o vină
(Ei stau un moment strâns îmbrătişaţi în tăcere. Dar uşa din fund se deschide.)
UN COPIL DE CASĂ
(anunţând)
Curtea.
(Mircea şi Anca se despart ca din vis şi se duc spre pridvor.)