ACEIAŞI, NICODIM, VLAD, MANEA, BALDOVIN, ROMÂN HERESCU, MURGU, ALDEA ALGIU
MIRCEA
(alergând înaintea lor)
Bun sosit, iubiţi prieteni.
NICODIM
Doamne Mirceo, bun găsit.
(Ei intră, îşi dau mâna cu Mircea şi se coboară-n scenă.)
VLAD
Iţi aducem ştiri urâte.
MIRCEA
Care ştiri?
VLAD
Am auzit
Că,-nchina` pân` la ruşine, azi, de maştera maghiară,
Vodă,-n loc să se răscoale, i s-a dat mai mult pe gheară;
C-a-nvoit lui Kaliany, fără ştire, fără sfat,
Să clădească cetăţuie pentru unguri în Banat;
Şi-n sfârşit, că, din îndemnul Clarei, s-a rostit că-i vreme
Să golească prin secure temniţele unde geme
Floarea boierimii. Groza, vai de el! cu viaţa-i chiar,
Poate să plătească doru-i pentru ţară şi altar.
MANEA
Suntem toţi loviţi într-însul.
NICODIM
Toţi,… Şi-ntreaga ohridime,
Legea noastră
VLAD
Împrejurul nostru mişuie-o mulţime
De iscoade, de streji mute ce-o simţim, în orice loc,
Sfredelindu-ne din spate sufletul cu ochi de foc.
ROMÂN HERESCU
Vezi cât de puţini venirăm.
BALDOVIN
Mulţi se ţin închişi în casă.
ROMÂN HERESCU
Straja curţii e-ndoită.
MURGU
În ograda ei se-ndeasă
Două sutăşii călare, înarmate de război.
NICODIM
Doamna stă păzind pe Vodă.
VLAD
Iară solul pe-amândoi.
BALDOVIN
Răul e c-au prins de veste.
MANEA
Că ni se cunoaşte gândul.
MURGU
Şi ca n-aveam sorţi de-acuma decât să ne-ajungă rândul
Să-l urmăm pe bietul Groza în uitarea vreunui beci…
VLAD
Ce călăul va deschide, călăuza pentru veci.
NICODIM
Stăm în mâna lor.
ROMÂN HERESCU
Doar fuga ne rămâne.
MANEA
Nu-i scăpare
Altfel.
VLAD
Ne-or suna şi ceasuri bune.
MANEA
(urmând)
Căci pe răzbunare
Dacă-o fi pornită doamna, oh! de noi, amar şi rău.
VLAD
Da, suntem pierduti!
MIRCEA
(uimit de ce aude, izbucnind)
Oh! doamne!… Şi cu ochii pe călău,
Ca cireada de tăiere, ca lăstarul de pădure,
Noi, bărbaţi, privim cum rândul ne soseşte la secure!
Ce fel? Voi, viteji de viţă, boieri între boieri,
Voi, ce sufletele voastre le-mbătaţi cu slavă ieri,
Voi! ce prapurele legii vreaţi să-l înăltaţi la soare,
Ce ziceaţi că râvna voastră paloşul să v-o măsoare…
Ah! v-o spun aci, menirea cu mândria v-a-ncetat
Vouă, ce măreaţa-i ţintă şi pe Groza l-aţi uitat,
Vouă, ce priviţi o fiară cum de soarta voastră-şi râde
Vouă, ieri cumetrii morţii, zăluziti acum de-un gâde,
Căruia-n tocmeala-n care capul vi-l răscumpăraţi.
Drept zălog, ca să mai rabde, pe-al lui Groza l-aruncaţi.
NICODIM
Doamne!
VLAD
Doamne!
MIRCEA
Ah! vă pare că mi-e vorba prea sireavă:
Nu, zău! mai puţin, desigur, decât fapta vă-i mârşavă.
NICODIM
Doamne!…
MIRCEA
Oh! lăsaţi încalte să vă spun ce-aţi făptuit,
Doar să vă roşiţi de vorbă dacă fapta v-a priit.
Da, pe Groza voi, voi singuri, morţii-l aruncaţi în pradă,
Voi loviţi menirea noastră cu ruşine şi dosadă,
Voi, nu Vodă, de credinţă şi de neam v-aţi lepădat,
Voi, nu Vodă, voi, nu Vodă, sângele vi l-aţi trădat!
Dar nu eu!… Un glas în mine îmi şopteşte datoria
Şi-acel glas — de nu s-aude de-orice suflet — e mândria!
Şi mândria porunceşte, celor ce-o aud cu dor,
Să privească-n faţă moartea când în joc e ţara lor.
(Doamna Clara se iveşte pe pragul uşii şi ascultă ce urmează, neobservată de nimeni, decât de Pala, căruia îi face semn să tacă.)
Ascultând acea poruncă, eu mă pun în răzvrătire
Cu voivodul cel nemernic ce ne mână la peire,
Ce — smerit, viclean, făţarnic, închinându-se oricui —
E-o primejdie de-a pururi pentru noi şi ţara lui.
Voi, plecaţi-vă dar capul şi fugiţi! Eu vreau prieteni
Neclintiţi, cum stau sub soare şi sub trăsnet mândrii cetini!
Sus mi-e fruntea-n zile line, sus şi-n zile de nevoi.
Şti-voi, faţă de restrişte, să fiu singur.
DOAMNA CLARA
Vom fi doi.