(Rămaşi singuri, conjuraţii se întreabă din ochi. După o tăcere)
NICODIM
(încet)
Vodă Vlad trădează legea.
MANEA
(idem)
Neamul!
VLAD
(idem)
Ţara!
ALGIU
(idem)
Şi-a pierdut
Dreptul la credinţa noastră.
VLAD
(idem)
El pe Groza l-a vândut
Papistaşilor.
NICODIM
(idem)
Şi, mâine, asculta-vom, cu de-a sila:
„Io, Vlad sin Alexandru, voievod şi domn cu mila…”
MIRCEA
(întrerupându-l, tot încet)
Jurământul ce-mpotriva Laţcului, ieri, l-aţi jurat,
Îl veţi ţine şi-mpotriva Vlaicului?
TOŢI
(afară de Costea şi cu glas înăbuşit)
Ne’nduplecat!
MIRCEA
(idem)
Haidem dar.
COSTEA
(oprindu-i şi idem)
Oh! nu, prieteni. Ieri juram o războire
Sfântă; iar ce faceţi, astăzi, e cumplită răzvrătire…
MIRCEA
(întrerupându-l, idem)
Am jurat.
(Către ceilalţi:)
Veniţi la mine, astă-seară.
BOIERII
(idem, afară de Costea)
Vom veni!
MIRCEA
(idem)
Pe diseară.
COSTEA
(idem)
Mirceo!…
(Mircea îi răspunde prin un gest hotărât şi iese prin fund, urmat de toţi boierii.)
COSTEA
(încearcă zădarnic să-l înduplece, apoi, rămas singur, în aparte)
Doamne, de-am ştiut îmbătrâni
În cucernia credinţei şi cu sufletul pe faţă,
Mă fereşte de-o ispită, mă-narmează cu-o povaţă
Să nu fiu nici lor, nici ţării, nici lui Vodă trădător,
Şi să-i scap de-o crimă, Doamne, şi pe domn de ura lor.
Cortina cade