Marele Washington n‑a fost negustor. Nici vreme n‑a avut să se țină de afaceri. Dar în „jurnalul” său se găsesc multe însemnări prețioase asupra locurilor cercetate de ochii lui pătrunzători. „Iată un loc admirabil pentru o uzină”, a spus el, contemplând de pe‑o colină, banda de pământ cuprinsă între cele două ape : Monogahela și Allegheny, care se unesc formând fluviul Ohio.
La încrucișarea celor trei drumuri de apă, la poalele munților feruginoși, pe un pământ îmbibat de păcură, între pături de cărbune ce ies la suprafață, răsare, pe locul micului fort construit împotriva Pieilor‑roșii, un oraș‑ciupercă, ce crește uimitor, ajungând în cursul unui veac cea mai vastă și mai monstruoasă uzină metalurgică din lume – uriașa cetate mondială a ferului, capitala regatului lui Carnegie, atotputernicul suveran al trustului oțelului.
Fără să debarc, de pe puntea vaporului care plutea încet pe cele trei ape cu unde negre, strălucitoare de pete de petrol, am privit o zi întreagă de‑o parte și de alta malurile, pe care se înălțau munții de minerale roșii, uriașe cazane‑rezervoare de naft, furnale gigantice ca niște turnuri fumegânde, case‑cazărmi negre de fum, monumente babiloniene ca niște imense pușcării de muncă forțată.
O săptămână încheiată am colindat străzile triste și negre, pavate cu resturi feruginoase, trecând printre ziduri ciclopice lucrate în cărămidă aparentă afumată, acoperită de praful de cărbune, care se cerne peste tot ca o ninsoare fină. M‑am pierdut în labirintul uzinelor cu mașini monstruoase, printre roți, cazane, manivele, angrenaje și transmisii care toate se mișcă, se învârtesc amețitor într‑o veșnică agitare.
În haosul de zgomote metalice, stridente, se amestecă vâjâituri de aburi, mugete asurzitoare ca în răscoala unei mări furtunoase; iar la intervale, câte‑o detunătură groaznică clatină pământul de subt picioare și‑ți sparge craniul ca într‑un infernal bombardament de artilerie. Nu se poate auzi nici o vorbă; toți se înțeleg prin semne.
Într‑o atmosferă otrăvitoare, înăbușit ca într‑o etuvă, privești năucit la blocurile de fer roșu arzând în pară, la torentele de metal lichid curgând în valuri arzătoare, la ploaia de scântei, și la flăcările furioase, albe, orbitoare ce scapă izbucnind din gurile lacomelor furnale. Lucrătorii poartă ochelari și măști metalice.
Surd, orb și amețit ieși la lumină din iadul focului și a ferului topit. Cauți cu sete aer curat și tragi adânc, până în fundul plămânilor, funinginea fină care plutește pretutindeni cu un miros acru de forjă, cărbune și gudron.
Afară, printre munți de cocs, cenușă, minereuri, vagoane de câte patruzeci de tone sunt răsturnate cu fundul în sus și golite în câteva secunde. Locomotive nouă se leagănă în aer ridicate de macarale puternice pentru a fi muiate dintr‑o dată în băi de vopsea. Poduri metalice gata, prinse în nituri, înșirate pe maluri, se vând cu metrul și se transportă în toate părțile lumii, demontate și îmbarcate pe vase plutitoare.
Lucrul nu încetează nici o clipă; focul se întreține veșnic; echipele de noapte înlocuiesc pe cele de zi. Spre seară, la ora schimbului, pe stradele negre și infecte furnică mii de oameni de toate neamurile, cu hainele murdare, cu chipurile palide, storși de muncă; se răspândesc în părțile mărginașe prin cartierele de lucrători.
Acolo, seara, în Homestead, mizerabilul Ghetto al Pittsburg‑ului, am întâlnit grupuri de emigranți, Ardeleni de‑ai noștri, întorcându‑se de la munca din fabrici. Cu sufertașele de metal în mâini, cu surtucele prăfuite aruncate pe‑un umăr, călcau greoi, tăcuți, întunecați. Pe figurile lor obosite se cunoșteau dungile șiroaielor de sudoare, prelinse prin praful de cărbune depus pe obrajii pământii, supți de munca silnică în uzina așa de împotriva instinctelor firești ale omului crescut în sânul larg al naturii.
Mirajul dolarilor… setea de pământ.. i‑au scos din vatra satului și i‑au trecut peste ocean aruncându‑i în iadul metalurgic. Veșnic cu gândul de întors în țară, cu dorul de acasă, câți nu vor rămâne, pentru totdeauna poate, dezrădăcinați, departe de malurile verzi ale Mureșului, de pădurile lor de fagi din văile Oltului.