ACEIAŞI, afară de DOAMNA CLARA şi de PALA.
NICODIM
(rupând tăcerea uimită a tutulor)
Dragi boieri, în ce greşeală, vai! cădeam şi noi şi ţara!
Toţi aţi înţeles ce ţintă urmăreşte doamna Clara;
Că, sătul, ca noi, e Vodă de robie, şi că vrea,
În sfârşit, să sfarme jugul ce de mult îl dobora.
Dânsa l-a simţit. Şi-aicea, dezvelindu-şi fiara gândul,
Ne-nvrăjbea ca, doară noi pe Vodă ucigându-l,
Ea s-apuce iar domnia, ea cu Kaliany-al ei,
Pe când noi să fim, cu toţii, robi la dânsa, robi la ei!
VLAD
Ai dreptate.
MURGU
Ai dreptate.
(Mircea, care mai nădăjduia un ajutor din partea tovarăşilor săi, merge deznădăjduit la jeţul din stânga şi cade pe el, doborât de durere.)
NICODIM
(zârindu-l, se apropie de el)
Doamne Mirceo, vai! sărmane
Suflet, vas luptând în valuri pe o mare de prihane,
Oh! nu te-ndoi de viaţă, nici de bunul Dumnezeu
Ce chemarea-ţi dureroasă ţi-o aude, fătul meu.
Să ne ducem toţi la Vodă să ne spovedim la dânsul
Toată vina, tot păcatul. El se va-ndura de plânsul
Nostru drept, şi plin de jale, şi din inimă rostit:
Şi te va ierta, pe tine, căci ai fost nedreptăţit,
Şi pe noi, căci remuşcarea e destul de grea povară,
Şi că toată vina noastră e şi-a lui: e dor de ţară.
ALDEA
Ai dreptate.
MURGU
Da.
VLAD
Să mergem toţi, ca-n vremuri de nevoi!
MANEA
Să ne-asculte.
ROMÂN HERESCU
Să ne ierte.
(Boierii încep a porni spre uşă.)
VLAD
(observând că Mircea a rămas pe jeţ înapoindu-se la el)
Mirceo, tu nu vii cu noi?
(Mircea îi face semn că nu, că să-l lase.)
Eşti îndurerat! N-ai grijă de nimic… Rămâi cu bine…
(Iese după ceilalţi.)