— Să aștept, domnișoară?
— Dacă-ți face plăcere …
— Mult ?
— Până mâine dimineață, cred. Sunt acasă la mine, aici!
Văzând mutra uluită a tânărului, Liana izbucni într-un râs zgomotos. Totuși numai după ce intră în curte și închise poarta, continuă:
— Da, da, uită-te bine la numărul casei… Strada Transilvaniei, 33!… Și acuma îți mulțumesc că m-ai urmărit cu atâta perseverență și m-ai adus acasă. Cel puțin mi-ai ținut de urât, deși eu nu ți-am răspuns până aici. Bună seara!
Dispăru în fundul curții fredonând ironic și aproape alergând parcă i-ar fi fost frică. Părinții îi auziră pașii grăbiți coborând pe scară și glasul băiețesc care lălăia în tactul treptelor o melodie zvăpăiată. Năvăli pe ușă cu o vioiciune care risipi atmosfera mocnită din cameră:
— Uf ! Sunt ostenită de nici nu vă văd!… Tincuțo, ia repede pardesiul și blana și du-le sus!… în Piața Palatului s-a agățat de mine un cavaler și nu m-a slăbit până acasă! Ce m-a pisat! Și numai prostii! păcat de el, că altfel era băiat nostim… Ce zici, mămicule scump, ți-a plăcut ce-am târguit?… Superbe lucruri, nu-i așa? Și n-am cheltuit peste prevederi, ba încă mi-am luat ceva și pentru sufletul meu…
Mamă-sa o sorbea din ochi de dragoste și admirație. Rosmarin clipea mișcat, aprobându-i fiece cuvânt. Până și Tinca, de obicei posacă, avea un zâmbet pe fața-i lătăreață. Liana era răsfățata casei mai mult chiar decât Bebe. Baremi bunica o diviniza mai ales pentru inima ci fără pereche de bună și de simțitoare.
— Cum să nu se ție boierii după d-voastră, domnișoară, dacă sunteți așa de frumoasă! zise deodată Tinca, întrerupând cuvintele Lianei.
— Ei, și tu acuma ! murmură Didina cu o imputare satisfăcută.
Rosmarin surâdea în vreme ce .Liana striga vesel:
— Sunt frumoasă, Tincuțo?
Bătu din palme și se răsuci cu pași de dans împrejurul camerei parcă ar fi auzit o mare noutate. Apoi, după ce Tinca ieși cu haina și blana, se așeză la masă, începând să examineze cu amănuntul cumpărăturile, explicând fiece lucru în vederea zilei de mâine.
Era obișnuită să primească complimente și totuși îi făceau plăcere ori de la cine veneau. Pe stradă bărbații întorceau capul după ea ca și când ar fi răspândit o vrajă irezistibilă. Figura ei de fetiță mirată și nevinovată, cu părul blond natural, cu obrajii puțin bucălați, cu nasul mic obraznic, nu o prea distingeau din mulțimea de femei drăgălașe care dau străzilor bucureștene, altfel puțin remarcabile, un aspect atât de simpatic. Ochii ei însă fascinau prin culoarea lor albastră închisă cu reflexe violete, adumbriți de lungile gene blonde ca într-un cuib de aur. în privirile lor scăpăra curiozitatea inteligentă, un etern semn de întrebare, și, mai ales în momentele de uitare de șine, o pâlpâire stranie, o melancolie tulburătoare ca un avertisment ascuns. Avea gura senzuală arcuită cu buzele pline și totdeauna foarte vopsite. Pentru că încolo nu se farda deloc, excesul de roșu cheltuit pe buze părea o sfidare care atrăgea atenția subliniind vioiciunea ochilor. Zveltă, cu talia mlădioasă, cu o degajare băiețească în mers și în mișcări, fără rigiditatea calculată a femeilor cochete veșnic atente să nu-și deranjeze frumusețea îndelung îngrijită, îi ședea bine orice făcea precum îi venea bine orice îmbrăca. în vocea ei groasă contrastând cu obrajii de păpușă, vibrau inflexiuni moi, mângăioase, cu nuanțe ironice.
— Mămicule, să știi că am trecut pe la coafor și ți-am luat oră și ție pentru mâine dimineață la zece! Mergem împreună! Vreau să fii ca o regină la ceaiul nostru, să le bați pe toate cucoanele, să nu fie nici una mai frumoasă și mai cochetă ca tine!
Didina surise răspunzând cu o modestie firească:
— Parcă de mine e vorba… Eu sunt bătrână, mi-am trăit traiul. Tu să fii, și voi…
— Ba să mă ierți, cucoană! interveni Rosmarin. Ce bătrână?… Are dreptate Liana, perfectă dreptate! Păpușă să te faci mâine, că poți și ai cu ce!… Dacă domnișoara e așa de frumoasă, cu cine seamănă, cu mine?
— Liana seamănă cu matîna, c-o ții minte și tu cât era de frumoasă…
— Și tu parcă aveai vreun cusur? stărui bătrânul.
— Uite ce galant e tata! se bucură Liana. Bravo, tată! Așa-mi place și așa-ți stă bine, nu mohorât și acru și…
Camera, pentru economie, era luminată de un singur bec electric, destul de puternic, atârnând din tavan deasupra mesei într-un abajur mare de mătase roză. în soba de teracotă, cu ușița deschisă, mocnea un rest de jăratec care însă nu mai dogorea.
— Mi se pare că s-a stins de tot focul— zise Rosmarin ca și când ar fi vrut să oprească o alunecare a gândurilor.
D-na Rosmarin dădu să se scoale, dar Liana sări:
— Lasă, mămicule, că eu sunt tânără!