VODĂ, BANUL MIKED, NICODIM, VLAD, MANEA, BALDOVIN, ROMÂN HERESCU, MURGU, ALDEA ALGIU
(La ridicarea cortinei, vodă şade pe jeţul de sub uranisc, cufundat pe gânduri. Miked, în picioare lângă el. Ceilalţi în genunchi, afară de Nicodim, privesc îngrijoraţi la faţa încruntată a lui Vodă.)
NICODIM
(rupând tăcerea)
Doamne, nu te-nduri?
MIKED
(după o nouă tăcere)
Stăpâne, la genunchii tăi priveşte
Vinovatul, ce cu lacrimi de păcat se spovedeşte:
Iartă, Doamne, precum iartă cerul, care-a poruncit
Tatălui să-i fie milă de copilul rătăcit.
MURGU
Iartă-ne, stăpâne!
VLAD
Iartă-ne de groaznica orbire
Unde dorul slavei tale şi a neamului iubire
Ne-au împins.
MANEA
Oh! fie-ţi milă!
ROMÂN HERESCU
Oh! îndură-te de noi!
(Vodă ridică capul. Toţi întind spre el braţele rugătoare.)
VODĂ
Voi v-aţi îndoit de mine: să nu mă-ndoiesc de voi?
VLAD
Nu! pe sfântul ochi al lumii care sufletul ni-l vede!
NICODIM
Nu! pe însuşi acest suflet ce de-acum în tine crede
Ca-n Isus mântuitorul!
BALDOVIN
Fă din noi de-acum ce vrei…
ALDEA ALGIU
Îi îmbrăţişăm genunchii!
NICODIM
Suntem robii, robii tăi.
VODĂ
(pe gânduri, şi, ca şi cum ar vorbi pentru sine)
Ea s-aţâţe răzvrătirea! Ea să vrea să mă doboare
Din domnie!
VLAD
Da, stăpâne.
VODĂ
(idem)
…Ea să vrea să mă omoare.
NICODIM
Ne-am cutremurat.
VODĂ
(idem)
…Pe mine, care-i sunt aproape fiu.
MIKED
E-nfiorătoare fapta ce povăţuia.
VODĂ
(idem)
Să fiu
Omorât de chiar aceea care-mi ţine loc de mumă!
NICODIM
Mumă ea? Oh! nu: o fiară ce chiar puii şi-i sugrumă
De turbare.
VODĂ
(idem)
Ce e domnul? O păpuşă fără preţ.
Spargeţi-o: ne-om face alta!
VLAD
Oh! stăpâne!
VODĂ
Ce dispret!
(Îngăimând, ca pentru sine, părerea emisă de Clara la act.. II.)
Când nesocotirea sapă scaunul, oblăduirea,
Vinovate-s deopotrivă gândul şi înfăptuirea.
NICODIM
Da, Măria-ta, aşa e.
VODĂ
(privindu-i adânc)
Da, aşa e, v-o spun eu.
NICODIM
Noi ne pocăim…
VODĂ
Dar dânsa e-mpietrită-n gândul rău.
(Sculându-se.)
Deci vă iert pe voi.
VLAD
Oh! Doamne…
VODĂ
Dar pe dânsa o aşteaptă
Crâncenă pedeapsă!
NICODIM
(milostiv)
Doamne!
VODĂ
(coborând de sub uranisc)
Ce fel? Oare n-ar fi dreaptă?
NICODIM
Dreaptă-ar fi chiar capul nostru, Doamne, dacă l-ar lovi.
VODĂ
Da. Dar pocăinţa voastră vreau, măreţ, a o slăvi;
Voi veţi pedepsi.
VLAD
Noi, Doamne?
VODĂ
Voi!… Ah! maşteră haină,
Însăşi tu ales-ai pentru mine grâul de neghină.
(Scoate de la brâu o cheie, merge la uşa ferecată şi o arată boierior.)
În această culă neagră bob cu bob am adunat
Rodul bun, întru iubirea de moşie semănat
Şi cernut la ciurul aprig al credinţei prigonite.
De-acum, iasă la iveală: vremile sunt împlinite.
(Deschide uşa.)
Hei! vitejii mei prieteni, v-am adus tovarăşi noi!
(Cei din culă ies, liberi şi înarmati, iar cei din scenă îi recunosc şi aleargă către ei.)
MURGU
Golea!
ALDEA ALGIU
Cretu!
VLAD
Moş Ivaşcu!
NICODIM
Groza!
GROZA
(ieşind din culă)
Şi Miked cu noi?
(Ei se îmbrătişează cu lacrimi.)
VODĂ
(zâmbind)
Ce zici, bane, se ghicise taina mea, când, bunioară,
Se zvonea c-aici, în culă, adunasem o comoară?
MIKED
Doamne, eşti adânc şi mare.
VODĂ
Împotriva celor răi
Ei mă apără pe mine, zi şi noapte, eu pe ei.
NICODIM
Fii blagoslovit în veacuri, păzitor al celor sfinte:
Crucea, neamul şi moşia.
VODĂ
(scotându-şi cuşma)
Şi cu Dumnezeu-nainte!
(El se închină către icoane. Toţi urmează pilda. Dar uşa se deschide. Intră Grue. E plin de pulbere, cu părul lipit de sudoare pe frunte. Vodă, cum îi vede, aleargă la el şi îl aduce-n scenă.)
Grue!… Cetele sunt gata?
(Grue face semn că da.)
Dragomir?
(Grue arată cu capul uşa.)
A şi sosit?
(Grue face semn că da.)
Adu-mi-l încoa.
(Grue iese.)
Ce oameni! Ah! de-acum sunt liniştit.
Dragi boieri, ne lipsea unul dintre-atâţi viteji de seamă,
Cel mai straşnic. El aleargă când nevoia ţării-l cheamă.
(Arată uşa, pe care intră un călugăr catolic.)
NICODIM
Un catolic!
VLAD
Un călugăr minorit!
(Vodă merge la călugăr şi-i descopere capul.)
MIKED
E Dragomir!
VODĂ
Iar v-aţi îndoit de mine!
DRAGOMIR
Iartă-i. Vezi, şi eu mă mir.
De porunca ce mi-ai dat-o mie, cuvioasa slugă
A Ohridei, să-mi vâr capul sub acest otrep de glugă.
VODĂ
(luându-l de mână)
Nici o slavă, nici un nume nu deschide-atâtea porţi,
Azi, la curtea mea, ca zdreanţa ce cu-atâta scârbă porţi.
Leapăd-o de-acum. E semnul să se lepede şi ţara
De smerenia sub care se-ascundea de doamna Clara.
Şi, făţiş, de mâine iarăşi, vel-spătare, vom purta
Gluga noastră cea de zale.
DRAGOMIR
(sărutându-i mâna)
Să trăieşti, Măria-ta!
(Intră Grue care spune ceva încet lui Vodă.)
VODĂ
(încet)
Anca?… Vine să se roage pentru… O aştept. Să vie.
(Iese Grue. Către boieri, arătându-le cula.)
Voi intrati aci, prieteni. Dar vegheaţi!
(Ei fac un gest de întrebare.)
Eh! cine ştie
Ce prăpăstii blânda noapte-acoperă cu vălul său…
(Boierii intră-n culă. Vodă împinge doar uşa după ei. Apoi merge de se aşează pe jeţ, şi cade pe gânduri. După un timp, Grue deschide uşa, se asigură că Vodă e singur, introduce pe Anca şi iese.)